pentru Sanctionare disciplinara privind obligativitatea contractelor scrise și reglementarea plăților între întreprinderi și organizațiuni economice
Consiliul de Ministri în sedinta sa dela 25 Ianuarie 1950,
În temeiul dispozitiunilor art. 72, alin. 2 al Constituției Republicii Populare Române;
Avînd în vedere Decretul nr. 265 din 1949;
Avînd în vedere referatul Ministerului de Finante cu Nr. 80 din 18 Ianuarie 1950, prin care se invedereaza unele deficiente constante în legătură cu aplicarea Decretului nr. 265 din 1949, de către instituțiile, intreprinderile și organizațiunile economice ale Statului și în consecința, necesitatea de a prevedea mijloacele cele mai eficace, în vederea inlaturarii acestor deficiente;
Conducătorii instituțiilor, întreprinderilor și organizațiunilor economice, directorii sau sefii Serviciilor de Contabilitate ale acestora, precum și orice salariat care prin natura serviciului sau este chemat a aplica prevederile Decretului Nr. 265 din 1949, privind obligativitatea contractelor scrise și reglementarea plăților între întreprinderi și organizațiuni economice, care nu respecta prevederile decretului Nr. 265 din 1949, neincheind contract sau comenzi, nerespectand termenele prevăzute sau refuzand fără cauza legala acceptarea, se sancționează disciplinar în conformitate cu prevederile decretului Nr. 29 din 1949.
De asemeni se sancționează disciplinar cei care încalcă sub orice formă prevederile decretului Nr. 265 din 1949, și indeosebi, cei care intocmesc facturi sau documente eronate sau intarzie expedierea lor și cei care pretind plati în numerar fără baza legala sau avansuri nelegale.
În cazurile în care, prin nerespectarea prevederilor decretului nr. 265 din 1949, se produc pagube Statului, cei vinovati vor fi obligati la acoperirea acestora, în afară de sanctionarea lor disciplinara. Quantumul pagubelor și modalitatile de urmărire pentru acoperirea acestora se vor stabili de către instantele judecătorești.
Atunci cînd incalcarea sub orice formă a dispozitiunilor decretului Nr. 265 din 1949, se face cu rea credinta sau grava neglijenta, precum și atunci cînd nerespectarea dispozitiunilor mentionatului decret este repetata, cei vinovati vor fi deferiti instanțelor judecătorești, în conformitate cu prevederile legii pentru apararea patrimoniului public.
Sanctiunile disciplinare se vor aplica de sefii ierarhici, la sesizarea acestora de către organul constatator.
Trimiterile în judecata, potrivit art. 2, alin. 2 de mai sus, se vor face tot de către sefii ierarhici, la sesizarea organelor aratate în alineatul precedent.
Dr. Petru Groza, Vasile Luca, V. Malinschi, Lotar Radaceanu, Stelian Nitulescu, Miron Constantinescu, Alex. Sencovici, Ion Vinte, Gh. Gaston Marin, Dr. V. Marza, Gh. Vasilichi, Prof. ing. N. Profiri, Const. Prisnea, Leontin Salajan, Chivu Stoica, A. Bunaciu, Stanciu Stoian.