REGULAMENT din 14 octombrie 2003

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 29 octombrie 2003
Entered into force
29.10.2003
Consolidated form as of
29.10.2003

de organizare și desfășurare a concursurilor

Secțiunea 1 — Activități premergătoare desfășurării concursului

Articolul 1

(1) În vederea organizării și desfășurării concursurilor, autoritățile și instituțiile publice care pot organiza concurs potrivit legii au obligația să solicite avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu cel puțin 45 de zile înainte de data sustinerii concursului.

(2) Solicitarea trebuie să cuprindă următoarele:

a) condițiile de desfășurare a concursului, respectiv data până la care se pot depune dosarele de înscriere, autoritatea sau instituția publică la care se depun dosarele de înscriere, precum și data, ora și locul organizării fiecărei probe a concursului;

b) condițiile de participare la concurs, respectiv funcțiile publice vacante pentru ocuparea cărora se organizează concursul, condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea acestor funcții publice, condițiile de studii necesare ocupării fiecărei funcții publice vacante, alte condiții specifice prevăzute în fișa postului aferentă fiecărei funcții publice vacante;

c) bibliografia, stabilită de către conducătorul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, pe baza propunerilor compartimentelor de specialitate;

d) alte mențiuni referitoare la organizarea concursului sau la condițiile de participare la concurs.

(3) Agenția Naționala a Funcționarilor Publici are obligația sa emita avizul prevăzut la alin. (1) și sa transmită numele, prenumele și funcția deținută de reprezentantul acesteia în comisia de concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

Articolul 2

Pe baza avizului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, înainte cu cel puțin 30 de zile de la data sustinerii concursului, autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului are următoarele obligații:

a) sa constituie comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor;

b) sa publice condițiile de desfășurare a concursului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;

c) sa afiseze la sediul autorității sau instituției publice și sa publice, dacă este cazul, pe pagina de Internet a autorității sau instituției publice organizatoare condițiile de desfășurare a concursului, condițiile de participare la concurs, bibliografia și actele solicitate candidaților pentru dosarul de înscriere.

Articolul 3

(1) În situația în care concursul se organizează de Agenția Naționala a Funcționarilor Publici, condițiile de participare la concurs se aproba prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, la propunerea autorităților și instituțiilor publice în al căror stat de funcții sunt prevăzute funcțiile publice vacante.

(2) În situația în care concursul se organizează pentru recrutarea inaltilor funcționari publici, condițiile de participare la concurs se aproba prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

(3) Prevederile art. 2 se aplică în mod corespunzător pentru concursul organizat de Agenția Naționala a Funcționarilor Publici și pentru concursul organizat pentru recrutarea inaltilor funcționari publici.

Secțiunea a 2-a — Atribuțiile comisiei de concurs, ale comisiei de soluționare a contestațiilor și ale secretariatului

Articolul 4

Comisiile de concurs au următoarele atribuții principale:

a) selecteaza dosarele de concurs ale candidaților;

b) stabilesc subiectele pentru proba scrisă;

c) stabilesc planul interviului și realizează interviul;

d) noteaza pentru fiecare candidat fiecare proba a concursului;

e) transmit compartimentelor de resurse umane, prin secretariatul comisiei, rezultatele concursului pentru a fi comunicate candidaților.

Articolul 5

Comisiile de soluționare a contestațiilor au următoarele atribuții principale:

a) soluționează contestațiile depuse de candidați cu privire la notarea fiecărei probe a concursului;

b) transmit, prin secretariatul comisiei, compartimentelor de resurse umane rezultatele contestațiilor pentru a fi comunicate candidaților.

Articolul 6

Secretariatul comisiei de concurs are următoarele atribuții principale:

a) veghează la respectarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului;

b) întocmește, redactează și semnează alături de comisia de concurs întreaga documentație privind activitatea specifică a acesteia;

c) asigura transmiterea rezultatelor concursului compartimentelor de resurse umane, pentru a fi comunicate candidaților;

d) îndeplinește orice sarcini specifice necesare pentru buna desfășurare a concursului.

