Articolul 1
Derularea unei operațiuni comerciale pentru care sunt necesare licențe se poate face numai după obținerea de către operatorii economici a licențelor de export sau de import.
privind regimul licențelor de export și de import
Derularea unei operațiuni comerciale pentru care sunt necesare licențe se poate face numai după obținerea de către operatorii economici a licențelor de export sau de import.
Numărul, data eliberării și termenul de valabilitate înscrise în licențe se menționează în mod obligatoriu de către operatorul economic în borderoul documentelor anexate declarației vamale în detaliu.
(1) Modelul oficial al fiecăreia dintre cele două categorii de formulare de cerere pentru licență se păstrează la Ministerul Economiei și Comerțului, Direcția Generală Politici Comerciale.
(2) Specimene ale acestor modele se depun la Autoritatea Națională a Vămilor.
(3) Formularele modelelor se imprimă pe hârtie normală, având o greutate de cel puțin 40 g/mp.
(4) Hârtia trebuie să fie de culoare albă, suficient de opacă, iar formatul formularelor este de 210 x 297 mm, înscrisurile și liniatura având următoarele semnificații și culori:
a) exemplarul nr. 1, original, culoarea verde;
b) exemplarul nr. 2, copie pentru biroul vamal, culoarea roșie;
c) exemplarul nr. 3, copie pentru Ministerul Economiei și Comerțului, culoarea albastră.
(5) Înscrisurile pentru fiecare din cele două categorii de formulare de cereri pentru licență se tipăresc în seturi de câte 3 exemplare, având destinațiile și culorile prevăzute la alin. (4). La suprapunerea celor 3 formulare ale unui set este necesar să se suprapună atât înscrisul, cât și liniatura imprimate pe fața acestora.
(6) Se admite o toleranță de maximum 0,5 mm pe lungimea și lățimea copiilor față de original.
(7) Pe toate formularele cererilor pentru licență este obligatoriu să fie înscrise denumirea operatorului economic care a realizat tipărirea acestora, numărul și data comenzii pentru imprimare.
(8) Fiecare set de formulare este inserat cu un număr de serie format din 7 cifre.
(9) O cerere pentru licență se întocmește obligatoriu numai pe un set de formulare de cereri pentru licență care au același număr de serie.
(10) Tipărirea seturilor de formulare de cereri pentru licență și înserierea acestora se realizează de către Centrul Român de Comerț Exterior, care este abilitat să le pună la dispoziția operatorilor economici, contra cost, în cantitate nelimitată.
(11) Formularele cererilor pentru licență nu sunt transmisibile și pot fi folosite numai de operatorul economic care le-a achiziționat de la Centrul Român de Comerț Exterior.
Formularele de cerere pentru licență de import și de export conțin următoarele elemente de securizare;
a) hologramă cu stemă;
b) înseriere cu cerneală tipografică;
c) inscripționarea cu cerneală invizibilă a textului "DIRECȚIA GENERALĂ POLITICI COMERCIALE"
(1) Cererile pentru licență ale operatorilor economici se înregistrează la Ministerul Economiei și Comerțului.
(2) Licențele eliberate sau, după caz, răspunsul de respingere a cererii pentru licență, se ridică de către delegații operatorilor economici de la registratura Ministerului Economiei și Comerțului.
(3) La opțiunea solicitantului, cererile de licență pot fi transmise la Ministerul Economiei și Comerțului, Direcția Generală Politici Comerciale, și prin poștă, iar licențele eliberate sau, după caz, cererile de licență respinse, pot fi transmise solicitantului în același mod, cu plata serviciului poștal la destinație.
(4) Cererile pentru licență ale operatorilor economici nu trebuie să conțină ștersături, modificări sau adăugiri la altă mașină de scris. Existența acestor deficiente conduce la respingerea cererilor.
(5) În cazul cererilor pentru licență care nu au fost aprobate, motivul refuzului se menționează pe verso la exemplarul albastru al cererii de licență.
