REGULAMENT din 24 noiembrie 2004

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1.171 din 10 decembrie 2004
Entered into force
10.12.2004
Consolidated form as of
10.12.2004
Table of contents

de aplicare a Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

Articolul 1

Prezentul regulament cuprinde măsurile care trebuie adoptate la nivelul instituțiilor guvernamentale cu responsabilități în domeniul prevenirii și controlului infecției cu HIV/SIDA.

Articolul 2

Instituțiile cu responsabilități în aplicarea Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Articolul 3

Instituțiile guvernamentale prevăzute în anexa nr. 1 elaborează sau, după caz, participă la elaborarea proiectelor de acte normative care reglementează:

a) măsurile de prevenire a transmiterii infecției cu HIV;

b) măsurile de protecție socială a persoanelor infectate cu virusul HIV sau bolnave de SIDA;

c) confidențialitatea datelor privind persoanele infectate cu virusul HIV;

d) tratamentul adecvat al persoanelor infectate cu HIV, eligibile la tratament;

e) pregătirea profesională de specialitate și dezvoltarea cercetării medicale în domeniu;

f) finanțarea activităților de prevenire a transmiterii HIV și de tratament al persoanelor infectate cu HIV, precum și a măsurilor de protecție socială a persoanelor afectate.

Articolul 4

Responsabilitatea elaborării reglementărilor specifice fiecărei instituții guvernamentale sau comune mai multor astfel de instituții este prevăzută în anexa nr. 2.

Articolul 5

Instituțiile guvernamentale prevăzute în anexa nr. 1 pot să colaboreze cu organizațiile neguvernamentale, naționale și internaționale cu activitate în acest domeniu, în scopul desfășurării unor activități concordante pentru prevenirea răspândirii infecției cu HIV și protecția persoanelor infectate cu virusul HIV sau bolnave de SIDA.

Articolul 6

Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA elaborează și propune Guvernului spre aprobare Strategia națională HIV/SIDA.

Articolul 7

Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA organizează activitatea grupurilor de lucru care elaborează actele normative ce decurg din prevederile Legii nr. 584/2002 și asigură armonizarea acestora cu prevederile legale în vigoare și cu cele ale Strategiei naționale HIV/SIDA pentru perioada respectivă.

Articolul 8

Elaborarea oricăror alte reglementări necesare pentru aplicarea legii se face la nivelul fiecărei instituții menționate în anexa nr. 1.

Articolul 9

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1

-------

la regulament

-------------

LISTA

instituțiilor guvernamentale cu responsabilități

în aplicarea Legii nr. 584/2002

1. Ministerul Sănătății

2. Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

3. Ministerul Educației și Cercetării

4. Ministerul Apărării Naționale

5. Ministerul Administrației și Internelor

6. Ministerul Justiției

7. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

8. Secretariatul General al Guvernului

9. Cancelaria Primului-Ministru

Anexa 2

-------

la regulament

-------------

DESCRIEREA

responsabilităților instituțiilor guvernamentale în ceea

ce privește elaborarea reglementărilor specifice sau comune

Articolul 1

Pentru aplicarea Strategiei naționale HIV/SIDA, sub coordonarea Comisiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, ministerele și instituțiile cu atribuții în domeniu și/sau cu rețea sanitară proprie vor elabora programul național de prevenire, supraveghere și control al infecției cu HIV/SIDA, precum și măsuri de reducere a impactului social al cazurilor de infecție cu HIV/SIDA.

Articolul 2

Ministerul Sănătății va colabora cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Tineret, Agenția Națională pentru Sport, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, cu organizațiile neguvernamentale, naționale și internaționale, în scopul desfășurării unor campanii și acțiuni pentru educația populației.

Articolul 3

Ministerul Sănătății va colabora cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, Autoritatea Națională pentru Tineret, Agenția Națională pentru Sport, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, cu organizațiile neguvernamentale, naționale și internaționale, precum și cu societatea civilă în vederea efectuării de cercetări pentru determinarea grupurilor expuse la risc.

Articolul 4

(1) Ministerul Sănătății va asigura informarea populației și pregătirea personalului medical și auxiliar privind precauțiile universale și mijloacele necesare pentru prevenirea transmiterii infecției cu virusul HIV.

(2) Ministerul Sănătății va coordona activitățile care vizează obligativitatea respectării acestora la nivelul tuturor unităților sanitare cu sau fără paturi, precum și la nivelul unităților de asistență medico-socială.

Articolul 5

(1) Ministerul Sănătății stabilește prin ordin mijloacele obligatorii de prevenire a transmiterii infecției cu HIV de la mamă la făt.

