NORME din 2 octombrie 2007

(1) În conformitate cu prevederileart. 49 din Legea nr. 136/1995privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane. Nu intră sub incidența asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri sau persoane, efectuat cu titlu oneros.

(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți, prin intermediul vehiculului.

(3) Condițiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederileLegii nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, și de prezentele norme.

a) teritoriul statului în care vehiculul este înmatriculat/ înregistrat permanent ori temporar;

b) teritoriul statului în care s-a eliberat vehiculului un semn distinctiv, în situațiile în care nu se solicită înmatricularea/ înregistrarea unui anumit tip de vehicul, dar vehiculul respectiv primește un semn distinctiv similar numărului de înmatriculare/înregistrare sau unei polițe de asigurare de răspundere civilă auto;

c) teritoriul statului în care proprietarul sau utilizatorul vehiculului este rezident permanent, în cazurile în care pentru anumite tipuri de vehicule nu se solicită plăcuță de înmatriculare/înregistrare sau nu se atribuie un alt semn distinctiv;

d) teritoriul statului în care s-a produs accidentul, în cazurile în care vehiculele care au fost implicate într-un accident nu au număr de înmatriculare/înregistrare sau acesta nu corespunde ori nu mai corespunde vehiculului respectiv, în scopul stabilirii despăgubirilor, conform prevederilor prezentelor norme;

(1) Asigurătorii pot practica asigurarea obligatorie RCA dacă sunt autorizați pentru desfășurarea activității de asigurare, în conformitate cu prevederileLegii nr. 32/2000privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și îndeplinesc cumulativ următoarele condiții speciale:

a) sunt autorizați pentru subscrierea riscurilor de răspundere civilă a vehiculelor, prevăzute la clasa 10 lit. B din anexa nr. 1 laLegea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare;

b) dispun de o reprezentanță de despăgubiri în fiecare stat situat în limitele teritoriale de acoperire a asigurării RCA, definite laart. 1^1 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, și în celelalte state semnatare ale Acordului multilateral;

c) dispun de o rețea teritorială formată din cel puțin o unitate, sucursală ori agenție, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, în fiecare județ și în municipiul București, cu excepția județului Ilfov, atât pentru activitatea de contractare a asigurării, cât și pentru cea de constatare și lichidare a daunelor pentru vehicule;

d) pentru fiecare unitate și subunitate dispun de personal specializat pentru activitatea de constatare și de lichidare a daunelor auto și efectuează plăți de despăgubire la cel puțin una dintre unitățile teritoriale din fiecare județ și din municipiul București, cu excepția județului Ilfov;

e) dispun, atât pentru sediul central, cât și pentru subunități, de o dotare cu tehnică de calcul și software adecvate și de personal care să permită contractarea asigurării RCA, ținerea unor evidențe detaliate privind încheierea, derularea și încetarea asigurării RCA și transmiterea în format electronic a acestor informații către baza de date CEDAM;

f) asigurătorii care au fost autorizați de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie RCA pot desfășura această activitate prin intermediari numai la:

g) dețin un program de reasigurare care garantează o reținere proprie prudențială, potrivit statutului Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR);

h) sunt membri ai BAAR, precum și ai asociației Fondul de protecție a victimelor străzii.

(2) Condițiile pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, prevăzute la alin. (1), trebuie îndeplinite pe toată perioada de valabilitate a autorizării de către asigurătorii autorizați pentru practicarea acestei asigurări.

(3) Asigurătorii care au fost autorizați să practice asigurarea obligatorie RCA își asumă răspunderea pentru toate polițele de asigurare RCA distribuite intermediarilor în asigurări, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a polițelor.

(1) În vederea autorizării pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, asigurătorii solicitanți trebuie să depună o cerere la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, împreună cu o documentație care cuprinde următoarele:

a) documentația din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a);

b) lista reprezentanțelor de despăgubiri, prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b);

c) lista unităților teritoriale ale asigurătorului și/sau a sediilor aparținând persoanelor juridice, cu care asigurătorul are încheiate contracte de mandat pentru desfășurarea activităților prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) și d), însoțită de actele doveditoare, eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, care atestă existența acestor unități teritoriale, pentru asigurătorii care solicită autorizarea pentru practicarea asigurării obligatorii RCA;

d) pentru fiecare unitate teritorială se prezintă, sub semnătura conducătorului societății, lista personalului specializat în activitatea de constatare și lichidare a daunelor auto, structura de lucru necesară efectuării plăților de despăgubiri, precum și alte informații utile, centralizate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4;

