(1) Dispozițiile art. 5-6 și ale art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător rezidenților statelor membre care au reședință sau, după caz, domiciliul în România, și care doresc să procure arme de foc de la un armurier român, în scopul deținerii sau, după caz, al portului și folosirii armelor pe teritoriul României.
(2) În vederea autorizării procurării armelor letale, rezidentul statului membru cu reședința sau, după caz, domiciliul în România, trebuie să depună la organul de poliție competent din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, respectiv inspectoratului de poliție județean în a cărui rază teritorială domiciliază sau, după caz, își are reședința, un dosar care trebuie să cuprindă documentele prevăzute la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, cu modificările ulterioare, care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege.
(3) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea dosarului în vederea autorizării procurării armelor letale, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau inspectoratul județean de poliție are obligația de a comunica, în scris, Inspectoratului General al Poliției Române solicitarea rezidentului statului membru.
(4) În vederea obținerii acordului prealabil, prevăzut la art. 118 alin. (2) din Lege, în cazul în care procurarea armei de către rezidentul statului membru este supusă autorizării în acel stat, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data primirii solicitării prevăzute la alin. (3), Inspectoratul General al Poliției Române transmite autorității competente a statului membru a cărui rezident solicită autorizarea procurării unei arme letale și muniții aferente datele de identificare ale solicitantului.
(5) Răspunsul autorității competente a statului membru referitor la exprimarea acordului cu privire la autorizarea în vederea procurării unei arme letale și muniții aferente a rezidentului, primit de către Inspectoratul General al Poliției Române se comunică structurii competente în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.
(6) Rezidentului statului membru i se eliberează autorizația de procurare a armelor letale numai după obținerea acordului prealabil al autorităților statului membru al cărui rezident este.
(7) Necomunicarea de către autoritățile statului membru al cărui rezident este solicitantul autorizării a acordului prealabil suspendă termenul de soluționare al cererii de eliberare a autorizației de procurare a armelor letale până la data primirii acestuia.
(8) În situația în care în termen de 30 de zile de la transmiterea datelor de identificare ale solicitantului către autoritatea competentă a statului membru, potrivit alin. (4), nu s-a primit acordul prealabil pentru autorizarea procurării armelor letale, Inspectoratul General al Poliției Române retransmite aceasta solicitare în termen de 3 zile lucrătoare.
(9) Comunicarea unui răspuns negativ de către autoritățile statului membru al cărui rezident este solicitantul autorizării constituie motiv de respingere a cererii de autorizare.
(10) În situația în care solicitantul este rezident al unui stat membru în care procurarea armelor letale este supusă doar declarării, Inspectoratul General al Poliției Române informează acest stat cu privire la solicitarea de autorizare a procurării armelor letale, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.
(1) Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător rezidenților statelor membre care au reședința sau, după caz, domiciliul în România, și care solicită acordarea dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire pe teritoriul României a armelor legale procurate de la un armurier român.
(2) În vederea acordării permisului de armă rezidentului statului membru cu reședința sau, după caz, domiciliul în România, care dorește să devină titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, inspectoratul județean de poliție la care a fost depus dosarul pentru eliberarea permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei ori a țevii în acest document are obligația de a comunica, în scris, Inspectoratului General al Poliției Române solicitarea acestuia, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la depunerea dosarului, prevăzut la art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, cu modificările ulterioare.
(3) Inspectoratul General al Poliției Române informează în termen de cel mult 3 zile lucrătoare autoritățile competente ale statului membru al cărui rezident este solicitantul, cu privire la acordarea dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire pe teritoriul României a armelor legale procurate de la un armurier român.
(1) Dispozițiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător rezidenților statelor membre care înstrăinează arme de foc pe teritoriul României, ce au fost procurate de la un armurier român.
(2) În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării de radiere a armei din permisul de armă, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau inspectoratul județean de poliție are obligația de a comunica, în scris, Inspectoratului General al Poliției Române această înștiințare care este transmisă autorităților competente ale statului membru al cărui rezident a înstrăinat arma, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare.