LEGE nr. 3 din 1 iulie 1983

LEGE Marea Adunare Na?ională
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
BULETINUL OFICIAL nr. 51 din 9 iulie 1983
Entered into force
09.07.1983
Consolidated form as of
09.07.1983

cu privire la contractul-angajament

Dezvoltarea proprietății întregului popor, în condițiile perfecționării cadrului organizatoric al democrației muncitoresti, de participare nemijlocită a maselor la conducerea economiei, pe baza principiilor autoconducerii muncitoresti și autogestiunii impune întărirea, în continuare, a răspunderii oamenilor muncii, a organelor de conducere colectivă, pentru gospodărirea și valorificarea superioară a tuturor resurselor, creșterea eficientei economice, sporirea venitului național, unica sursa a progresului economico-social și de ridicare a nivelului de trai al oamenilor muncii.

În acest scop este necesar ca patrimoniul unităților socialiste să fie încredințat, pe bază de contract, oamenilor muncii din unități, care în calitate de proprietari ai mijloacelor de producție și în același timp de producători și beneficiari ai valorilor materiale și spirituale, poarta întreaga răspundere pentru conducerea directa și efectivă a fiecărei unități, pentru buna gospodărire a tuturor mijloacelor materiale și financiare încredințate din proprietatea întregului popor.

Statul, în calitate de administrator general al proprietății întregului popor, asigura înfăptuirea politicii de dezvoltare economico-socială planificata a tarii, controlul modului de gospodărire a patrimoniului încredințat colectivelor de oameni ai muncii, astfel încît toate unitățile să-și desfășoare activitatea pe principiile economice ale eficientei și rentabilitatii.

Pentru reglementarea cadrului juridic de încredințare a patrimoniului unităților socialiste colectivelor de oameni ai muncii și de intarire, pe aceasta baza, a prerogativelor și raspunderilor care le revin din calitatea lor de proprietari, producători și beneficiari,

Marea Adunare Naționala a Republicii Socialiste România adopta prezenta lege.

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

În scopul intaririi autoconducerii muncitoresti și autogestiunii economico-financiare, creșterii răspunderii colectivelor de oameni ai muncii, organelor de conducere colectivă din întreprinderi, centrale, ministere și alte organe centrale, precum și a comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în dezvoltarea și apărarea proprietății întregului popor, gospodărirea judicioasă și eficienta a tuturor bunurilor încredințate și realizarea sarcinilor ce le revin din planul național unic de dezvoltare economico-socială se instituie, în condițiile prezentei legi, contractul-angajament.

Articolul 2

Contractul-angajament se încheie între:

a) stat, în calitate de administrator general al proprietății întregului popor-reprezentat prin ministere, organe centrale sau locale în subordinea cărora funcționează întreprinderile și centralele - și colectivele de oameni ai muncii din aceste unități;

b) stat - reprezentat, din împuternicirea Consiliului de Stat, de primul-ministru al guvernului - și ministere, alte organe centrale sau comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București.

Articolul 3

Prin contractul - angajament dintre stat și colectivele de oameni ai muncii din întreprinderi și centrale, patrimoniul acestor unități - parte integrantă din proprietatea întregului popor - se încredințează personalului muncitor, în vederea exercitării nemijlocite a prerogativelor și raspunderilor ce decurg din calitatea oamenilor muncii de proprietari, producători și beneficiari.

Contractul - angajament stabilește obligațiile și răspunderile fiecărui colectiv de oameni ai muncii cu privire la păstrarea și dezvoltarea patrimoniului încredințat, buna gospodărire a mijloacelor materiale și financiare, realizarea sarcinilor de plan, în scopul obținerii unei eficiente superioare, care să asigure acoperirea integrală a cheltuielilor din venituri, constituirea fondurilor proprii ale unității, participarea într-o măsura cît mai mare la satisfacerea necesităților generale ale economiei.

Articolul 4

Contractul - angajament dintre stat și ministere, alte organe centrale sau comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, în calitate de administratori ai patrimoniului unităților socialiste din subordine, stabilește obligația acestora de a acționa permanent pentru utilizarea cu maxima eficienta a potențialului tehnico-productiv din unitățile respective, valorificarea superioară a resurselor, asimilarea de noi produse și introducerea de tehnologii avansate, asigurarea aprovizionarii și desfacerii producției, creșterea eficientei exporturilor, realizarea integrală și la termen a sarcinilor de plan, apărarea și dezvoltarea patrimoniului încredințat oamenilor muncii din unități.