e) declarația conducătorului societății, precum și a conducătorului compartimentului de specialitate, cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e); în cazurile în care activitatea de contractare a asigurării obligatorii RCA se desfășoară și prin intermediari autorizați, documentația va cuprinde în completare și copiile declarațiilor intermediarilor privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. e) pentru zonele în care asigurătorul nu deține unități proprii;

f) nota de fundamentare, care să cuprindă obligatoriu tarifele de primă pentru primii 2 ani și metodele actuariale de calcul utilizate pentru stabilirea tarifelor de primă, potrivit prevederilor art. 21, precum și o estimare a indicatorilor specifici, pentru o perioadă de 5 ani.

(2) Asigurătorii care au fost autorizați de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să practice asigurarea obligatorie RCA înainte de intrarea în vigoare a prezentelor norme au obligația de a depune documentația din care rezultă îndeplinirea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b), e), g) și h), în vederea menținerii autorizației de practicare a asigurării obligatorii RCA. Asigurătorii RCA care îndeplinesc aceleași condiții prezentate în documentația pentru care au obținut autorizarea de practicare a asigurării obligatorii RCA, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) și d), vor preciza aceste aspecte printr-o declarație semnată de conducătorul societății și de persoanele semnificative ale departamentelor de specialitate.

(3) Asigurătorul cu sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene se consideră autorizat pentru practicarea asigurării obligatorii RCA pe teritoriul României de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îi transmite notificarea primită de la autoritatea competentă a statului membru al sediului social.

(1) Cererile de autorizare pentru practicarea asigurării obligatorii RCA, însoțite de documentația aferentă, se soluționează în termen de 30 de zile de la înregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(2) Dacă în urma analizării documentației depuse rezultă că aceasta nu respectă cerințele prevăzute prin dispozițiile art. 4, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune amânarea deciziei de acordare a autorizației, până la clarificarea tuturor aspectelor relevante.

(3) Autorizația poate fi retrasă sau suspendată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în condițiile legii.

(4) Cererile de menținere a autorizației, însoțite de documentația prevăzută la art. 4 alin. (2), se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Prin decizie a președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, emisă în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, se certifică autorizația anterioară pentru practicarea asigurării obligatorii RCA.

(1) Asigurătorii RCA au obligația de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în termen de 30 de zile de la data autorizării, următoarele documente:

a) dovada raporturilor juridice de reasigurare;

b) copie a mandatului BAAR pentru eliberarea de cărți verzi, în calitate de membru al biroului național;

c) copie a documentului care atestă afilierea la asociația Fondul de protecție a victimelor străzii.

(2) Asigurătorii RCA au obligația de a transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor copia actului adițional care modifică și/sau completează contractul de reasigurare transmis potrivit alin. (1) lit. a), în termen de 30 de zile de la data modificării sau completării.

(3) Asigurătorii RCA care au notificat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru desfășurarea activității de asigurare de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, potrivit prevederilorLegii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a-și desfășura activitatea cu respectarea prevederilor legale naționale ale țărilor respective.

(4) Asigurătorii care au dreptul de a practica asigurarea obligatorie RCA pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire și a libertății de a presta servicii, își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor prezentelor norme.

(1) În aplicarea prevederilorart. 53 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și aleart. 5 lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere elaborarea și publicarea prezentelor norme, gestionarea programului de monitorizare a activității asigurătorilor care practică această asigurare, dezvoltarea și întreținerea bazei de date CEDAM, precum și pentru protejarea corespunzătoare a intereselor asiguraților se prelevă o cotă procentuală de 1,25% din volumul primelor de asigurare brute încasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA.

(2) Sumele determinate prin aplicarea cotei procentuale de 1,25% asupra volumului lunar al primelor de asigurare brute încasate se virează în fiecare lună, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, în contul nr. RO 57 TREZ 700 50 25 XXX 000 272, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la Activitatea de Trezorerie a Municipiului București.

(3) Cota procentuală menționată la alin. (1) și (2) poate fi modificată pentru fiecare exercițiu financiar viitor, în funcție de realizarea obiectivelor prevăzute mai sus.

(1) Asigurătorii au obligația de a întocmi evidențe lunare privind asigurarea obligatorie RCA, potrivit structurii tarifelor de prime prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(2) Concomitent cu virarea sumelor datorate, asigurătorii vor transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, raportările elaborate în baza evidențelor menționate la alin. (1), potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 5, 6a), 6b), 7 și 8.

