(1) Incepând cu situațiile financiare ale anului 2005, Standardele Internaționale de Raportare Financiară*1) (IFRS*2)), așa cum sunt prezentate și publicate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate, se aplică de urmatoarele categorii de persoane juridice:
a) persoanele juridice care aplica Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitaților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările ulterioare;
b) instituțiile reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare;
c) instituțiile de credit;
d) societațile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare și brokerii de asigurare;
e) companiile și societațile naționale, regiile autonome și alte persoane juridice de interes public nominalizate de Ministerul Finanțelor Publice prin ordin al ministrului finanțelor publice;
f) persoanele juridice care aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare de către o societate-mama care aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară;
g) persoanele juridice care la sfârșitul anului precedent depașesc doua din urmatoarele trei criterii:
- cifra de afaceri - peste 7,3 milioane euro;
- total active - peste 3,65 milioane euro;
- numar mediu de salariați - peste 50;
h) persoanele juridice, altele decât cele prevăzute la lit. a)-g), pe baza aprobării date de Direcția de reglementari contabile din Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a opțiunii acestora de aplicare a IFRS. Aceste persoane juridice pot aplica prevederile Standardelor Internaționale de Raportare Financiară chiar de la înființarea lor.
(2) Pâna în anul 2005, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) aplica reglementarile contabile specifice, aprobate potrivit legii.
(3) În vederea asigurarii comparabilitații cu situațiile financiare ale anului 2005, situațiile financiare ale anului 2004, întocmite de persoanele juridice prevăzute la alin. (1) potrivit reglementarilor contabile aplicabile și depuse la organele în drept în conformitate cu prevederile legale, vor fi retratate conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, fără a fi depuse la unitațile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
*1) Standardele Internaționale de Raportare Financiară includ:
a) Standardele Internaționale de Raportare Financiară;
b) Standardele Internaționale de Contabilitate; și
c) Interpretarile emise de Comitetul pentru Interpretarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRIC) sau de fostul Comitet Permanent pentru Interpretarea Standardelor (SIC) și adoptate de IASB.
*2) IFRS, conform abrevierii din limba engleza pentru "International Financial Reporting Standards".
Anexa 2
- E. ACTIVE CIRCULANTE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE (rd. 37 + 38 - 47 - 64)48 - F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 20 + 48 - 63)49 - I. VENITURI ÎN AVANS (rd. 63 + 64)62 DATE INFORMATIVE Cod 30 - mii lei - ADMINISTRATOR,ÎNTOCMIT, Numele și prenumele ______________Numele și prenumele _____________ Semnătura ________________________Semnătura _______________________ Ștampila unități SITUAȚIA ACTIVELOR IMOBILIZATE Cod 40 - mii lei - Valori brute Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Creșteri Reduceri Sold final (col. 5 = 1+2- 3) Total Din care: dezmem- brări și casări A B 1(1) 2(2) 3(3) 4(4) 5(5) Imobilizări necorporale Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare 01 X Alte imobilizări 02 X Avansuri și imobilizări necorporale în curs 03 X TOTAL (rd. 01 la 03) 04 X Imobilizări corporale Terenuri 05 X Construcții 06 Instalații tehnice și mașini 07 Alte instalații, utilaje și mobilier 08 Avansuri și imobilizări corporale în curs 09 X TOTAL (rd. 05 la 09) 10 Imobilizări financiare 11 X ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 04 + 10 + 11) 12 SITUAȚIA AMORTIZĂRII ACTIVELOR IMOBILIZATE Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Amortizare în cursul anului Amortizare aferentă imobili- zărilor scoase din evidență Amortizare la sfârșitul anului (col. 9 = 6+7-8) A B 6(1) 7(2) 8(3) 9(4) Imobilizări necorporale (Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare 13 Alte imobilizări 14 TOTAL (rd. 13 + 14) 15 Imobilizări corporale Terenuri 16 Construcții 17 Instalații tehnice și mașini 18 Alte instalații, utilaje și mobilier 19 TOTAL (rd. 16 la 19) 20 AMORTIZĂRI - TOTAL (rd. 15 + 20) 21 SITUAȚIA PROVIZIOANELOR PENTRU DEPRECIERE Elemente de imobilizări Nr. rd. Sold inițial Provizi- oane constitu- ite în cursul anului Provizi- oane reluate la venituri Sold final (col. 13 =10+11-12) A B 10(1) 11(2) 12(3) 13(4) Imobilizări necorporale 22 Cheltuieli de constituire și cheltuieli de dezvoltare Alte imobilizări 23 Avansuri și imobilizări necorporale în curs 24 TOTAL (rd. 22 la 24) 25 Imobilizări corporale Terenuri 26 Construcții 27 Instalații tehnice și mașini 28 Alte instalații, utilaje și mobilier 29 Avansuri și imobilizări corporale în curs 30 TOTAL (rd. 26 la 30) 31 Imobilizări financiare 32 PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIERE - TOTAL (rd. 25 + 31 + 32) 33 ADMINISTRATOR,ÎNTOCMIT, Numele și prenumele _______________Numele și prenumele _______________ Semnătura _________________________Semnătura _________________________ Ștampila unități
A. Prevederi specifice persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare
1. Situațiile financiare anuale se întocmesc pe baza balanței de verificare rezultată după aplicarea IAS, mai puțin IAS 29 "Raportarea financiară în economii hiperinflaționiste" și SIC 19 "Moneda de raportare - Evaluarea și prezentarea în situațiile financiare în conformitate cu IAS 21 și IAS 29", și se depun la organele în drept, potrivit legii.