Articolul 5

Consiliile oamenilor muncii din întreprinderi și centrale sînt obligate sa stabilească măsurile necesare pentru gospodărirea cu maxima eficienta a patrimoniului încredințat, aplicarea întocmai a prevederilor din contractul-angajament, asigurarea condițiilor tehnice, organizatorice și economice în vederea îndeplinirii planului în toate sectoarele de activitate.

Periodic, odată cu dezbaterea în consiliile oamenilor muncii și în adunările generale ale oamenilor muncii din întreprinderi și centrale a realizării prevederilor din planul național unic și bugetul de venituri și cheltuieli, se va analiza și modul în care au fost îndeplinite obligațiile și răspunderile ce decurg din contractul-angajament, stabilindu-se măsuri pentru gospodărirea cu maxima eficienta a patrimoniului unității.

La ministere și celelalte organe centrale, precum și la consiliile populare județene și al municipiului București, analiza modului de îndeplinire a prevederilor contractului-angajament se face în consiliile de conducere ale acestora, respectiv în comitetele executive, tinindu-se seama de concluziile și hotărîrile adoptate de adunările generale din întreprinderile și centralele din subordine.

Articolul 6

Fiecare om al muncii, la încadrarea în munca într-o unitate socialistă, va semna un angajament individual cuprinzînd obligațiile ce îi revin din contractul-angajament pentru realizarea exemplara a sarcinilor de producție, respectarea normelor tehnologice și de disciplina a muncii, folosirea cu randament superior a mașinilor și utilajelor, a tuturor fondurilor fixe, utilizarea eficienta a materiilor prime, materialelor, combustibililor și energiei, ridicarea calității produselor, precum și obligația de a milita permanent pentru aplicarea și respectarea stricta a hotărîrilor de partid și legilor tarii.

Miniștrii, ceilalți conducatori ai organelor centrale sau locale, directorii generali ai centralelor și directorii întreprinderilor vor semna un angajament individual prin care își asuma răspunderea pentru administrarea și gestionarea patrimoniului încredințat, gospodărirea cu maxima eficienta a mijloacelor materiale și financiare, aplicarea stricta a hotărîrilor de partid și a legilor.

Articolul 7

Cuprinsul contractului-angajament pentru întreprinderi, centrale, ministere, alte organe centrale și comitete executive ale consiliilor populare județene sau al municipiului București, precum și al angajamentelor individuale, se aproba prin decret al Consiliului de Stat.

Capitolul 2 — Încheierea contractului-angajament, obligațiile și răspunderile părților ↑ Contents

Secțiunea I — Contractul-angajament dintre stat și colectivele de oameni ai muncii din întreprinderi și centrale

Articolul 8

Contractul-angajament dintre stat și colectivul de oameni ai muncii din întreprinderi și centrale va cuprinde obligațiile ce revin personalului muncitor pentru buna gospodărire și dezvoltare a patrimoniului încredințat, pe baza principiilor autoconducerii muncitoresti și autogestiunii economico-financiare. În contract se vor cuprinde, în principal, următoarele:

a) utilizarea cu maxima eficienta a mijloacelor materiale și bănești încredințate, realizarea integrală a sarcinilor de plan, introducerea progresului tehnic și ridicarea calității producției, reducerea consumurilor de materii prime, materiale, combustibili și energie și sporirea gradului de utilizare a materialelor refolosibile, asigurarea aprovizionarii și a desfacerii producției, creșterea eficientei exporturilor, a rentabilitatii tuturor produselor și serviciilor și, pe aceasta baza, autofinantarea întregii activități;

b) sporirea mai rapida a productivitatii muncii decît a retributiilor, astfel încît să se asigure atît fondurile necesare majorării retributiei cît și resursele pentru acoperirea cheltuielilor generale ale statului;

c) utilizarea judicioasă a forței de muncă, dimensionarea la strictul necesar a personalului, perfecționarea pregătirii profesionale a personalului muncitor, respectarea stricta a ordinii și disciplinei în munca;

d) folosirea fondurilor proprii și altor fonduri bănești numai în conformitate cu prevederile de plan și ale bugetului de venituri și cheltuieli, cu respectarea stricta a dispozițiilor legale;

e) dezvoltarea patrimoniului, restituirea fondurilor primite de la societate, constituirea celorlalte fonduri prevăzute de lege, participarea într-o măsura cît mai mare la progresul general al societății.