(3) În cazul transmiterii unor situații rectificative, aceasta se va face în forma prevăzută în anexa nr. 7a).

(1) Pentru activitatea de constatare și lichidare a daunelor auto, asigurătorii RCA au obligația de a dispune de personal specializat, împuternicit pentru a acționa în numele asigurătorului cu care are încheiat contractul de muncă ori de mandat.

(2) Persoana juridică autorizată potrivit legii pentru desfășurarea activității de constatare și lichidare a daunelor poate acționa în numele a mai mulți asigurători RCA, în baza unor contracte încheiate cu aceștia.

(3) Asigurătorii RCA rămân direct și nemijlocit răspunzători față de terțele persoane prejudiciate, chiar dacă regularizarea daunelor se face prin intermediul unor persoane împuternicite.

(1) Asigurătorii emitenți de polițe de asigurare RCA pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate în România au obligația de a transmite către baza de date CEDAM informații complete privind polițele de asigurare RCA, încheiate direct sau prin intermediari.

(2) Asigurătorii RCA sunt obligați să transmită către baza de date CEDAM, prin sistem informatic, utilizând un mediu de comunicare electronică, toate informațiile privind încheierea asigurării obligatorii RCA și data de încetare a valabilității sau de reziliere a documentelor de asigurare, precum și informații cu privire la daunele înregistrate în baza polițelor RCA, ca urmare a unor evenimente produse pe parcursul derulării contractului de asigurare.

(1) Asigurătorul RCA este obligat să numească reprezentanțe de despăgubiri în fiecare stat membru, cu excepția statului membru în care a obținut autorizația pentru practicarea asigurării de răspundere civilă a vehiculelor. Reprezentanța de despăgubiri are sediul în statul unde a fost numită, în cazul în care este persoană juridică sau, în cazul în care este persoană fizică, aceasta este rezidentă ori se stabilește în statul membru în care este numită.

(2) Numirea unei reprezentanțe de despăgubiri nu reprezintă înființarea unei filiale a asigurătorului RCA.

(1) Reprezentanța de despăgubiri este împuternicită să instrumenteze daunele în numele și în contul asigurătorului RCA și să reprezinte asigurătorul RCA. În acest scop, reprezentanța de despăgubiri întocmește dosarul de daună și ia toate măsurile necesare pentru soluționarea cererilor de despăgubire pretinse de partea prejudiciată, pentru prejudiciile cauzate în urma unui accident, consecință a utilizării vehiculului:

a) pentru care asigurarea de răspundere civilă a fost emisă de către un asigurător sau filială a acestuia în alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul;

b) care provine din alt stat membru decât statul în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul; și

c) dacă prejudiciul s-a produs în alt stat membru decât cel în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul.

(2) Reprezentanța de despăgubiri poate acționa pentru mai mulți asigurători RCA.

(1) Reprezentanța de despăgubiri trebuie să fie autorizată să reprezinte asigurătorul RCA cu puteri depline, inclusiv cu drept de dispoziție în fața părții prejudiciate, să i se atribuie competența necesară pentru a răspunde pretențiilor de despăgubire justificate ale părții prejudiciate și să fie aptă să examineze cazul în limba oficială a statului membru în care partea prejudiciată este rezidentă sau are sediul.

(2) Numirea unei reprezentanțe de despăgubiri nu exclude dreptul părții prejudiciate de a institui proceduri directe împotriva persoanei care a cauzat prejudiciul sau a asigurătorului acestuia, după caz.

(1) Asigurătorul RCA este obligat să informeze Fondul de protecție a victimelor străzii cu privire la numele și prenumele, data nașterii și adresa ori punctul de lucru al reprezentanței de despăgubiri, în cazul în care aceasta este reprezentată de o persoană fizică, sau cu privire la denumire și sediu, în cazul în care este reprezentată de o persoană juridică, precum și toate modificările în privința reprezentanței, în termen de 7 zile de la numire sau de la producerea modificărilor respective.

(2) Fondul de protecție a victimelor străzii va înainta imediat aceste informații centrelor de informare naționale din statele membre.

(1) Se consideră că un vehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu valabilitate în limitele teritoriale prevăzute laart. 1^1 pct. 7 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale celorlalte state semnatare ale Acordului multilateral, denumit în continuare asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto sau asigurarea obligatorie RCA.

