REGULAMENT din 24 noiembrie 2004

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1.222 din 20 decembrie 2004
Entered into force
20.12.2004
Consolidated form as of
20.12.2004

de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești - Argeș

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești - Argeș, denumit în continuare institut național, este persoană juridică română în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și își desfășoară activitatea pe baza Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu modificările și completările ulterioare, precum și a prezentului regulament.

Capitolul II — Scopul și obiectul de activitate ↑ Contents

Articolul 2

Institutul național este înființat în scopul desfășurării activității de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică în domeniul biotehnologiilor și al disciplinelor conexe, prin participarea la:

a) elaborarea strategiilor de dezvoltare din domeniul biotehnologiilor plantelor horticole;

b) realizarea cu prioritate a obiectivelor științifice și tehnologice ale programelor naționale de cercetare științifică și dezvoltare biotehnologică;

c) participarea la realizarea unor obiective din programe internaționale încheiate direct sau în colaborare cu parteneri din alte țări;

d) implementarea rezultatelor cercetării din domeniul biotehnologiilor horticole în sfera economică a României.

Articolul 3

Obiectul de activitate al institutului național cuprinde:

A. Activități de cercetare-dezvoltare:

a) elaborarea și perfecționarea biotehnologiilor de înmulțire în vitro a speciilor horticole de importanță economică pe plan intern sau internațional;

b) stabilirea metodelor eficiente pentru conservarea pe termen lung și mediu a celulelor și țesuturilor vegetale;

c) perfecționarea metodelor de izolare și multiplicare a organismelor microbiene pentru creșterea randamentelor în vinificație;

d) obținerea substanțelor biologic active din produsele secundare rezultate în sectorul hortiviticol;

e) analiza interacțiunii agent patogen-plantă în stațiile-pilot proprii și în loturile demonstrative;

f) metode ecologice eficiente de combatere a bolilor și dăunătorilor la vița de vie și la plantele obținute prin metode biotehnologice;

g) utilizarea metodelor moderne pentru inducerea toleranței și identificarea genotipurilor cu rezistență sporită la factori biotici și abiotici;

h) interacțiunea dintre factorii de mediu biotici și abiotici cu procesele fiziologice ale plantelor;

i) tehnologii care asigură creșterea calității produselor horticole;

j) studii asupra potențialului enzimatic al strugurilor din diferite soiuri și influența asupra compoziției vinurilor;

k) metode convenționale de ameliorare a speciilor horticole și selecția soiurilor cu potențial ridicat de calitate și producție;

l) utilizarea metodelor biotehnologice de obținere, selecție sau inducere a variației genetice în scopul obținerii de genotipuri valoroase la plantele horticole;

m) studiul citogenetic la principalele soiuri de plante horticole;

n) cercetări aplicative pentru realizarea de poligoane demonstrative, stații-pilot, produse horticole noi și pentru verificarea tehnologiilor și a creațiilor proprii în condiții de producție;

o) obținerea de plante horticole de calitate superioară pentru realizarea contractelor de cercetare și schimbul de material biologic cu unități similare din țară și din străinătate;

p) utilizarea ingineriei genetice în oenologie, influența asupra fermentației, calității organoleptice a vinurilor, aditivilor și calității mediului;

r) activitatea de dezvoltare se desfășoară în următoarele tipuri de stații-pilot proprii:

1. stație-pilot pentru producerea materialului biologic din categorii superioare;

2. plantații-mamă, loturi experimentale și câmpuri de conservare a germoplasmei;

3. stație-pilot pentru tehnologia de cultură a soiurilor pentru masă și vinuri albe superioare;

4. stație-pilot pentru tehnologia de cultură a soiurilor aromate;

5. stație-pilot pentru tehnologia de amenajare a terenurilor și cultura soiurilor pentru vinuri albe superioare;

6. poligon de amenajare a terenului și cultura soiurilor pentru vinuri roșii superioare;

7. stație-pilot pentru cultura soiurilor pentru vinuri roșii de consum curent și distilate;

8. stație-pilot pentru valorificarea terenurilor cu pante mari;

9. stație-pilot pentru valorificarea terenurilor puternic podzolite, prin cultura soiurilor de vin pentru distilate;

10. stație-pilot pentru prelucrarea strugurilor și valorificarea produselor și subproduselor din viticultură și vinificație;

s) desfacerea pe piața internă și la export a materialului biologic, produselor și subproduselor obținute în institutul național;

ș) efectuarea directă de activități de import-export conform legii;

t) elaborarea de standarde referitoare la calitatea produselor și serviciilor ce intră în sfera de activitate a institutului național;

ț) organizarea de câmpuri-pilot și loturi demonstrative;

u) valorificarea rezultatelor obținute în sectorul privat.

