REGULAMENT din 24 aprilie 1997

REGULAMENT Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 5 mai 1997
Entered into force
05.05.1997
Consolidated form as of
05.05.1997

de organizare și functionare a Secretariatului Tripartit pentru Dialog Social

Articolul 1

Secretariatul Tripartit pentru Dialog Social, denumit în continuare S.T.D.S., se constituie ca persoana juridica, neguvernamentala, apolitica, fără scop lucrativ, în vederea promovarii dialogului social și a tripartitismului în România.

Articolul 2

S.T.D.S. are sediul în municipiul București.

Articolul 3

Scopurile și atribuțiile S.T.D.S. vor fi urmatoarele:

a) asigura implementarea Programului PHARE pentru Dialog Social, în conformitate cu procedurile și reglementarile în materie;

b) sprijina, prin analize, studii și acțiuni adecvate, crearea cadrului legislativ și instituțional necesar realizării dialogului social tripartit în România. Totodata, promovează dialogul ca instrument în solutionarea problemelor cu care se confrunta Guvernul și partenerii sociali - patronat și sindicate - la toate nivelurile de decizie: central, de ramura, local și de intreprindere;

c) dezvolta, în functie de necesități, relatii cu toate organismele și organizațiile naționale și internationale care urmaresc aceleasi scopuri;

d) asigura, prin centrul sau de resurse, o gama variata de servicii în folosul Guvernului și al partenerilor sociali, inclusiv al publicului interesat, astfel:

- furnizarea, prin biblioteca specializata, a informațiilor și a documentatiei comparative cu privire la legislatia, structurile și practicile de dialog social și relatii industriale din tarile lumii, cu precadere din tarile Uniunii Europene;

- interconectarea, intr-o retea informatica a Guvernului, a organizațiilor patronale și sindicale;

- dezvoltarea de baze de date pentru uzul partenerilor de dialog social;

- organizarea de seminarii de orientare și cursuri de pregatire pentru reprezentantii părților implicate în dialogul social la toate nivelurile de decizie: central, de ramura, local și de intreprindere;

- producerea de materiale didactice și de prezentare prin folosirea echipamentului specializat din dotare.

Articolul 4

Functia de conducere a S.T.D.S. revine unui consiliu al S.T.D.S., abreviat C.S.T.D.S., format din cite 5 reprezentanti ai partenerilor de dialog social - Guvern, patronat și sindicate.

Deciziile C.S.T.D.S. se iau prin vot, cu cel puțin 11 voturi "pentru".

Articolul 5

Reprezentantii sindicatelor din cadrul C.S.T.D.S. lucreaza cu toate confederatiile sindicale, legal înregistrate.

Articolul 6

Reprezentantii patronatului din cadrul C.S.T.D.S. lucreaza cu toate confederatiile patronale, legal înregistrate.

Articolul 7

Reprezentantii Guvernului din cadrul C.S.T.D.S. lucreaza cu toate agentiile guvernamentale, considerate ca fiind interesate.

Articolul 8

(1) Persoanele numite în C.S.T.D.S. sunt salarizate de către instituțiile publice care le-au desemnat și își exercită activitatea pe bază de mandat.

(2) Părțile poarta raspunderea pentru numirile facute și pot schimba sau revoca persoanele desemnate.

(3) Unul dintre reprezentantii Guvernului în C.S.T.D.S. va fi desemnat, de comun acord, ca PAO - Project Authorising Officer -, functie impusa de procedurile PHARE.

Articolul 9

(1) Personalul tehnic-operativ al S.T.D.S. este format din maximum patru persoane, și anume:

- 1 persoana însărcinată cu gestiunea Programului PHARE pentru Dialog Social;

- 1 persoana însărcinată cu exploatarea sistemului informatic și al centrului de resurse al S.T.D.S.;

- 1-2 persoane insarcinate cu probleme administrative și de secretariat.

(2) Personalul tehnic-operativ este salarizat din surse puse la dispoziția S.T.D.S. de partenerii sociali - sindicate și patronat -, iar contractele individuale de muncă ale acestuia se incheie cu persoana desemnata de C.S.T.D.S. ca PAO.

Articolul 10

C.S.T.D.S. aproba regulamentul de organizare și functionare a personalului tehnic-operativ.

Articolul 11

(1) Finantarea intregii activități a S.T.D.S. se asigura din fondurile puse la dispoziție de sindicate și patronat, contribuția Guvernului constind în punerea la dispoziția S.T.D.S. a unui spatiu corespunzător prin Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".

(2) La finantarea S.T.D.S. pot fi atrase și alte surse din partea unor organizații naționale și internationale.

-----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).