pentru modificarea și completarea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, cu modificările și completările ulterioare, precum și abrogarea Normei Băncii Naționale a României nr. 7/2005 privind măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizării operațiunilor în conturi de depozit în moneda națională (leu)
Banca Națională a României emite prezentul regulament.
Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - (1) În situațiile în care fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare deosebită exercită presiuni puternice asupra pieței valutare și provoacă perturbări grave în aplicarea politicii monetare și a cursului de schimb, având ca efect, în special, variații semnificative ale lichidității interne și dezechilibre semnificative ale balanței de plăți, Banca Națională a României poate să ia măsuri de salvgardare privind operațiunile valutare de capital prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Banca Națională a României va informa Comisia Europeană și celelalte state membre asupra adoptării unor astfel de măsuri până cel târziu la data intrării în vigoare a acestora.
(3) Perioada de aplicare a măsurilor de salvgardare adoptate conform prevederilor prezentului articol, de regulă, nu poate depăși 6 luni.
(4) Măsurile de salvgardare vor fi aplicate atât pentru rezidenți, cât și pentru nerezidenți.
(5) În situațiile prevăzute la alin. (1), Banca Națională a României poate lua una sau mai multe dintre măsurile de salvgardare privind operațiunile de capital, prevăzute în anexa nr. 4.
(6) Banca Națională a României va proceda la modificarea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de salvgardare luate în conformitate cu alin. (1), la solicitarea expresă a Comisiei Europene."
2. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - (1) În aplicarea prezentului regulament, Banca Națională a României poate elabora norme și circulare."
3. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
"(2) Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament."
4. După anexa nr. 2 se introduc două noi anexe, anexele nr. 3 și 4, al căror conținut este prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la prezentul regulament.
La data intrării în vigoare a prezentului regulament se abrogă Norma Băncii Naționale a României nr. 7/2005 privind măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizării operațiunilor în conturi de depozit în moneda națională (leu), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2005.
Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 8 aprilie 2005, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Președintele Consiliului de administrație
al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 13 septembrie 2006.
Anexa 1
Denumirea operațiuniiCodul de clasificare conform art. 3 din Nomenclator - anexa nr. 1 la Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005, cu modificările și completările ulterioare Operațiuni cu instrumente financiare tranzacționate în mod curent pe piața monetarăPct. 3.4 Operațiuni cu unități ale organismelor de plasament colectivPct. 3.5 Credite și împrumuturi financiare pe termen scurtPct. 3.7 Operațiuni în conturi curente și de depozitPct. 3.9 și 3.10 Transferuri de capital cu caracter personal: - împrumuturiPct. 3.12 lit. a) Import și export fizic de active financiare:Pct. 3.13 lit. a) și b) - valori mobiliare și alte titluri negociabile - instrumente de plată Alte mișcări de capital:Pct. 3.14 lit. f) - alte transferuri de natura operațiunilor valutare de capital - pe termen scurt, care nu pot fi încadrate în categoriile prevăzute la art. 3 pct. 3.1-3.13 din Nomenclator - anexa nr. 1 la Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005, cu modificările și completările ulterioare
(Anexa nr. 3 la Regulamentul nr. 4/2005)
----------------------------------------
operațiunilor valutare de capital la care se face referire la art. 6 alin. (1) din regulament
Anexa 2
Nr. crt.Denumirea măsurii de salvgardare 1.Obligarea rezidenților și nerezidenților de a notifica Băncii Naționale a României, cu 10 zile înainte, intenția de a efectua operațiuni valutare de capital pe termen scurt 2.Stabilirea de plafoane și alte limite pentru operațiuni valutare de capital pe termen scurt care generează intrări/ieșiri de capital ale nerezidenților/rezidenților 3.Reținerea, în cont la Banca Națională a României, pe o durată determinată, a unei părți din sumele în valută/moneda națională (leu) provenind din operațiuni valutare de capital pe termen scurt și care generează intrări/ieșiri de capital ale nerezidenților/rezidenților 4.Aplicarea unui comision la inițierea tranzacțiilor de pe piața valutară interbancară în scopul efectuării de operațiuni valutare de capital și care au ca obiect cumpărarea/vânzarea de valută 5.Stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii pentru sumele reprezentând intrări de capital pe termen scurt și care sunt deținute de rezidenți și nerezidenți la instituții de credit 6.Instituirea unor restricții de scadență pentru unele operațiuni valutare de capital pe termen scurt 7.Introducerea de restricții privind inițierea de noi operațiuni valutare de capital pe 8.termen scurt Introducerea de măsuri suplimentare de monitorizare a operațiunilor valutare de capital și/sau de măsuri de control valutar
(Anexa nr. 4 la Regulamentul nr. 4/2005)
----------------------------------------
măsurilor de salvgardare privind operațiunile de capital la care se face referire
la art. 6 alin. (5) din regulament