B. Activități conexe activității de cercetare-dezvoltare pe care le desfășoară institutul național:

a) organizarea și dezvoltarea de investiții, servicii științifice la nivel de laboratoare și stații-pilot;

b) dezvoltarea sistemului informațional, sistemului de bănci de date, a prelucrării datelor în vederea modelării și simulării proceselor biologice și biotehnologice;

c) asistență tehnică și consultanță pentru producerea materialului săditor horticol prin metode biotehnologice și pentru organizarea, amenajarea și ameliorarea terenurilor în vederea înființării noilor plantații;

d) furnizarea de servicii științifice și tehnologice agenților economici sau oricăror beneficiari interesați: expertize de specialitate, prestații de servicii în laboratoare autorizate;

e) testări și standardizare, studii de fezabilitate și de marketing în domeniul de activitate;

f) activități didactice în învățământul superior; practică cu studenții de la facultățile de biotehnologie și în horticultură; îndrumarea studenților pentru realizarea lucrărilor de diplomă;

g) asocierea cu instituții de profil din țară și din străinătate în scopul transferului rezultatelor cercetării științifice, în conformitate cu prevederile legale.

C. Formare și specializare de cercetători și cadre de specialitate în domeniul propriu de activitate:

a) organizarea anuală de cursuri teoretice și practice în domeniul biotehnologiilor cu participarea tinerilor cercetători, a studenților și viitorilor specialiști (cursanți și lectori);

b) organizarea de manifestări științifice naționale și internaționale în domeniile biotehnologiilor vegetale, biotehnologiilor industriale, geneticii moleculare, geneticii populațiilor, fiziologiei și protecției plantelor horticole;

c) perfecționarea personalului din cercetare prin burse de studii, stagii de pregătire în alte instituții de profil din țară și din străinătate;

d) organizarea unui sistem complex de documentare științifică operativ-informatizată.

D. Activități de editare și tipărire a publicațiilor de specialitate:

- asigurarea schimburilor de informații științifice în domeniul de profil prin organizarea și participarea la manifestări științifice, la saloane de inovare și transfer tehnologic, expoziții de prezentare a produselor realizate prin activități de cercetare; editare de publicații de specialitate, studii, rapoarte, sinteze, materiale de informare și reclamă în mass-media a noilor biotehnologii și produse horticole obținute.

Capitolul III — Patrimoniul ↑ Contents

Articolul 4

Patrimoniul institutului național este în valoare de 95.869.084.227 lei, potrivit situației financiare încheiate la data de 30 septembrie 2004, din care patrimoniul din domeniul public al statului este de 66.659.539.227 lei și patrimoniul propriu este de 29.209.545 mii lei.

Articolul 5

(1) Institutul național administrează, cu diligența unui bun proprietar, bunuri proprietate publică a statului și exercită drept de proprietate asupra bunurilor proprii dobândite în condițiile legii.

(2) Rezultatele cercetărilor obținute în baza derulării unui contract finanțat din fonduri publice aparțin institutului național, în calitate de persoană juridică executantă, și ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înregistrarea în evidența contabilă a institutului național, precum și înstrăinarea, închirierea sau concesionarea și casarea rezultatelor cercetărilor obținute în baza derulării unui contract finanțat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanței Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003.

(3) În exercitarea drepturilor sale, institutul național posedă și folosește bunurile aflate în patrimoniul său și, după caz, dispune de acestea în condițiile legii, în scopul obiectului său de activitate, beneficiind de rezultatele utilizării acestora.

(4) Patrimoniul institutului național poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare.

