HOTĂRÂRE nr. 1.609 din 23 decembrie 2003

HOTĂRÂRE Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 20 ianuarie 2004
Entered into force
20.01.2004
Consolidated form as of
20.01.2004
Table of contents

privind prețurile produselor subvenționate din sectorul minier

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (2) din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Supravegherea și controlul prețurilor pentru produsele subvenționate prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre se vor efectua până la data de 31 decembrie 2006, în funcție de parametrul de ajustare - indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică, precum și cotațiile internaționale de referință.

Articolul 2

Prețurile produselor prevăzute la art. 1 se vor ajusta, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, de regulă la un interval de 3 luni, pe baza cererilor de ajustare primite de la producători, aprobate de Ministerul Economiei și Comerțului, dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5% față de nivelul existent la data precedentei ajustări.

Articolul 3

(1) Producătorii produselor ale căror prețuri sunt reglementate de prezenta hotărâre au obligația să respecte prevederile art. 2.

(2) Controlul respectării prevederilor prezentei hotărâri revine Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 4

(1) Constituie contravenție următoarele fapte:

a) practicarea de către producători a unor prețuri fără avizul Ministerului Finanțelor Publice sau a unor prețuri mai mari decât cele avizate;

b) prezentarea de către producători de date eronate la fundamentarea cererii de ajustare a prețurilor;

c) refuzul producătorilor de a se supune controlului prevăzut la art. 3.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei.

(3) Prețurile stabilite și practicate greșit se corectează, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se confiscă.

(4) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite în acest scop de către Ministerul Finanțelor Publice.

(5) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (2), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Articolul 6

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 240/1997 privind stabilirea prețurilor, tarifelor și adaosurilor comerciale maximale la unele produse și servicii reglementate potrivit Legii concurenței nr. 21/1996, a impozitului pe țiței și gaze din producția internă și a modului de reglementare a cheltuielilor necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției la produsele respective, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 30 mai 1997, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul economiei și comerțului,

Dan Ioan Popescu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 23 decembrie 2003.

Nr. 1.609.

Anexa

LISTA cuprinzând produsele din industria cărbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare și nemetalifere care se subvenționează de la bugetul de stat până la data de 31 decembrie 2006 Parametrul de ajustare ----------------------- 1. Huilă brută (de Valea Jiului, Anina și Baia Nouă) indicele prețurilor de consum 2. Lignit (exclusiv bazinul minier Oltenia) indicele prețurilor de consum 3. Cărbune brun indicele prețurilor de consum 4. Cupru în concentrat de cupru cotația internațională și cursul de schimb 5. Cupru în rest concentrat cotația internațională și cursul de schimb 6. Plumb în concentrat de plumb cotația internațională și cursul de schimb 7. Plumb în rest concentrat cotația internațională și cursul de schimb 8. Zinc în concentrat de zinc cotația internațională și cursul de schimb 9. Zinc în rest concentrat cotația internațională și cursul de schimb 10. Aur în concentrat aurifer*) cotația internațională și cursul de schimb 11. Aur în nămol*) cotația internațională și cursul de schimb 12. Aur în amalgam*) cotația internațională și cursul de schimb 13. Octoxid de uraniu indicele prețurilor de consum 14. Minereu de fier + mangan indicele prețurilor de consum 15. Produse din molibden indicele prețurilor de consum

------------

Notă *) La produsele aur în concentrat aurifer, aur în nămol și aur în amalgam, subvenția se va acorda la producția marfă fabricată.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).