Articolul 7

Secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor îndeplinește în mod corespunzător atribuțiile prevăzute la art. 6 lit. b) și c).

Secțiunea a 3-a — Procedura de desfășurare a concursului

Articolul 8

(1) În vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, candidații depun la secretariatul comisiei de concurs dosarul de concurs, care va conține în mod obligatoriu:

a) copia actului de identitate;

b) formularul de înscriere prevăzut la pct. 2 din prezenta anexa;

c) copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atesta efectuarea unor specializări;

d) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinta care să ateste vechimea în munca și, după caz, în specialitate;

e) cazierul judiciar;

f) adeverinta care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

g) copia fisei de evaluare a performantelor profesionale individuale sau, după caz, recomandarea de la ultimul loc de muncă;

h) declarația pe propria răspundere sau adeverinta care să ateste că nu a desfășurat activități de poliție politica.

(2) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifica pentru conformitatea cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

(3) Formularul de înscriere se pune la dispoziție candidaților prin secretariatul comisiei de concurs din cadrul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului.

(4) În cazul în care, din motive obiective, nu se pot respecta data și ora desfășurării concursului, autoritatea sau instituția publică are obligația de a anunta prin aceleași mijloace de informare prevăzute la art. 2 modificările intervenite în desfășurarea concursului.

Articolul 9

(1) În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la art. 8 alin. (1), comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs.

(2) Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afișează, cu mențiunea "admis" sau "respins", la sediul autorității ori instituției publice organizatoare a concursului, în termenul prevăzut la alin. (1).

Articolul 10

(1) Subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei de concurs, astfel încât sa reflecte capacitatea de analiza și sinteza a candidaților, în concordanta cu nivelul și specificul funcțiilor publice pentru care se organizează concursul. Pentru ocuparea aceleiași funcții publice, subiectele vor fi identice în cadrul aceluiași concurs.

(2) Comisia de concurs va stabili subiectele și va alcătui seturile de subiecte pentru proba scrisă, înainte cu doua ore de începerea acestei probe.

(3) În cazul în care proba scrisă consta în rezolvarea unor teste grila, întrebările pot fi formulate cu cel mult 5 zile înainte de proba scrisă, cu condiția ca numărul acestora să fie de 3 ori mai mare decât numărul intrebarilor stabilit pentru fiecare test grila. Întrebările pentru fiecare test grila se stabilesc înainte cu doua ore de începerea probei scrise.

(4) În cazul în care, datorită numărului mare de candidați, proba scrisă se organizează în mai multe serii de concurs, subiectele se vor schimba la fiecare serie, cu excepția situației în care se organizează simultan.

(5) Seturile de subiecte se semnează de toți membrii comisiei de concurs și se inchid în plicuri sigilate purtând ștampila autorității sau a instituției publice organizatoare a concursului.

Articolul 11

(1) Cu cel puțin 3 ore înainte de începerea probei scrise, la locul desfășurării acesteia, dacă este cazul, se va afișa repartizarea pe sali a candidaților.

(2) Cu 30 de minute înainte de începerea probei scrise se va face apelul nominal al candidaților, în vederea îndeplinirii formalităților prealabile, respectiv verificarea identității. Verificarea identității candidaților se face numai pe baza buletinului de identitate sau a cărții de identitate.

(3) După verificarea identității candidaților, ieșirea din sala a acestora atrage eliminarea din concurs, cu excepția situațiilor de urgenta în care aceștia pot fi însoțiți de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigura supravegherea.

(4) Durata probei scrise se stabilește de comisia de concurs în funcție de gradul de dificultate și complexitate al subiectelor, dar nu poate depăși 3 ore.

(5) La ora stabilită pentru începerea probei scrise, comisia de concurs prezintă candidaților seturile de subiecte și invita un candidat sa extraga un plic cu subiectele de concurs.

