(1) Comitetele pentru situații de urgență au în componență un președinte, un vicepreședinte, membri și consultanți.
(2) Președintele comitetului pentru situații de urgență este ministrul, conducătorul instituției publice centrale, prefectul sau primarul, după caz.
(3) Vicepreședintele comitetului pentru situații de urgență este, de regulă, un secretar de stat, un adjunct al conducătorului instituției publice centrale, președintele consiliului județean, primarul general sau un viceprimar, după caz.
(4) Membrii comitetului pentru situații de urgență sunt:
a) în comitetul ministerial: persoane cu funcții de conducere din aparatul propriu și din unele instituții și unități aflate în subordinea ministerului sau instituției publice centrale ori sub autoritatea acestora;
b) în Comitetul Municipiului București: viceprimarii de sectoare, șefii de servicii publice deconcentrate, descentralizate și de gospodărire comunală, conducători ai unor instituții, regii autonome și societăți comerciale, ai agenților economici care, prin specificul activităților desfășurate, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență;
c) în comitetul județean: șefii de servicii deconcentrate, descentralizate și de gospodărire comunală, conducători ai unor instituții, regii autonome și societăți comerciale, ai agenților economici care, prin specificul activităților desfășurate, constituie factori de risc potențial generatori de situații de urgență;
d) în comitetul local: secretarul comunei, orașului, municipiului ori ai sectoarelor municipiului București, după caz, și reprezentanți ai serviciilor publice și ai principalelor instituții și agenți economici din unitatea administrativteritorială respectivă, precum și manageri sau conducători ai agenților economici, filialelor, sucursalelor ori punctelor de lucru locale care, prin specificul activității, constituie factori generatori de situații de urgență.
(5) Consultanți în comitetele pentru situații de urgență sunt:
a) experți și specialiști din aparatul propriu al autorităților administrației publice, care constituie comitetele, sau din instituții și unități în subordine;
b) reprezentanți ai altor ministere, instituții și servicii publice cu atribuții în domeniu, manageri ai societăților comerciale și regiilor autonome care desfășoară activități în domeniul de competență respectiv, cooptați în comitetele ministeriale la solicitarea președinților comitetelor respective.
(1) Comitetele pentru situații de urgență se întrunesc semestrial și ori de câte ori situația o impune, la convocarea președintelui.
(2) Ședințele comitetelor pentru situații de urgență se desfășoară în prezența majorității membrilor sau a înlocuitorilor desemnați.
(3) Hotărârile comitetelor pentru situații de urgență se adoptă cu votul a două treimi din numărul membrilor prezenți, cu excepția punerii în aplicare a planului de evacuare, care se face în baza deciziei președintelui comitetului.
(4) Consultanții nu au drept de vot.
(5) Comitetele pentru situații de urgență își desfășoară activitatea pe baza planurilor anuale elaborate de secretariatele tehnice permanente.
Persoanele din componența comitetului pentru situații de urgență au următoarele obligații principale:
a) președintele: convoacă întrunirea comitetului, stabilește ordinea de zi și conduce ședințele acestuia; semnează hotărârile, planurile, programele, regulamentele și măsurile adoptate; semnează avizele, acordurile, împuternicirile, protocoalele și proiectele de acte normative; îl informează operativ pe președintele comitetului ierarhic superior;
b) vicepreședintele îndeplinește obligațiile președintelui în lipsa acestuia, precum și pe cele ce îi revin ca membru al comitetului;
c) membrii: participă la ședințele comitetului; prezintă informări și puncte de vedere; îi informează operativ pe conducătorii instituțiilor și unităților pe care le reprezintă asupra problemelor dezbătute, concluziilor rezultate, hotărârilor și măsurilor adoptate și urmăresc aplicarea acestora în sectoarele de competență; mențin permanent legătura cu centrele operative corespondente;
d) consultanții: participă la ședințele comitetului; îi consiliază pe membrii acestora asupra problemelor tehnice și de specialitate; asigură documentarea tehnică de specialitate.
(1) Centrele operative cu activitate permanentă sunt conduse nemijlocit de șefii acestora și au în compunere compartimente adecvate exercitării, în domeniile de competență ale ministerelor și instituțiilor publice centrale respective, a funcțiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și a atribuțiilor secretariatelor tehnice permanente ale comitetelor ministeriale. Numărul de posturi aferent centrelor operative cu activitate permanentă poate fi de maximum 20 de posturi, în raport cu sarcinile ce revin ministerului sau instituției, și se asigură prin redistribuirea personalului.
(2) Centrele operative cu activitate permanentă se încadrează cu personal specializat pe tipurile de riscuri repartizate pentru gestionare, precum și în comunicații, informatică și relații publice.
(3) Activitatea operațională a centrelor operative prevăzute la alin. (2) se desfășoară permanent, pe criteriul "24h/24h", în ture sau pe schimburi. Prin excepție, în funcție de natura și tipul riscurilor gestionate, conducătorul instituției pe lângă care funcționează centrul operativ poate aproba ca activitatea operațională a acestuia să se desfășoare cu respectarea programului normal de lucru, potrivit legii.
(4) Dimensionarea centrelor operative cu activitate permanentă se face în raport cu natura, frecvența și gravitatea riscurilor majore repartizate pentru coordonarea gestionării, precum și cu complexitatea funcțiilor de sprijin îndeplinite de ministerul sau instituția publică centrală respectivă.