Contractul-angajament privind încredințarea patrimoniului centralei va cuprinde atît obligațiile ce revin personalului muncitor pentru buna gospodărire și dezvoltare a acestuia, inclusiv a celui aflat în autogestiunea unităților componente fără personalitate juridică, cît și obligațiile referitoare la coordonarea, îndrumarea, controlul și sprijinul activității întreprinderilor subordonate.

Articolul 9

Consiliul oamenilor muncii răspunde nemijlocit pentru stabilirea măsurilor necesare de gospodărire judicioasă a patrimoniului încredințat, valorificarea cu maxima eficienta a întregului potențial tehnico-productiv al unității, îndeplinirea tuturor obligațiilor decurgind din contractul-angajament față de stat.

Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii, în calitate de gestionar colectiv al patrimoniului încredințat potrivit contractului-angajament, asigura aducerea la îndeplinire a hotărîrilor consiliului oamenilor muncii și răspunde direct de luarea măsurilor necesare pentru utilizarea fondurilor materiale și financiare, cu respectarea stricta a destinațiilor stabilite prin plan și bugetul de venituri și cheltuieli, precum și a dispozițiilor legale.

Directorul întreprinderii și, după caz, directorul general al centralei, președinte al biroului executiv al consiliului oamenilor muncii, prin angajament individual își asuma răspunderea directa a gestionării întregului patrimoniu al unității și pentru aplicarea măsurilor necesare în vederea realizării sarcinilor de plan, intaririi ordinei și disciplinei la fiecare loc de muncă, respectării hotărîrilor de partid și a legilor tarii, îndeplinirii întocmai a tuturor obligațiilor rezultate din contractul-angajament.

Consiliul oamenilor muncii, biroul executiv al acestuia, directorul întreprinderii, precum și directorul general al centralei, răspund în fața adunării generale a oamenilor muncii, forul suprem al proprietarilor și producătorilor, pentru modul de gestionare a patrimoniului încredințat și de realizare a tuturor obligațiilor ce revin colectivului oamenilor muncii din contractul-angajament.

Adunarea generală a oamenilor muncii, pe baza raportului consiliului oamenilor muncii, analizează situația aducerii la îndeplinire a prevederilor din contractul-angajament, stabilind măsurile pentru aplicarea mai ferma a principiilor autoconducerii muncitoresti și autogestiunii economico-financiare, a principiilor socialiste de retribuire, pentru creșterea eficientei economice.

Articolul 10

Oamenii muncii, în calitate de producători, proprietari și beneficiari, răspund pentru conducerea directa și efectivă a unității, pentru păstrarea, dezvoltarea și apărarea patrimoniului încredințat, gospodărirea judicioasă a acestuia, precum și pentru rezultatele economice obținute.

Fiecare om al muncii are dreptul și obligația de a se pronunța asupra tuturor problemelor ce interesează buna desfășurare a activității, perfecționarea acesteia, munca organelor de conducere, participind nemijlocit la elaborarea, adoptarea și înfăptuirea hotărîrilor. Oamenii muncii noi încadrați au calitatea de membri asociați ai colectivului, cu drept de vot consultativ.

În raport cu participarea la îndeplinirea sarcinilor de plan și cu rezultatele economico-financiare obținute oamenii muncii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru munca depusa.

Biroul executiv al consiliului oamenilor muncii are obligația de a asigura condițiile necesare pentru realizarea sarcinilor de plan, astfel încît personalul muncitor să poată beneficia în întregime de retribuțiile și celelalte drepturi stabilite potrivit legii.

