REGULAMENT din 27 septembrie 2004

REGULAMENT Consiliul Concuren?ei
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 1 octombrie 2004
Entered into force
01.10.2004
Consolidated form as of
01.10.2004

cu privire la forma, conținutul și alte detalii prevăzute de plângerea privind ajutorul de stat pretins ilegal

În temeiul art. 28 alin. (1) și (3) din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.

Introducere

Elaborarea unui cadru juridic care reglementează materia ajutorului de stat reprezintă continuarea armonizării legislației românești cu legislația europeană, parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.

Scopul notificării și autorizării ajutoarelor de stat acordate de autoritățile publice sau de organismele care administrează surse financiare ale statului este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu un mediu concurențial normal, într-o economie de piață în care prețurile produselor și tarifele serviciilor sunt reglate de cerere și ofertă.

Orice intenție de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent trebuie să fie notificată Consiliului Concurenței. Fără autorizarea Consiliului Concurenței nu poate fi acordat nici un ajutor de stat.

Persoanele fizice și juridice interesate și afectate de acordarea unui ajutor de stat ilegal pot sesiza Consiliul Concurenței prin întocmirea unei plângeri care să conțină elementele din formularul prevăzut în anexa la prezentul regulament.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Obiectul și scopul plângerilor privind acordarea unui ajutor de stat pretins ilegal

(1) Orice intenție de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se notifică, potrivit legii, de către furnizorul și inițiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenței.

(2) Un ajutor de stat nou nu poate fi acordat, iar modificările la un ajutor de stat existent nu pot fi puse în aplicare până când Consiliul Concurenței nu emite o decizie de autorizare sau până când ajutorul de stat nu este considerat ca fiind autorizat.

(3) Conform prevederilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, ajutorul de stat acordat fără să fi fost autorizat de către Consiliul Concurenței sau care a fost acordat după ce a fost notificat, dar înainte de emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenței în termenul legal, este ajutor de stat ilegal.

Capitolul II ↑ Contents

Articolul 2

Procedura privind sesizarea Consiliului Concurenței cu privire la ajutorul de stat pretins ilegal

(1) Consiliul Concurenței va analiza cu prioritate orice sesizare, plângere sau informație, indiferent de sursa acesteia, privind un ajutor de stat pretins ilegal.

(2) Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv companie, autoritate publică centrală ori locală interesată, poate informa Consiliul Concurenței cu privire la un ajutor de stat pretins ilegal sau orice utilizare pretins abuzivă a ajutorului de stat.

(3) La primirea unei sesizări sau plângeri reclamând un ajutor de stat pretins ilegal, Consiliul Concurenței examinează dacă aceasta prezintă suficiente temeiuri de fapt și de drept pentru a justifica deschiderea unei investigații.

(4) Consiliul Concurenței va analiza plângerile privind un ajutor de stat pretins ilegal, prin raportare la prevederile Legii nr. 143/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Dacă plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a declanșa o investigație, Consiliul Concurenței va comunică reclamantului decizia de respingere, cu precizarea motivelor, în termen de 30 de zile de la înregistrarea sesizării sau plângerii.

(6) Decizia de respingere va fi precedată de ascultarea argumentelor reclamantului în fața Comisiei Consiliului Concurenței.

(7) În cazul în care plângerea înaintată nu intră sub incidența legii ajutorului de stat, în termenul legal Consiliul Concurenței va răspunde în scris în acest sens autorului plângerii sau sesizării.

Articolul 3

Excepții

Prezentul regulament nu se aplică activităților de producere, dezvoltare și comercializare a produselor agricole, prevăzute în anexa nr. 1 la Regulamentul privind ajutorul de stat regional, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 19 aprilie 2004.

Capitolul III ↑ Contents

Articolul 4

Dispoziții finale

(1) În cazul sesizării Consiliului Concurenței privind un ajutor de stat pretins ilegal, procedura de analiză și luare a deciziilor, se aplică în mod corespunzător dispozițiile Regulamentului de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 61/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 1 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prezentul regulament transpune Formularul comunitar pentru plângerile privind un ajutor de stat pretins ilegal, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C nr. 116/3 din 16 mai 2003.