(2) Contractul de asigurare se încheie cu un asigurător care are dreptul de a practica pe teritoriul României asigurarea obligatorie RCA.

(1) La încheierea asigurării obligatorii RCA pentru un vehicul aflat în evidența autorității de înmatriculare sau, după caz, de înregistrare din România, asigurătorul este obligat să emită asiguratului polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor, denumită în continuare polița de asigurare RCA, împreună cu vigneta și documentul internațional de asigurare.

(2) În baza unui act adițional, contractul de asigurare RCA poate cuprinde clauze suplimentare, în condițiile în care acestea nu reduc sau restricționează drepturile unei părți prejudiciate, ce decurg din asigurarea obligatorie RCA, sau nu contravin prevederilor legale.

(1) Dovada existenței asigurării obligatorii RCA, în cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, în conformitate cu prevederileart. 64 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, o constituie:

(2) Pentru vehiculele care staționează în mod obișnuit într-un stat membru, plăcuțele de înmatriculare atestă că biroul național din statul membru este garant al plății despăgubirii către persoana prejudiciată într-un accident de vehicul.

(3) În cazul controalelor efectuate de autoritățile abilitate, proprietarii sau utilizatorii vehiculelor înmatriculate ori înregistrate, care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României, au obligația să prezinte polița de asigurare RCA valabilă sau, în afara teritoriului României, documentul internațional de asigurare.

(1) Documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurător RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului în care acesta s-a produs.

(2) În limitele teritoriale de acoperire ale asigurării obligatorii RCA se garantează, pe baza aceleiași prime, acoperirea prejudiciilor în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.

(3) În cazul prejudiciului produs unui cetățean al unui stat membru, prin utilizarea unui vehicul staționat în mod obișnuit pe teritoriul României, în timpul deplasării sale între două state membre în care este valabil Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, dacă nu există birou național responsabil pentru teritoriul traversat și pe care s-a produs prejudiciul, se vor aplica prevederile prezentelor norme sau ale legislației statului în care își are sediul asigurătorul emitent al poliței de asigurare RCA.

a) anual ori semestrial pentru vehiculele înmatriculate sau înregistrate, după caz;

b) pe perioada de valabilitate a autorizației provizorii de circulație, pentru vehiculele care se înmatriculează sau se înregistrează provizoriu, după caz, dar nu mai mult de 90 de zile;

c) pe perioada înmatriculării/înregistrării temporare, dar nu mai mult de 12 luni.

(1) Polița de asigurare RCA conține în mod obligatoriu informații despre: părțile implicate în contract, perioada de valabilitate a asigurării, limitele de despăgubire, prima de asigurare și numărul de înmatriculare/înregistrare ori numărul de identificare al vehiculului, precum și statele în care are valabilitate acest document.

(2) Forma, conținutul și seria poliței de asigurare RCA, precum și documentul internațional de asigurare sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Vignetele vor fi executate prin Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A. și vor avea forma și conținutul prevăzute în anexa nr. 2.

(4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va aloca fiecărui asigurător autorizat o serie unică, prin tragere la sorți, la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care va fi menționată pe polițele de asigurare și pe vignetă, cu respectarea întocmai a prevederilor alin. (1).

(1) Asigurătorii au obligația de a stabili tarifele de primă pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 24, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligațiilor ce decurg din încheierea contractelor de asigurare RCA, constituirea rezervelor tehnice prevăzute în legislația în vigoare și plata contribuțiilor către fondurile stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, precum și acoperirea cheltuielilor de achiziție și de administrare.

(2) Limitele de despăgubire stabilite de către fiecare asigurător, precum și tarifele de primă stabilite conform art. 21 alin. (1) se notifică Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cel târziu cu 30 de zile înainte de începerea perioadei în care acestea pot fi practicate, împreună cu elementele și modul de calcul al primelor de asigurare, inclusiv datele statistice pe care s-a bazat acest calcul, precum și o declarație a actuarului responsabil pentru calculul primei de asigurare cu privire la corectitudinea acestuia, însușită și semnată de conducătorul societății.

(3) Tarifele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să conțină tarifele de bază stabilite de către asigurător, precum și întregul sistem de corectare a primei de asigurare de bază, în funcție de propriile criterii stabilite pentru creșterea/descreșterea primelor de asigurare. Elementele privind sistemul de corectare a primei de asigurare de bază transmise la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor au caracter confidențial.

