NORMELE PROCEDURALE INTERNE din 2 noiembrie 2005

NORMĂ Ministerul Finan?elor Publice
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 993 din 9 noiembrie 2005
Entered into force
09.11.2005
Consolidated form as of
09.11.2005

pentru selectarea arbitrilor desemnați de partea română în procedurile arbitrale în fața Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții

1. În vederea selectării arbitrilor, comisia constituită potrivit art. 4 din ordin are următoarele atribuții:

a) studiază lista arbitrilor Curții de Arbitraj Internaționale a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții, urmărind respectarea următoarelor criterii:

1. reputație ireproșabilă și înaltă competență profesională;

2. cunoașterea impecabilă a limbii în care se desfășoară procesul;

3. experiență bogată în materia arbitrajului internațional;

4. deținerea de titluri științifice;

5. costul cheltuielilor legate de buna desfășurare a procesului;

b) întocmește, pe baza criteriilor de mai sus, o listă extinsă cu arbitrii posibil a fi selectați;

c) consultă specialiști români în materie de arbitraj internațional, precum și societatea profesională civilă de avocați selectată, cărora le solicită recomandări, și întocmește o listă de arbitri cărora li se transmit invitații;

d) după confirmarea de către arbitrii invitați, comunică lista conducătorului instituției publice a cărei reprezentare o asigură Ministerul Finanțelor Publice și solicită avizul acestuia.

2. După definitivarea listei de către comisie, Ministerul Finanțelor Publice o va comunică Secretariatului General al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții.

3. În cazul în care propunerea părții române nu este acceptată, comisia poate nominaliza, cu avizul instituției publice a cărei reprezentare o asigură Ministerul Finanțelor Publice, alt arbitru dintre cei invitați sau poate relua, dacă este cazul, procedura de selecție, până la definitivarea componenței instanței arbitrale.

------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).