HOTĂRÂRE nr. 2.127 din 30 noiembrie 2004

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1.153 din 7 decembrie 2004
Entered into force
07.12.2004
Consolidated form as of
07.12.2004
Table of contents

pentru stabilirea unor măsuri referitoare la dreptul de administrare și folosință asupra unei suprafețe de teren, proprietate privată a statului

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unui teren în suprafață de 403.867 mp, proprietate privată a statului, identificat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".

Articolul 2

Se aprobă darea în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, pe o perioadă de 49 de ani, a terenului prevăzut la art. 1.

Articolul 3

Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul pentru coordonarea

Secretariatului General al Guvernului,

Eugen Bejinariu

p. Ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului,

Traian Panait,

secretar de stat

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tănăsescu

București, 30 noiembrie 2004.

Nr. 2.127.

Anexa

DATELE DE IDENTIFICARE a suprafeței de teren, proprietate privată a statului, care se transmite din administrarea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București Adresa terenului care se transmitePersoana juridică de la care se transmite terenulPersoana juridică la care se transmite terenulCaracteristicile tehnice ale terenuluiVecinătățile Municipiul București, bd. Mărăști nr. 65-67, sectorul 1- proprietar: statul român- proprietar: statul românSuprafața = 403.867 m2Bd. Mărăști bd. Expoziției Bd. Poligrafiei - în administrarea Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București- în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" și în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București

---------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).