LEGE nr. 405 din 13 octombrie 2003

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 15 octombrie 2003
Entered into force
15.10.2003
Consolidated form as of
15.10.2003

privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea și completarea Legii cetateniei române nr. 21/1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul UNIC

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43 din 29 mai 2003 pentru modificarea și completarea Legii cetateniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 iunie 2003, cu următoarele modificări:

1. La articolul I punctul 1, alineatul 3 al articolului 5 va avea următorul cuprins:

"Copilul găsit pe teritoriul statului român este considerat cetățean român, până la proba contrarie, dacă nici unul dintre părinți nu este cunoscut."

2. La articolul I punctul 2, litera b) a alineatului 1 al articolului 8 va avea următorul cuprins:

"b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declara ca nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni;"

3. La articolul I, punctul 14 va avea următorul cuprins:

"14. La alineatul 1 al articolului 24, după litera c) se introduce litera d) cu următorul cuprins:

d) este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța naționala."

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 22 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VACAROIU

București, 13 octombrie 2003.

Nr. 405.

-------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).