Persoanele juridice care au optat pentru aplicarea IAS 29 efectuează ajustările la inflație extracontabil. Situațiile financiare obținute pe baza ajustărilor extracontabile sunt pentru uzul utilizatorilor de informații, alții decât instituțiile statului.
2. Situațiile financiare retratate în primul an de aplicare a Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, se supun aprobării adunării generale a acționarilor sau asociaților și se depun la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice până la data de 30 noiembrie a anului următor celui retratat.
3. Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în situațiile financiare ale unei societăți, valoarea corespunzătoare pentru exercițiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană separată, cu excepția situațiilor financiare retratate care prezintă numai informații aferente anului curent.
4. Fiecare element obligatoriu prezentat în situațiile financiare anuale ale unei persoane juridice poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă această detaliere conduce la prezentarea unei informații mai elocvente pentru utilizatorii de informații.
De asemenea, nu se mențin în bilanț și în contul de profit și pierdere acele elemente (posturi) pentru care nu există valori atât în exercițiul financiar curent, cât și în cel precedent, fără a se modifica însă numărul de rând înscris în formatul prezentat în Capitolul III din Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare.
5. În formularul "Bilanț" din Capitolul III al Reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, după rd. 62 "Venituri în avans" se vor adăuga două rânduri, astfel:
- rd. 63 "Subvenții pentru investiții" (ct. 131);
- rd. 64 "Venituri înregistrate în avans" (ct. 472), urmând să se renumeroteze rândurile următoare.
În mod corespunzător, indicatorii de la pct. E, F și I se vor calcula astfel:
6. În formularul "Contul de profit și pierdere" din Capitolul III al Reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, după rd. 60 "Impozitul pe profit" se vor adăuga trei rânduri, astfel:
- rd. 61 "Cheltuieli cu impozitul pe profit curent" (ct. 6911);
- rd. 62 "Cheltuieli cu impozitul pe profit amânat" (ct. 6912);
- rd. 63 "Venituri din impozitul pe profit amânat" (ct. 791), urmând să se renumeroteze rândurile următoare.
7. Subunitățile fără personalitate juridică cu sediul în străinătate, ale persoanelor juridice române care aplică prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, aplică prevederile ordinului menționat chiar dacă nu îndeplinesc condițiile cerute de acesta, în vederea asigurării unor informații comparabile.
Situațiile financiare ale subunităților trebuie convertite în lei, în conformitate cu cerințele IAS 21 "Efectele variației cursurilor de schimb valutar".
Prevederile de mai sus se aplică și subunităților cu sediul în România ce aparțin unor persoane juridice ori fizice cu sediul sau domiciliul în străinătate, dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de ordinul menționat.
Informațiile cuprinse în situațiile financiare anuale sunt exprimate în mii lei.
8. Notele explicative cuprinse în Capitolul III din Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate, prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt limitative, existând obligativitatea păstrării ordinii de prezentare a notelor exemplificate în reglementările menționate, celelalte note urmând a se numerota începând cu nr. 11.
9. În "Situația activelor imobilizate" (cod 40) informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz.
B. Prevederi comune persoanelor juridice care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, și celor care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 306/2002
10. Persoanele juridice, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate și de reglementările contabile aplicate, inclusiv persoanele juridice aflate în curs de lichidare, până la terminarea lichidării, au obligația să întocmească și să depună situații financiare anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.
Situațiile financiare anuale se vor întocmi avându-se în vedere următoarele formate:
a) Persoanele juridice prevăzute la art. 26 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, care aplică Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, cu modificările și completările ulterioare, formatul din aceste reglementări, precum și formularele cod 30 și cod 40 de la pct. 19. De asemenea, se va ține seama de prevederile de la lit. A;
b) Persoanele juridice prevăzute la art. 26 alin. (4) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 306/2002, formatul din aceste reglementări, precum și formularele cod 30 și cod 40 de la pct. 19. Microîntreprinderile prevăzute la art. 26 alin. (6) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, utilizează aceleași formate, cu excepția formularului cod 40 de la pct. 19.