(1) Tarifele de primă notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se publică pe site-ul fiecărui asigurător și se afișează atât la sediul social, cât și la unitățile teritoriale ale asigurătorului.

(2) Asigurătorii nu pot practica tarife de primă anuale diferite față de cele notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și publicate.

(3) Limitele de despăgubire și tarifele de primă notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pot fi modificate după minimum 12 luni de la ultima notificare, cu respectarea prevederilor art. 21 și 22.

(1) Prima de asigurare se calculează pentru un întreg an de subscriere, potrivit tarifelor de primă anuale practicate de asigurător, aferente perioadei de valabilitate a poliței de asigurare RCA.

(2) Prima anuală de asigurare se calculează prin însumarea primelor lunare aferente fiecărei luni de valabilitate a poliței de asigurare RCA, prima lunară fiind calculată ca raport de 1/12 din tariful anual de primă practicat. Perioada mai mare sau egală cu 15 zile calendaristice se consideră lună întreagă.

(1) Limitele minime de despăgubire sunt stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(2) Pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2008 la un nivel de cel puțin 150.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru anul 2009 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 300.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

(3) Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2008 la un nivel de cel puțin 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru anul 2009 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 1.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

(1) Asigurătorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretențiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

(2) Indiferent de locul în care a fost produs accidentul de vehicul, pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare, pentru:

a) de un caz de forță majoră;

b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;

c) din culpa exclusivă a unei terțe persoane;

(1) În situația în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ținut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă culpa comună. În astfel de situații întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.

(2) În situația în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părților implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporția în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.

(1) Răspunderea asigurătorului RCA începe:

a) din momentul plății primei de asigurare și al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a asigurării, înscrisă în document, pentru asiguratul care își îndeplinește obligațiile de plată cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a perioadei de asigurare anterioare;

b) după 48 de ore de la expirarea zilei în care s-a plătit prima de asigurare și s-a eliberat documentul de asigurare, pentru persoanele care nu aveau o asigurare obligatorie RCA valabilă la momentul plății;

c) din momentul plății primei de asigurare și al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizației provizorii de circulație sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează a fi înmatriculate/înregistrate ori pentru care urmează să se transfere dreptul de proprietate.

(2) Pentru protejarea persoanelor prejudiciate prin accidente de vehicule, în cazul înstrăinării unui vehicul în baza unor acte civile sub semnătură privată, pentru care există o asigurare obligatorie RCA valabilă, această asigurare rămâne în vigoare până la data dobândirii calității de titular al înmatriculării/ înregistrării vehiculului, cu excepția cazului în care noul proprietar deține o asigurare RCA pe numele său.

(1) Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24,00 a ultimei zile de valabilitate înscrise în polița de asigurare sau, anterior acestei date, în momentul radierii din evidența circulației sau al transmiterii dreptului de proprietate al vehiculului, menționat în documentele emise de autoritatea de înmatriculare/înregistrare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru vehiculele pentru care se transmite dreptul de proprietate noului proprietar în perioada de asigurare ca urmare a încetării contractelor de leasing, asigurările obligatorii RCA rămân în vigoare până la expirarea perioadei de valabilitate înscrise în documentele de asigurare, fără modificarea primei de asigurare, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(1) Pentru vehiculele care se radiază din circulație sau pentru care asiguratul nu mai are calitatea de titular al înmatriculării/înregistrării în perioada de asigurare, prima de asigurare aferentă perioadei cuprinse între data începerii și data încetării răspunderii asigurătorului RCA se calculează prin însumarea primelor lunare stabilite în tariful de prime al asigurătorului RCA, corespunzător numărului de luni întregi cuprinse în perioada de valabilitate a asigurării.

(2) În situațiile menționate la alin. (1), asigurătorul este obligat să restituie asiguratului, la cererea scrisă a acestuia, însoțită de documentele doveditoare, diferența dintre prima de asigurare plătită și cea calculată conform alin. (1), numai în cazurile în care nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării.

(1) Asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să înștiințeze asigurătorul RCA cu privire la producerea evenimentului și să precizeze împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigațiilor referitoare la acest eveniment să procedeze în conformitate cu instrucțiunile primite de la asigurător.

