pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la București la 14 mai 2003 și la Paris la 22 mai 2003
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituție,
Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență.
Se ratifica Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 2,5 milioane EUR, destinat finanțării Proiectului privind reabilitarea, consolidarea, restaurarea și modernizarea sălii mari de concerte a Ateneului Roman și a cupolei care acoperă scena, inclusiv a acoperișului acesteia, și protecția tavanului curb, semnat la București la 14 mai 2003 și la Paris la 22 mai 2003.
(1) Aplicarea prevederilor Acordului-cadru de împrumut va fi realizată de Ministerul Culturii și Cultelor, desemnat ca agenție de implementare, cu participarea Filarmonicii "George Enescu".
(2) Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Culturii și Cultelor și cu Filarmonica "George Enescu" un acord de împrumut subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Acordului-cadru de împrumut.
Fondurile în lei necesare pentru rambursarea împrumutului, achitarea dobânzilor și a comisioanelor aferente împrumutului, precum și cele necesare pentru acoperirea contribuției părții române la finanțarea proiectului, inclusiv valoarea taxelor și impozitelor datorate și plătibile pe teritoriul României, se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și Cultelor.
(1) Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, sa introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a Acordului-cadru de împrumut, amendamente la conținutul acestuia, care privesc modificări în structura împrumutului pe componente, modificări de termene, precum și orice alte modificări și detalieri care nu sunt de natura sa majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei sau sa determine noi condiționari economice față de cele convenite inițial între părți.
(2) Amendamentele la Acordul-cadru de împrumut, convenite cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei conform alin. (1), se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.
Ministrul finanțelor publice,
Ministrul culturii și cultelor,
p. Ministrul afacerilor externe,
București, 12 iunie 2003.