(6) După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul candidaților care întârzie sau al oricărei persoane, în afară membrilor comisiei de concurs, precum și a persoanelor care asigura secretariatul comisiei, respectiv supravegherea desfășurării probei. În acest caz candidatul este eliminat din concurs.

(7) În încăperea în care are loc concursul, pe toată perioada derulării acestuia, inclusiv a formalităților prealabile și a celor ulterioare finalizarii probei, candidaților nu le este permisă deținerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanta.

(8) Nerespectarea dispozițiilor prevăzute la alin. (7) atrage eliminarea candidatului din proba de concurs. Comisia de concurs, constatând încălcarea acestor dispoziții, va elimina candidatul din sala, va face mențiunea "anulat" pe lucrare și va consemna cele intamplate în procesul-verbal.

(9) Lucrările vor fi redactate, sub sancțiunea anulării, doar pe seturile de hârtie asigurate de autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, purtând ștampila acesteia pe fiecare fila, în coltul din stanga sus. În situația concursurilor organizate pentru recrutarea inaltilor funcționari publici, seturile de hârtie vor purta ștampila Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Prima fila, după înscrierea numelui și a prenumelui în coltul din dreapta, va fi lipita astfel încât datele înscrise sa nu poată fi identificate și se va aplica ștampila autorității sau instituției publice organizatoare a concursului.

(10) Candidatul are obligația de a preda comisiei de concurs lucrarea scrisă, respectiv testul grila, la expirarea timpului alocat probei scrise, semnand borderoul special întocmit în acest sens.

Articolul 12

(1) Comisia de concurs stabilește modul de acordare a punctajului pentru proba scrisă, care se afișează la finalizarea acestei probe, la locul desfășurării concursului.

(2) Conducătorii autorităților sau instituțiilor publice organizatoare a concursului pot stabili, pentru fiecare dintre probele de concurs prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) și c) din hotărâre, în funcție de gradul de interes acordat acestora, o anumită pondere. În acest caz, atât punctajul final de minimum 100 de puncte prevăzut la art. 11 alin. (1) din hotărâre, cat și punctajele minime de 50 de puncte necesare pentru promovarea fiecărei probe prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. b) și c) din hotărâre se modifica în mod proporțional.

Articolul 13

(1) Interviul se susține, de regula, nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data sustinerii probei scrise.

(2) Fiecare membru al comisiei de concurs poate adresa întrebări candidatului. Nu se pot adresa întrebări referitoare la opiniile politice ale candidatului, activitatea sindicala, religie, etnie, sex, stare materială și origine socială.

(3) Întrebările și răspunsurile la interviu se consemnează în anexa la procesul-verbal întocmit de secretariatul comisiei de concurs, semnată de membrii comisiei și de candidat.

(4) Cunoașterea limbilor străine se poate testa în cadrul probei scrise și, eventual, al interviului.

Articolul 14

La finalizarea fiecărei probe a concursului se întocmește câte un proces-verbal. La finalizarea concursului se întocmește un proces-verbal care să conțină modul de desfășurare a concursului și rezultatele obținute de candidați, semnat de membrii comisiei de concurs.

Secțiunea a 4-a — Notarea probelor și comunicarea rezultatelor

Articolul 15

(1) Notarea probei scrise sau a interviului se face, de regula, în termen de 48 de ore, dar nu mai târziu de 3 zile de la data sustinerii probei.

(2) Acordarea punctajului pentru fiecare proba se face pe baza mediei aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei de concurs.

Articolul 16

(1) Lucrările scrise se corecteaza sigilate.

(2) Lucrările scrise care prezintă însemnări în scopul identificarii candidaților se anulează și nu vor mai fi notate. Mențiunea "anulat" se va face atât pe lucrare, cat și pe borderoul de notare și pe centralizatorul nominal, consemnându-se aceasta în procesul-verbal.

(3) Lucrările scrise, după notarea de către fiecare membru al comisiei de concurs, se desigilează.

