Articolul UNIC
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților comerciale și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 569/2003, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. După alineatul (1^1) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (1^2), cu următorul cuprins:
(1^2) Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe de urgență și următoarele categorii de persoane care:
a) au fost preluate după data de 1 ianuarie 2005, prin protocol, de societăți comerciale în baza actelor normative în vigoare și ale căror contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu aceste societăți au încetat până la data de 31 ianuarie 2006 inclusiv, în urma disponibilizărilor prin concedieri colective;
b) au fost preluate de societățile comerciale și regiile autonome rezultate în urma divizării celor prevăzute la art. 1, ale căror contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată au încetat până la data de 31 ianuarie 2006 în urma disponibilizărilor prin concedieri colective, dacă anterior datei de 1 ianuarie 2005 aveau încheiate contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată cu societățile comerciale și regiile autonome supuse divizării.
2. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:
Articolul 15^1
(1) Măsurile de sprijin susceptibile de a constitui ajutoare de stat, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, vor fi notificate Consiliului Concurenței de către inițiator/furnizor, conform reglementărilor în vigoare în domeniul ajutorului de stat, iar ajutorul de stat va fi efectiv acordat numai după autorizarea acestuia.
(2) În cazul actelor administrative emise și al contractelor administrative încheiate fără respectarea obligației prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenței va solicita instanțelor de judecată competente anularea actului administrativ prin care s-a acordat ajutorul ilegal și, pe cale de consecință, recuperarea, rambursarea sau suspendarea plății oricărui ajutor ilegal.
(la 12-11-2006, Punctul 2. din Articolul UNIC a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 401 din 31 octombrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 09 noiembrie 2006 )