Articolul 1
(1) Prezenta normă stabilește condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale.
(2) Prezenta normă se aplică fără a aduce atingere altor prevederi specifice.
privind condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale
(1) Prezenta normă stabilește condițiile și criteriile pentru atestarea produselor tradiționale.
(2) Prezenta normă se aplică fără a aduce atingere altor prevederi specifice.
În sensul prezentei norme, termenii folosiți se definesc după cum urmează:
a) produs tradițional - produsul care trebuie să fie obținut din materii prime tradiționale, să prezinte o compoziție tradițională sau un mod de producție și/sau de prelucrare care reflectă un procedeu tehnologic de producție și/sau de prelucrare tradițional și care se distinge în mod clar de alte produse similare aparținând aceleiași categorii;
b) tradiționalitate - elementul sau ansamblul de elemente prin care un produs se distinge în mod clar de alte produse similare aparținând aceleiași categorii; tradiționalitatea nu poate să se limiteze la o compoziție calitativă sau cantitativă ori la un mod de producție stabilit printr-o reglementare comunitară sau națională ori prin standarde voluntare; totuși această regulă nu se aplică dacă reglementarea sau standardul respectiv a fost stabilit în vederea definirii tradiționalității unui produs;
c) atestarea produselor tradiționale - recunoașterea tradiționalității unui produs prin intermediul înregistrării sale în conformitate cu prezenta normă.
Direcția de politici pentru creșterea animalelor și produse alimentare din Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale înființează și administrează un registru de atestare a produselor tradiționale.
(1) Pentru a figura în registrul menționat la art. 3, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiționale, să prezinte o compoziție tradițională sau un mod de producție și/sau de prelucrare care reflectă un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare.
(2) Înregistrarea nu este permisă în cazul unui produs a cărui tradiționalitate se datorează:
a) provenienței sau originii sale geografice;
b) aplicării unei inovații tehnologice.
(1) Pentru a fi înregistrat, produsul tradițional trebuie:
- să fie tradițional în sine; sau
- să exprime tradiționalitatea.
(2) Produsul prevăzut la alin. (1) liniuța a doua nu poate fi înregistrat dacă:
- se referă doar la cerințe de ordin general utilizate pentru un ansamblu de produse ori la cele prevăzute de o reglementare comunitară specifică;
- este înșelător, cum este în special cel care se referă la o caracteristică evidentă a produsului sau care nu corespunde caietului de sarcini ori specificației tehnice a produsului și nici așteptărilor consumatorilor cu privire la caracteristicile tradiționale ale produsului.
(3) Pentru a fi înregistrat, produsul prevăzut la alin. (1) prima liniuță trebuie să fie tradițional și conform cu dispozițiile naționale sau consacrat de folosință.
(4) Utilizarea termenului geografic este autorizată sub un nume care nu intră sub incidența reglementărilor privind protecția indicațiilor geografice și denumirilor de origine ale produselor agricole și produselor alimentare.
(1) Pentru a fi atestat ca produs tradițional, produsul trebuie să fie conform unui caiet de sarcini.
(2) Caietul de sarcini conține cel puțin elementele următoare:
a) numele produsului în sensul art. 5;
b) descrierea metodei de producție, inclusiv a naturii și caracteristicilor materiei prime și/sau ale ingredientelor utilizate și/sau a metodei de preparare a produsului, cu referire la tradiționalitatea acesteia;
c) elemente care să prezinte evaluarea caracterului tradițional în sensul art. 4 alin. (1);
d) descrierea caracteristicilor produsului, prin indicarea principalelor sale caracteristici fizice, chimice, microbiologice și/sau organoleptice care se raportează la tradiționalitate;
e) cerințele minime și procedurile de verificare și control ale tradiționalității.
(1) Cererea de înregistrare a produsului tradițional, care include caietul de sarcini prevăzut la art. 6, se depune la direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală a județului în a cărui rază teritorială se realizează produsul.
(2) Reprezentanții împuterniciți ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, din cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, numiți prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale pentru acordarea licențelor de fabricație, conform prevederilor Regulamentului cu privire la acordarea, suspendarea și retragerea (anularea) licențelor de fabricație agenților economici care desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 357/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 10 iunie 2003, analizează dacă cererea și caietul de sarcini corespund prevederilor prezentei norme și comunică solicitantului dacă există neconformități, situație în care acesta va depune o nouă cerere însoțită de documentația completată conform observațiilor făcute.
(3) În situația în care se constată că documentația depusă, respectiv caietul de sarcini, corespunde prevederilor prezentei norme, reprezentanții împuterniciți verifică la fața locului realitatea datelor înscrise în caietul de sarcini.
(4) Rezultatul verificărilor faptice se înscrie într-un proces-verbal care se semnează de reprezentantul împuternicit constatator și de solicitant sau de împuternicitul acestuia, redactat în două exemplare, dintre care un exemplar rămâne la solicitant și unul la direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană.
(5) În situația în care se constată că datele înscrise în caietul de sarcini nu corespund cu realitatea de pe teren, aceasta se menționează distinct în procesul-verbal și constituie motivația neînscrierii produsului în Registrul de atestare a produselor tradiționale.
(6) În situația în care se constată că datele înscrise în caietul de sarcini corespund cu realitatea de pe teren, aceasta se menționează în procesul-verbal, care constituie actul în baza căruia se înscrie produsul în Registrul de atestare a produselor tradiționale.
(7) Direcția pentru agricultură și dezvoltare rurală județeană va înainta Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale o copie a procesului-verbal și a caietului de sarcini în baza cărora produsul se înscrie în Registrul de atestare a produselor tradiționale.
Anual, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Lista produselor tradiționale înscrise în Registrul de atestare a produselor tradiționale.
---------
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.