(3) Prezentul regulament va fi pus în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Anexa face parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa

──────

la regulament

──────────────

FORMULAR

cu privire la conținutul plângerii privind un ajutor de stat

pretins ilegal

CAPITOLUL. I

1. Date și informații cu caracter general

1.1. Partea interesată/autoritățile/orice alte persoane care au formulat plângerea

1.2. Numele, prenumele, denumirea, persoana de contact, persoana juridică abilitată de către cel pretins prejudiciat pentru a formula plângerea

1.3. Domiciliul, sediul

1.4. Telefon, fax, adresa de e-mail

1.5. Dacă plângerea a fost formulată de către o întreprindere/companie, se va indica și domeniul de activitate al acesteia.

1.6. Reclamantul va prezenta în mod succint modalitățile prin care consideră că a fost afectat de ajutorul de stat pretins ilegal.

1.7. Se va atașa procura sau împuternicirea prin care cel prejudiciat este reprezentat.

2. Informații privind beneficiarul ajutorului de stat pretins ilegal

2.1. Datele de identificare a acestuia

2.2. Nivelul la care ajutorul de stat ilegal a fost acordat:

- central;

- regional;

- alte cazuri.

Capitolul II — 1. Informații conținute de plângere ↑ Contents

1.1. Informații dacă plângerea este în legătură cu o schemă de ajutor de stat sau un ajutor de stat individual

1.2. Când a fost acordat ajutorul de stat sau când a fost implementată schema de ajutor de stat și care este durata schemei de ajutor de stat

1.3. Sectorul economic în care se acordă ajutorul de stat pretins ilegal

1.4. Valoarea ajutorului de stat

1.5. Forma sub care este acordat ajutorul de stat (împrumut, garanții, reduceri de taxe etc.)

1.6. Indicarea beneficiarilor. În cazul schemei de ajutor de stat se indică beneficiarii eligibili a primi ajutor de stat. Este util să se transmită cât mai multe informații posibile, incluzând și o descriere a domeniului principal de activitate al companiei, firmei care a beneficiat de un astfel de ajutor de stat ilegal.

1.7. Scopul/obiectivul pentru acordarea ajutorului de stat.

Capitolul III — 1. Temeiul plângerii ↑ Contents

1.1. Detalierea temeiului plângerii, incluzând totodată și motivele pentru care aceasta a fost înaintată Consiliului Concurenței

1.2. Precizarea prevederilor legale încălcate prin acordarea unui astfel de ajutor de stat ilegal

1.3. Precizarea modalității în care, prin acordarea unui astfel de ajutor de stat ilegal, au fost afectate mediul concurențial normal sau acordurile internaționale la care România este parte

1.4. Prejudiciile cauzate de acordarea ajutorului de stat.

Capitolul IV — 1. Informații privind alte proceduri legale ↑ Contents

1.1. Informații privind sesizarea prealabilă și a altor autorități legal competente, în vederea soluționării plângerii

1.2. Atașarea de copii de pe toate corespondențele purtate cu alte autorități publice privind plângerea în cauză.

2. Documente, acte și alte informații în completarea plângerii

2.1. Atașarea oricăror documente, acte, corespondențe, în completarea plângerii

2.2. Atașarea de copii de pe actele normative sau alte acte administrative prin care s-a acordat ajutorul de stat.

Capitolul V — 1. Confidențialitate ↑ Contents

1.1. În vederea asigurării dreptului la apărare al celor vizați, Consiliul Concurenței poate divulga datele de identificare a reclamantului, precum și documentația depusă de către acesta, în completare la plângere.

1.2. În cazul în care reclamantul nu dorește ca datele de identificare a acestuia, precum și alte documente să fie divulgate, va preciza în mod clar care sunt elementele de confidențialitate, precum și motivele pentru care solicită ca acestea să nu fie făcute cunoscute.

Data și semnătura

................................

__________________

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).