Capitolul IV — Structura organizatorică și funcțională ↑ Contents

Articolul 6

Institutul național poate avea în structură subunități cu sau fără personalitate juridică, secții, laboratoare, servicii, birouri, compartimente și alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate.

Articolul 7

Structura organizatorică a institutului național se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de înființare a acestuia, și cuprinde și următoarele compartimente: compartimentul juridic, compartimentul de marketing, compartimentul financiar-contabil, compartimentul de audit și control financiar, compartimentul de diseminare a informațiilor, relații publice și mass-media.

Articolul 8

Se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unități din țară sau din străinătate, prin decizie a directorului general cu aprobarea consiliului de administrație.

Capitolul V — Organele de conducere ale institutului național ↑ Contents

Articolul 9

(1) Conducerea institutului național este asigurată de către:

a) consiliul de administrație;

b) comitetul de direcție;

c) directorul general.

(2) Organizarea activității de cercetare științifică, coordonarea științifică, coordonarea și evaluarea periodică a activității științifice sunt asigurate de către consiliul științific.

Consiliul de administrație

Articolul 10

Consiliul de administrație al institutului național este format din 9 membri numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată.

Articolul 11

(1) Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu:

a) directorul general - președinte;

b) un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;

c) un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării;

d) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;

e) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice;

f) un reprezentant al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești";

g) președintele consiliului științific.

(2) La ședințele consiliului de administrație va participa reprezentantul sindicatului cu statut de invitat.

(3) Consiliul de administrație își desemnează vicepreședintele dintre membrii săi. Ceilalți membri ai consiliului de administrație sunt specialiști din institutul național sau din afara acestuia (juriști, economiști, ingineri).

Articolul 12

(1) Membrii consiliului de administrație sunt numiți prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, la propunerea conducătorului unității de la care aceștia provin.

(2) Revocarea membrilor consiliului de administrație în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin se face de către același organ care a făcut și numirea.

Articolul 13

Membrii consiliului de administrație sunt cetățeni români și își păstrează calitatea de angajat la instituția sau unitatea de la care provin, precum și toate drepturile și obligațiile ce derivă din această calitate.

Articolul 14

(1) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administrație cei care, personal ori soțul (soția), copiii sau rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt în același timp patroni sau asociați la societățile comerciale cu capital privat cu același profil ori cu care institutul național se află în relații comerciale directe.

(2) Una și aceeași persoană nu poate face parte concomitent din mai mult de două consilii de administrație sau să participe la societăți comerciale cu care institutul întreține relații economice sau are interese contrare.

Articolul 15

Consiliul de administrație își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, avizat de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, și cu respectarea legislației în vigoare. El hotărăște în problemele privind activitatea institutului național, cu excepția celor care, potrivit legii, sunt de competența altor organe.

Articolul 16

Pentru activitatea desfășurată, în calitatea de membri ai consiliului de administrație, aceștia beneficiază de o indemnizație lunară stabilită de consiliul de administrație, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului național.

Articolul 17

Consiliul de administrație se întrunește o dată pe lună și ori de câte ori interesele institutului național o cer, convocarea acestuia făcându-se de către președinte, iar în lipsa acestuia, de vicepreședinte sau la solicitarea a cel puțin o treime din numărul membrilor consiliului de administrație. Dezbaterile consiliului de administrație sunt conduse de președintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreședinte.

Articolul 18

(1) Consiliul de administrație își poate desfășura activitatea în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiție, ședința consiliului de administrație se poate reprograma într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeași ordine de zi.

(2) Hotărârile consiliului de administrație se iau cu votul a cel puțin 5 membri.

Articolul 19

Pentru luarea unor decizii complexe, consiliul de administrație poate atrage în activitatea de analiză consilieri și consultanți din diferite sectoare de activitate.

Articolul 20

(1) Membrii consiliului de administrație sunt răspunzători, în condițiile legii, pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.