Articolul 17

(1) Punctajele obținute, cu mențiunea "admis" sau "respins", se comunică candidaților prin afișare la sediul autorității sau instituției organizatoare a concursului, în termenul prevăzut la art. 15 alin. (1), dar care să asigure rămânerea a cel puțin 24 de ore până la susținerea următoarei probe, după rezolvarea unor eventuale contestații.

(2) Se considera admis la concursul pentru ocuparea unei funcții publice vacante candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru aceeași funcție publică, cu condiția ca aceștia sa fi obținut punctajul minim necesar promovării.

(3) La punctaje egale, are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, are prioritate cel care are specializări în domeniul funcției publice pentru care a candidat.

(4) Comunicarea punctajelor și a rezultatelor finale ale concursului se face prin afișare la locul desfășurării concursului, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data sustinerii ultimei probe.

Articolul 18

Punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal în care se va menționa, pentru fiecare candidat, punctajul obținut la fiecare dintre probele concursului, în vederea unor eventuale contestații. Centralizatorul nominal se semnează pe fiecare pagina de fiecare dintre membrii comisiei de concurs.

Secțiunea a 5-a — Soluționarea contestațiilor

Articolul 19

După afișarea rezultatelor obținute la concurs, candidații nemultumiti pot face contestație, în termen de 24 de ore de la data afișării punctajelor pentru fiecare proba a concursului, la sediul autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

Articolul 20

Comisia de soluționare a contestațiilor va analiza anexa la procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (3), precum și procesele-verbale întocmite în condițiile prevăzute de art. 14, va acorda punctajele pentru fiecare dintre cele doua probe și va aproba contestația modificând punctajul final acordat de comisia de concurs în situația în care:

a) constata ca punctajele nu au fost acordate potrivit baremului și raspunsurilor din lucrarea scrisă;

b) constata ca exista o diferența mai mare de 10 puncte/proba între punctajele acordate de comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor.

Articolul 21

Contestația va fi respinsă în următoarele situații:

a) dacă în urma analizarii contestației se constată că punctajele au fost acordate potrivit baremului și raspunsurilor din lucrarea scrisă;

b) dacă între punctajul acordat de comisia de concurs și cel apreciat de comisia de soluționare a contestațiilor nu este o diferența mai mare de 10 puncte/proba;

c) dacă punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor este mai mic decât punctajul acordat de comisia de concurs.

Articolul 22

Comunicarea rezultatelor la contestațiile depuse se face prin afișare la sediul autorității sau instituției organizatoare a concursului, imediat după soluționarea contestațiilor.

Articolul 23

2. FORMULAR DE ÎNSCRIERE Autoritatea/instituția publică ................................ Funcția publică solicitată Date personale Numele: Prenumele: Adresa: Nr. de telefon: Data nașterii: Locul nașterii: Starea civilă: Copii: Stagiul militar: Studii generale și de specialitate: Studii medii liceale sau postliceale: Instituția Perioada Diploma obținută Studii superioare de scurta durata: Instituția Perioada Diploma obținută Studii superioare de lungă durata: Instituția Perioada Diploma obținută Studii postuniversitare, masterat sau doctorat: Instituția Perioada Diploma obținută Alte tipuri de studii: Instituția Perioada Diploma obținută Limbi străine (slab, bine, foarte bine)*): Scris Citit Vorbit *) Se va menționa și limba maternă, acolo unde este cazul. Cunoștințe operare calculator: Cariera profesională: Perioada Instituția/Firma Funcția deținută Principalele responsabilități Detalii despre ultimul loc de muncă (se vor menționa calificativele acordate la evaluarea performantelor profesionale în ultimii 2 ani, dacă este cazul): Persoane de contact pentru recomandări: Numele și prenumele Instituția Funcția Nr. de telefon

În cazul respingerii contestației candidatul se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.

Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, ca datele furnizate în acest formular sunt adevărate, ca îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, și nu ma aflu în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege pentru funcționarii publici.

Data .....................

Semnatura .................

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).