(1) Modificarea unei licențe se poate efectua numai de către Ministerul Economiei și Comerțului - Direcția Generală Politici Comerciale, pe baza solicitării scrise a titularului licenței. Din solicitare trebuie să rezulte clar motivul modificării, elementele din licență a căror modificare se solicită, precum și elementele noi care le vor înlocui pe acestea.
(2) Modificarea se efectuează concomitent pe toate cele trei exemplare ale licenței, prin tăierea cu o linie orizontală a elementului care se modifică, astfel încât acesta să rămână lizibil, și înscrierea în spațiul liber de lângă acesta a elementului înlocuitor.
(3) Modificarea se certifică prin semnăturile autorizate și cu ștampila corespunzătoare, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată.
(4) Modificarea unei licențe poate fi efectuată numai în cadrul termenului de valabilitate a acesteia,
(1) Anularea unei licențe se poate face numai de către Ministerul Economiei și Comerțului - Direcția Generală Politici Comerciale, pe baza solicitării scrise a titularului licenței, în care acesta trebuie să precizeze motivul, precum și faptul că nu a utilizat deloc licența propusă spre anulare. Anularea unei licențe se face prin bararea cu o linie continuă, în diagonală, care unește colțul din stânga jos cu cel din dreapta sus al spațiului destinat licențierii, pe toate cele 3 exemplare ale licenței, și înscrierea deasupra liniei, cu majuscule, a următorului text: "ANULATA LA DATA DE ............"
(2) Anularea se certifică prin semnăturile autorizate și cu ștampilele corespunzătoare, fiind obligatorie înscrierea datei la care a fost efectuată.
(3) Anularea unei licențe se poate face numai în cadrul termenului de valabilitate a acesteia.
(1) Înlocuirea, parțială sau totală, a unei licențe se efectuează de către Ministerul Economiei și Comerțului - Direcția Generală Politici Comerciale, la solicitarea scrisă a titularului licenței, care trebuie să cuprindă motivul înlocuirii licenței, elementele care urmează să fie înlocuite, precum și stadiul realizării licenței.
(2) Solicitarea de înlocuire a licenței trebuie să fie însoțită de primele două exemplare ale licenței pentru care se solicită înlocuirea și de cererea sau cererile pentru licența cu care se solicită înlocuirea.
(3) Înlocuirea unei licențe se poate face numai în cadrul termenului de valabilitate a acesteia,
În cazul în care, în vederea eliberării unei licențe, este necesară, în condițiile legii, obținerea unor avize prealabile ale altor instituții, la eliberarea licențelor se va ține seama de prevederile acestora, nefiind admise nici un fel de derogări.
În cazul în care cererile pentru licență au și anexă, aceasta va fi semnată și ștampilată de către Ministerului Economiei și Comerțului, Direcția Generală Politici Comerciale.
Licențele neridicate de către operatorii economici în termen de 30 de zile de la data eliberării sunt nule de drept,
(1) În cazul în care unul dintre exemplarele unei licențe sau ambele exemplare au fost pierdute, deteriorate sau furate, emitentul licenței poate elibera, la solicitarea scrisă a beneficiarului, un duplicat al licenței, în care se va menționa cu majuscule: "DUPLICAT ELIBERAT LA DATA DE ..." mentionându-se numărul și data eliberării licenței inițiale.
(2) Scrisoarea de solicitare a beneficiarului va cuprinde în anexă, pe lângă cererea pentru licență, care trebuie să fie identică în conținut cu cererea inițială (diferind de aceasta doar prin numărul de serie al formularului de cerere), o copie de pe anunțul de pierdere sau deteriorare, predat spre publicare într-un ziar de largă circulație, precum și chitanța prin care se dovedește plata taxei de publicare a acestui anunț sau, după caz, confirmarea organului de poliție care cercetează furtul. Scrisoarea trebuie să conțină, de asemenea, și datele privind utilizarea licenței până la data solicitării duplicatului.
Licențele eliberate pot fi utilizate numai de către titular, nefiind transmisibile.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.