(2) Membrii consiliului de administrație care s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul național nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de ședințe al consiliului de administrație și au comunicat în scris despre aceasta Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Articolul 21

(1) Consiliul de administrație are, în principal, următoarele atribuții:

a) aprobă, la propunerea consiliului științific, strategia și programele concrete de dezvoltare a institutului național, de introducere a unor tehnologii de vârf și de modernizare a celor existente, în concordanță cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;

b) propune modificarea structurii organizatorice și funcționale a institutului național, înființarea, desființarea și comasarea de subunități din structura acestuia;

c) analizează și avizează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, care se depune la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în vederea aprobării conform reglementărilor legale;

d) analizează și avizează situații financiare anuale, pe care le supune spre aprobare Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, și aprobă raportul de gestiune asupra activității desfășurate de institutul național în anul precedent;

e) analizează realizarea criteriilor de performanță și raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul național și aprobă măsuri pentru desfășurarea acesteia în condiții de echilibru ale bugetului de venituri și cheltuieli;

f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investițiile care urmează a fi realizate de institutul național;

g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum și concesionarea ori închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului național, în condițiile legii;

h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;

i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 32 și stabilește modul de rambursare a acestora;

j) aprobă utilizarea disponibilităților în valută;

k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;

l) aprobă criteriile și comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului național.

(2) Consiliul de administrație exercită orice alte atribuții stabilite, potrivit prevederilor legale.

Articolul 22

La ședințele consiliului de administrație participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul național sau un reprezentant al salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți în sindicat.

Articolul 23

Secretariatul consiliului de administrație este asigurat de institutul național. Atribuțiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a consiliului de administrație.

Articolul 24

În primul trimestru al fiecărui an consiliul de administrație prezintă Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale un raport asupra activității desfășurate în anul precedent și asupra programului de activitate pentru anul în curs.

Comitetul de direcție

Articolul 25

(1) Conducerea operativă a institutului național este asigurată de un comitet de direcție compus din directorul general și conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului național.

(2) La ședințele comitetului de direcție participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul național sau un reprezentant al salariaților, în cazul în care aceștia nu sunt constituiți în sindicat.

Articolul 26

(1) Comitetul de direcție exercită atribuții și are răspunderi în limita competențelor propuse de directorul general și aprobate de consiliul de administrație.

(2) Comitetul de direcție stabilește acțiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:

a) strategia programelor de dezvoltare a institutului național;

b) programul anual de cercetare-dezvoltare;

c) bugetul de venituri și cheltuieli;

d) programul anual de investiții;

e) sistemul de asigurare a calității și a activităților de servicii de specialitate;

f) îndeplinirea sarcinilor ce revin institutului național din contractele și convențiile de colaborare în domeniul cercetării-dezvoltării.

Articolul 27

Comitetul de direcție se întrunește decadal sau ori de câte ori interesele institutului o impun.

Directorul general

Articolul 28

(1) Activitatea curentă a institutului național este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecție organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcție de performanțele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.

(2) Numirea și eliberarea din funcție a directorului general se fac prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Articolul 29

(1) Directorul general are, în principal, următoarele atribuții și responsabilități:

a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului național în relațiile cu celelalte organe, organizații și agenți economici, precum și cu persoane fizice și/sau juridice din țară și din străinătate;

b) stabilește atribuțiile, competențele și relațiile la nivelul subunităților și departamentelor institutului național, precum și relațiile acestora cu terții, cu avizul consiliului de administrație;

c) propune consiliului de administrație modificarea structurii organizatorice și funcționale a institutului național;

d) numește directorii și conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului național, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcție, și îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administrație;

e) angajează și concediază personalul institutului național, conform prevederilor legale și ale contractului colectiv de muncă;

f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului național și a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcție; aprobă salariile rezultate din negocierea directă;

g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

h) adoptă măsuri și urmărește realizarea operațiunilor de comerț interior și de import-export, prin compartimentele proprii specializate;

i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing;

j) poate delega, în condițiile legii, o parte din atribuțiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului național;

k) exercită orice alte atribuții ce îi sunt delegate de consiliul de administrație.

(2) Directorul general este ordonator de credite, în condițiile prevăzute de lege.

Articolul 30

Organele de conducere ale institutului național vor îndeplini și alte atribuții stabilite prin actele normative.