11. Pentru asigurarea informațiilor destinate sistemului instituțional al statului, bilanțul va purta simbolul cod 10, iar contul de profit și pierdere - simbolul cod 20.
12. Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept și au precizate în antetul bilanțului următoarele elemente:
Județul ___________________________─_─_─ Forma de proprietate ___________─_─_─ Persoana juridică Activitatea preponderentă Adresa: localitatea ______, sectorul __, (denumire clasă CAEN) _______________ str. ________________ nr. ___, bl. ____, sc. ______________, ap. ________________ Cod clasă CAEN _________________─_─_─ Telefon _____________, fax _____________ Cod fiscal/Cod unic de înregistrare Număr din registrul comerțului _________ ________________─_─_─_─_─_─_─_─_─_─_─
Forma de proprietate se va înscrie conform Nomenclatorului prevăzut în Anexă.
Persoanele juridice vor completa codul privind activitatea desfășurată, potrivit Clasificării Activităților din Economia Națională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu actualizările ulterioare.
13. Elementele monetare în valută se evidențiază în contabilitate la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru data de 31 decembrie.
14. Cifra de afaceri netă din formularul "Contul de profit și pierdere" cuprinde sumele provenite din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii ce intră în categoria activităților curente, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată și a altor impozite, și taxe aferente.
15. În cazul vânzării de active care nu reprezintă activitate curentă, rezultatul cedării se reflectă în contabilitate astfel:
- în cazul înregistrării unui câștig din cedare, acesta se înscrie la rândul 08 "Alte venituri din exploatare" din formularul "Contul de profit și pierdere";
- în cazul înregistrării unei pierderi din cedare, aceasta se înscrie la rândul 26 "Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate" din formularul "Contul de profit și pierdere".
16. Persoanele juridice înscriu în formularul "Contul de profit și pierdere", la rândul 15 "Salarii", toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale.
17. Persoanele juridice pot depune situațiile financiare anuale la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către agenții economici și alți contribuabili, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995. De asemenea, la depunerea situațiilor financiare se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național.
18. Persoanele juridice care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la sfârșitul anului nu întocmesc situații financiare anuale, urmând să depună o declarație pe proprie răspundere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care să cuprindă toate datele de identificare a societății:
- denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
- adresa și numărul de telefon;
- numărul de înregistrare la Registrul comerțului;
- codul fiscal/codul unic de înregistrare;
19. Persoanele juridice anexează la situațiile financiare anuale depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice formularele "Date informative" (cod 30) și "Situația activelor imobilizate" (cod 40), care au următorul format:
┌─────────────────────────────────────────────────┬───┬─────────┬──────────────┐ │I. Date privind rezultatul înregistrat │Nr.│ Nr. │ Sume │ │ │rd.│(unității│ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────────┤ │Unități care au înregistrat profit │01 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────┼──────────────┤ │Unități care au înregistrat pierdere │02 │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┬───┴──────────────┤ │II. Date privind plățile restante │Nr.│Total│ Din care: │ │ │rd.│ col.├─────────┬────────┤ │ │ │ 2+3 │ Pentru │ Pentru │ │ │ │ │ activi- │ inves- │ │ │ │ │ tatea │ tiții │ │ │ │ │ curentă │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Plăți restante - total (rd. 04 + 08 + 14 la │03 │ │ │ │ │18 + 22), din care: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Furnizori restanți - total (rd. 05 la 07), │04 │ │ │ │ │din care: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- peste 30 de zile │05 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- peste 90 de zile │06 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- peste 1 an │07 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Obligații restante față de bugetul │08 │ │ │ │ │asigurărilor sociale - total (rd. 09 la │ │ │ │ │ │13), din care: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- contribuții pentru asigurări sociale │09 │ │ │ │ │de stat datorate de angajatori, salariați și alte│ │ │ │ │ │persoane asimilate │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- contribuții de la persoane juridice sau │10 │ │ │ │ │fizice care angajează personal salariat și │ │ │ │ │ │contribuția persoanelor asigurate la fondul │ │ │ │ │ │asigurărilor sociale de sănătate │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- contribuția pentru pensia suplimentară │11 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- contribuții de la persoane juridice sau │12 │ │ │ │ │fizice care utilizează munca salariată și │ │ │ │ │ │contribuții pentru ajutorul de șomaj de la │ │ │ │ │ │salariați │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- alte datorii sociale │13 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Obligații restante față de bugetele │14 │ │ │ │ │fondurilor speciale │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Obligații restante față de alți creditori │15 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Impozite și taxe neplătite la termenul │16 │ │ │ │ │stabilit la bugetul de stat │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Impozite și taxe neplătite la termenul │17 │ │ │ │ │stabilit la bugetele locale │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Credite bancare nerambursate la scadență │18 │ │ │ │ │- total (rd. 19 la 21), din care: │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- restante după 30 de zile │19 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- restante după 90 de zile │20 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │- restante după 1 an │21 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┼─────────┼────────┤ │Dobânzi restante │22 │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────┴───────┬─┴────────┤ │III. Numărul mediu de salariați │Nr.│ An precedent│ An curent│ │ │rd.│ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────────┼──────────┤ │ A │ B │ 1 │ 2 │ ├─────────────────────────────────────────────────┼───┼─────────────┼──────────┤ │Numărul mediu de salariați │ 23│ │ │ └─────────────────────────────────────────────────┴───┴─────────────┴──────────┘
C. Prevederi specifice persoanelor juridice din categoria instituțiilor reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, instituțiilor de credit, societăților de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare și brokerilor de asigurare
20. Instituțiile reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, instituțiile de credit, societățile de asigurare, asigurare-reasigurare și de reasigurare și brokerii de asigurare au obligația să întocmească și să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, situațiile financiare anuale în formatul prevăzut de reglementările contabile aplicabile.