Articolul 11

Ministerul sau organul central ori local care a încheiat contractul-angajament ca reprezentant al statului răspunde de soluționarea problemelor generale privind elaborarea și realizarea sarcinilor de plan, precum și de îndrumarea și controlul activității de gospodărire, de către colectivul de oameni ai muncii, a patrimoniului încredințat potrivit contractului-angajament.

Secțiunea a II-a — Contractul-angajament dintre stat și ministere, alte organe centrale ori comitete executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București

Articolul 12

Prin contractul-angajament dintre stat și minister, alt organ central, precum și prin contractul-angajament dintre stat și comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București se stabilesc obligațiile și răspunderile ce revin ministerelor, celorlalte organe centrale sau locale, în calitate de administratori ai patrimoniului unităților din subordine, cu privire la:

a) utilizarea cu maxima eficienta a potențialului tehnico-productiv al tuturor unităților din subordine, conducerea prin plan a activității economice a acestora;

b) valorificarea superioară a resurselor materiale, asimilarea de noi produse și introducerea de tehnologii avansate, folosirea integrală a capacităților de producție, gospodărirea judicioasă a resurselor, reducerea consumurilor, creșterea gradului de utilizare a materialelor refolosibile;

c) creșterea productivitatii muncii, îmbunătățirea calității și competitivitatii produselor și serviciilor, precum și a rentabilitatii acestora și a eficientei exporturilor, în vederea intaririi permanente a autogestiunii economico-financiare în toate unitățile subordonate;

d) utilizarea rațională și eficienta a forței de muncă, coordonarea activității de organizare a producției și a muncii, de asigurare a cadrelor și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului muncitor;

e) organizarea și efectuarea controlului în toate unitățile din subordine și stabilirea măsurilor necesare pentru înlăturarea deficiențelor constatate, întărirea ordinii și disciplinei în fiecare unitate.

Articolul 13

Consiliul de conducere al ministerului sau altui organ central, respectiv comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București, în întregul său și fiecare membru în parte, răspund nemijlocit de îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul-angajament încheiat potrivit art. 12.

Articolul 14

Ministrul, conducătorul organului central sau președintele comitetului executiv al consiliului popular județean ori al municipiului București, prin angajamentul individual își asuma răspunderea directa pentru îndeplinirea politicii partidului și statului în domeniul de activitate pe care îl coordonează, realizarea sarcinilor de plan, întărirea autoconducerii și autogestiunii în toate unitățile din subordinea organului respectiv, respectarea întocmai a hotărîrilor de partid și a legilor tarii.

Capitolul 3 — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 15

Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător instituțiilor de stat.

Articolul 16

Personalul muncitor existent în unități la data încheierii contractului-angajament va semna angajamentul individual în termen de 30 zile de la încheierea acestui contract.

Articolul 17

Personalul muncitor nou încadrat are obligația de a lucra în unitate minimum 5 ani, în condițiile prevăzute în contractul-angajament. În această perioadă personalul muncitor are calitatea de membru asociat al colectivului de muncă.

Unitățile socialiste au obligația de a asigura pregătirea profesională a membrilor asociați și perfecționarea pregătirii lor profesionale în raport cu calificarea și cu drepturile prevăzute de lege.

Membrii asociați primesc 50% din sumele ce li se cuvin din fondul de participare la realizarea producției, a beneficiilor și la împărțirea beneficiilor, iar diferența se consemnează la C.E.C. pe numele acestora, urmînd a fi eliberata la finele perioadei de 5 ani.

În cazul în care membrii asociați părăsesc unitatea înainte de împlinirea termenului de 5 ani, din proprie inițiativă, în mod nejustificat, sau ca urmare a desfacerii contractului de muncă din motive ce le sînt imputabile, au obligația sa restituie cheltuielile efectuate de unitate cu pregătirea lor profesională, precum și celelalte cheltuieli ale unității de care au beneficiat cu titlu gratuit în perioada respectiva; de asemenea, membrii asociați pierd dreptul de a primi suma consemnată la C.E.C. potrivit alineatului precedent.

După trecerea perioadei de 5 ani, membrii asociați devin membri cu drepturi depline, calitate în care vor putea alege și să fie aleși în organele de conducere colectivă; personalul din conducere va fi recrutat numai dintre membrii cu drepturi depline. --------------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).