Consiliul științific

Articolul 31

(1) Consiliul științific este format din minimum 5 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului național, care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare.

(2) Consiliul științific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariați ai institutului național, aleși pe o perioadă de 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institutul național.

(3) Din consiliul științific fac parte, de drept, directorul general și directorul științific al institutului național.

(4) Consiliul științific este condus de un președinte și un vicepreședinte, aleși prin vot secret de către membrii consiliului științific.

(5) Consiliul științific se organizează și funcționează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administrație.

Articolul 32

Atribuțiile principale ale consiliului științific sunt următoarele:

a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activității de cercetare-dezvoltare în domeniu și la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;

b) analizează, avizează și urmărește realizarea lucrărilor de cercetare științifică;

c) propune spre aprobare consiliului de administrație programul anual de cercetare și inovare al institutului național;

d) avizează hotărârile consiliului de administrație care implică politica de cercetare a institutului național și a ramurii;

e) propune măsuri pentru perfecționarea profesională și încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;

f) organizează și coordonează desfășurarea manifestărilor cu caracter științific;

g) avizează acțiunile de cooperare, interne și internaționale, cu scop științific;

h) avizează acordarea de burse de studii și stagii de perfecționare în țară și în străinătate.

Capitolul VI — Bugetul de venituri și cheltuieli, administrarea acestuia și reglementarea litigiilor ↑ Contents

Articolul 33

(1) Institutul național întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli și situațiile financiare anuale, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice.

(2) Situațiile financiare anuale se aprobă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în condițiile legii.

Articolul 34

(1) Veniturile și cheltuielile institutului național se stabilesc prin buget pentru fiecare exercițiu financiar.

(2) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește pe baza indicatorilor de performanță stabiliți de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și se aprobă prin ordin al ministrului în a cărui subordine se află institutul, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Articolul 35

Corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată, institutul național determină anual volumul de venituri de realizat și cheltuielile totale de efectuat.

Articolul 36

Salariul de bază al directorului general se stabilește prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 37

(1) Partea din veniturile institutului național, care depășește cheltuielile, după plata impozitului pe profit și după acoperirea pierderilor contabile, se utilizează după cum urmează:

a) 20% pentru cointeresarea personalului angajat în activitățile de cercetare-dezvoltare;

b) până la 60% pentru finanțarea dezvoltării institutului național, în conformitate cu planul de investiții și dotări ale acestuia, aprobat de organul administrației publice centrale, potrivit prevederilor art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003;

c) restul rămâne la dispoziția institutului național pentru desfășurarea activității curente.

(2) În situația în care sumele prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) nu sunt utilizate cu destinația stabilită, ele se reportează în vederea utilizării în anul următor.

Articolul 38

Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situația în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului național nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite cu societățile comerciale bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute în termeni reali, realizate în anul precedent. Contractarea de credite peste plafonul stabilit se face cu aprobarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanțelor Publice.

Articolul 39

(1) Institutul național hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanțarea efectuându-se din surse proprii și din credite bancare, precum și din surse bugetare, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, potrivit legii.

(2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale va cuprinde în bugetul său de venituri și cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, achiziționării de aparatură, echipamente și instalații pentru institut.

(3) Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudecă potrivit legii.

Articolul 40

(1) Operațiunile de încasări și plăți ale institutului național se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România.

(2) Institutul național poate efectua operațiuni de încasări și plăți în lei și în valută prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă și a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin reglementările actelor normative în vigoare.

(3) Institutul național poate efectua operațiuni de comerț exterior potrivit legii. Operațiunile de încasări și plăți cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unitățile bancare specializate cu sediul în România.

Articolul 41

Institutul național își va organiza controlul financiar preventiv, controlul financiar de gestiune și compartiment de audit intern, potrivit legii.

Articolul 42

Litigiile institutului național cu persoane fizice sau juridice, nesoluționate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanțelor de judecată române competente, în conformitate cu reglementările în vigoare.

Capitolul VII — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 43

Statutul de institut național de cercetare-dezvoltare se reînnoiește periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani sau la modificarea obiectului de activitate al institutului național.

----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).