Persoanele juridice anexează la situațiile financiare anuale depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice formularele "Date informative" (cod 30) și "Situația activelor imobilizate" (cod 40), care au formatul de la pct. 19.
În "Situația activelor imobilizate" (cod 40) informațiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz,
21. Situațiile financiare anuale sunt semnate de persoanele în drept și au precizate în antetul bilanțului următoarele elemente:
Județul ___________________________─_─_─ Forma de proprietate ___________─_─_─ Persoana juridică Activitatea preponderentă Adresa: localitatea ______, sectorul __, (denumire clasă CAEN) _______________ str. ________________ nr. ___, bl. ____, sc. ______________, ap. ________________ Cod clasă CAEN _________________─_─_─ Telefon _____________, fax _____________ Cod fiscal/Cod unic de înregistrare Număr din registrul comerțului _________ ________________─_─_─_─_─_─_─_─_─_─_─
Forma de proprietate se va înscrie conform Nomenclatorului prevăzut în Anexa nr. 3.
22. Situațiile financiare anuale se întocmesc pe baza balanței de verificare rezultată după aplicarea IAS, mai puțin IAS 29 "Raportarea financiară în economii hiperinflaționiste" și SIC 19 "Moneda de raportare - Evaluarea și prezentarea în situațiile financiare în conformitate cu IAS 21 și IAS 29", și se depun la organele în drept, potrivit legii.
Persoanele juridice care au optat pentru aplicarea IAS 29 efectuează ajustările la inflație extracontabil. Situațiile financiare obținute pe baza ajustărilor extracontabile sunt pentru uzul utilizatorilor de informații, alții decât instituțiile statului.
23. Persoanele juridice pot depune situațiile financiare anuale la registratura unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sau la oficiile poștale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătățirea disciplinei depunerii bilanțurilor contabile și a altor documente cu caracter financiar-contabil și fiscal, de către agenții economici și alți contribuabili, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 2 octombrie 1995.
La depunerea situațiilor financiare se vor avea în vedere și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Național.
24. Persoanele juridice care nu au desfășurat activitate de la data înființării până la sfârșitul anului nu întocmesc situații financiare anuale, urmând să depună o declarație pe proprie răspundere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, care să cuprindă toate datele de identificare a societății:
- denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);
- adresa și numărul de telefon;
- numărul de înregistrare la Registrul comerțului;
- codul fiscal/codul unic de înregistrare;
Anexă
CodulDenumirea 10PROPRIETATE DE STAT 11Regii autonome 12Societăți comerciale cu capital integral de stat 13Alte unități economice de stat netransformate în societăți comerciale sau regii autonome 14Companii și societăți naționale 20PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat și privat) PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%) 21Societăți comerciale cu capital de stat autohton și de stat străin 22Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton și străin 23Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton 24Societăți comerciale cu capital de stat și privat străin PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% și peste 50%) 25Societăți comerciale cu capital de stat autohton și de stat străin 26Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton și străin 27Societăți comerciale cu capital de stat și privat autohton 28Societăți comerciale cu capital de stat și privat străin 30PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton și străin, privat străin, societăți agricole) 31Societăți comerciale în nume colectiv 32Societăți comerciale în comandită simplă 33Societăți comerciale în comandită pe acțiuni 34Societăți comerciale pe acțiuni 35Societăți comerciale cu răspundere limitată 36Societăți agricole 37Societăți comerciale cu capital de stat, privatizate în cursul anului curent 40PROPRIETATE COOPERATISTĂ 41Cooperative de consum 42Cooperative meșteșugărești 43Cooperative și asociații agricole netransformate 44Cooperative de credit 50PROPRIETATE OBȘTEASCĂ (societăți comerciale aparținând organizațiilor și instituțiilor politice și obștești)
----- la anexa nr. 2 -------------- Nomenclator - forme de proprietate