(2) Acestea vor include măsuri privind asigurarea consilierii și testării gratuite a femeii însărcinate, asigurarea tratamentului antiretroviral pentru femeia însărcinată infectată cu HIV sau bolnavă de SIDA, monitorizarea clinică și de laborator a nou-născutului provenit din mamă infectată cu HIV sau bolnavă de SIDA, precum și orice alte măsuri necesare pentru scăderea riscului transmiterii infecției cu HIV de la mamă la făt.

Articolul 6

Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei vor elabora lista cuprinzând profesiile și activitățile cu risc de expunere profesională față de infecția cu HIV.

Articolul 7

Ministerul Sănătății și Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA monitorizează respectarea obligației tuturor unităților sanitare și a medicilor, indiferent de forma de organizare, de a interna și de a asigura îngrijirile medicale pentru pacienții infectați cu HIV/SIDA și întreprind măsurile ce se impun împotriva persoanelor vinovate de nerespectarea acestei obligații.

Articolul 8

Ministerul Sănătății coordonează activitățile care vizează asigurarea pregătirii continue a personalului medico-sanitar în domeniul infecției cu HIV.

Articolul 9

(1) Casa Națională de Asigurări de Sănătate este informată periodic în ceea ce privește numărul bolnavilor eligibili la terapia specifică, asigură nivelul corespunzător al sumelor alocate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru medicamentele și materialele sanitare specifice ce se achiziționează cu această destinație și realizează achiziționarea acestora.

(2) Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele de asigurări de sănătate județene sunt responsabile de asigurarea, urmărirea și controlul utilizării sumelor alocate de la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, monitorizează, controlează și analizează indicatorii fizici și de eficiență pe parcursul derulării programelor.

Articolul 10

Ministerul Sănătății pune semestrial la dispoziția comisiilor de sănătate ale Senatului și Camerei Deputaților informații privind indicatorii subprogramelor pentru prevenirea și controlul infecției cu HIV/SIDA, modul în care s-a asigurat terapia specifică și a infecțiilor asociate.

Articolul 11

(1) Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA au dreptul la tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește dreptul la învățătură, dreptul la muncă, dreptul la promovare profesională și protecție socială, conform legislației naționale privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și conform convențiilor, pactelor și tratatelor internaționale la care România este parte.

(2) Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin Inspecția Muncii, monitorizează respectarea dreptului la muncă al persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.

(3) Agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București asigură în mod gratuit persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA totalitatea serviciilor de informare și consiliere profesională, inclusiv căutare a locurilor de muncă în funcție de stadiul bolii, în condițiile legii.

Articolul 12

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, împreună cu Ministerul Sănătății, asigură informarea angajatorilor despre drepturile și obligațiile angajaților persoane infectate cu HIV sau bolnave de SIDA și despre obligația nediscriminării acestora pe criteriul sănătății.

Articolul 13

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va asigura educarea angajaților privind dreptul la asigurarea gratuită a profilaxiei postexpunere profesională.

Articolul 14

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei asigură plata indemnizațiilor lunare de hrană cuvenite adulților și copiilor infectați cu HIV sau bolnavi de SIDA internați, instituționalizați și din ambulatoriul de stat, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei.

Articolul 15

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei va realiza anual cercetări sociologice care să vizeze monitorizarea numărului de beneficiari ai indemnizațiilor lunare de hrană, a situației familiale și sociale a acestora și va face propuneri privind elaborarea unor noi programe și măsuri de protecție socială.

Articolul 16

Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Autoritatea Națională pentru Tineret, Agenția Națională pentru Sport, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, asigură difuzarea, în toate unitățile de învățământ, de stat sau private, de programe educaționale și informative privind prevenirea transmiterii infecției cu HIV și comportamentul adecvat față de persoanele bolnave de SIDA și accesul gratuit, universal și necondiționat al tuturor tinerilor care urmează o formă de învățământ la aceste informații.

Articolul 17

Ministerul Educației și Cercetării asigură introducerea în curriculum, diferențiat pe cicluri de învățământ, a unui program de educație pentru sănătate, care să includă, între altele, un capitol distinct privind HIV/SIDA, precum și introducerea în sistemul de formare/perfecționare a cadrelor didactice a cunoștințelor generale privind HIV/SIDA, protecția persoanelor afectate și comportamentul față de acestea și dezvoltarea de activități extracurriculare și extrașcolare și va asigura monitorizarea modului de punere în aplicare a acestor programe.

Articolul 18

Ministerul Educației și Cercetării, prin inspectoratele școlare județene, promovează în unitățile de învățământ dezvoltarea unei atitudini corespunzătoare față de persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, în scopul înlăturării marginalizării și discriminării acestora și pentru crearea unui mediu tolerant față de acestea.

Articolul 19

Organizațiile neguvernamentale sau alte persoane juridice care activează în domeniu pot participa în condițiile legii la realizarea, în comun cu ministerele și cu instituțiile publice, a unor activități ori programe privind prevenirea răspândirii infecției cu HIV și protecția socială a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.

----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).