(2) Asiguratul este obligat, în cel mai scurt timp, să înștiințeze asigurătorul RCA în scris cu privire la faptul că:

a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;

b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs și să informeze asigurătorul RCA imediat cu privire la demersul acestor proceduri, precum și la rezultatul acestora;

c) partea prejudiciată și-a exercitat dreptul să fie despăgubită, prin înaintarea unei cereri către o instanță judecătorească sau către o altă autoritate, în situația în care asiguratul află despre acest lucru;

d) informațiile înscrise în polița de asigurare RCA au suferit modificări intervenite în timpul valabilității asigurării.

(1) Despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigația necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.

(2) Asigurătorul RCA este obligat să desfășoare investigația privind producerea accidentului, în termen de cel mult 3 luni de la data avizării producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care respectivul accident nu face obiectul unor cercetări efectuate de autoritățile publice. În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat fie:

a) să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedesc îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; fie

b) să notifice părții prejudiciate cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(1) Pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, persoanele prejudiciate depun o cerere de despăgubire la asigurătorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA, la reprezentanța de despăgubiri sau la Fondul de protecție a victimelor străzii.

(2) Depunerea cererii de despăgubire cu privire la producerea evenimentului asigurat prin polița de asigurare RCA reprezintă avizare de daună și obligă asigurătorul RCA răspunzător să deschidă dosarul de daună, să efectueze constatarea pagubelor, să comunice în scris părții prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de despăgubire și să soluționeze cererea de despăgubire în termenul legal.

(1) În cazul în care pentru recuperarea pagubei materiale persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.

(2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.

(3) Eventuala diferență de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat, persoana vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare.

(1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.

(2) Eventualele obiecții ale părților cu privire la prejudiciile constatate vor fi menționate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.

(3) Eventualele modificări în cuprinsul procesului-verbal trebuie certificate sub semnătura persoanelor precizate la alin. (1).

(4) Dacă prin demontarea sau reparația bunului avariat au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate inițial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, cu participarea acelorași persoane care au luat parte la constatarea inițială.

(1) Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din constatarea amiabilă de accident, ori din actele eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, din înștiințarea sau din procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.

(2) În cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, dacă autoritățile publice nu au competența să constate și/sau să cerceteze accidentele de vehicule ori nu au reținut elemente determinante cu privire la cauzele și la împrejurările producerii accidentului de vehicule ori la pagubele cauzate, acestea pot fi dovedite prin orice mijloc legal de probă.

a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată sau din actele încheiate de autoritățile publice, semnate fără obiecții de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, rezultă cu certitudine atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât și vinovăția penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs;

b) persoana prejudiciată își ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parțial sau total, despăgubirea primită, în funcție de hotărârea instanței penale în ceea ce privește fapta, făptuitorul și vinovăția.

(1) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a avarierii ori a distrugerii bunurilor aparținând mai multor persoane în unul și același accident de vehicul depășește, la data producerii accidentului, limita de despăgubire stabilită prin polița de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor păgubite și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea pagubei, despăgubirile se acordă, în limita acestei sume, fiecărei persoane păgubite, proporțional cu raportul dintre limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare și totalul cuantumului despăgubirilor.

(2) În cazul în care cuantumul despăgubirilor ca urmare a vătămărilor corporale sau a decesului mai multor persoane în unul și același accident de vehicul depășește la data producerii accidentului limita de despăgubire stabilită prin documentul de asigurare RCA, exclusiv cheltuielile făcute în procesul civil, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului, despăgubirile se acordă în limita acestei sume, proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare persoană vătămată, fără însă a se depăși la data producerii accidentului, pentru fiecare persoană accidentată, limita de despăgubire pe persoană, stabilită prin polița de asigurare RCA.

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;

a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;

b) cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea;

c) veniturile nete nerealizate și alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;

d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

(1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

(2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare, aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile de transport ale vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, menționate la art. 55. Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și a materialelor pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule.

(4) La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au fost avariate.

(5) Prin părți componente sau piese care necesită înlocuirea se înțelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic datorită gradului de avariere a acestora ori, cu toate că repararea este posibilă, costul de reparație, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente depășesc valoarea de nou a părții componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente.

(6) Se consideră că a fost necesară revopsirea integrală a vehiculului atunci când părțile avariate din cauza accidentului reprezintă minimum 50% din suprafața totală exterioară a vehiculului respectiv.

(7) Prețurile părților componente, ale pieselor înlocuitoare noi și ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate.

(8) În cazurile în care pentru repararea vehiculelor a fost necesară procurarea directă de către deținător a unor părți componente, piese sau materiale, cu plata în valută, costul acestora este egal cu costul de achiziție prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport, taxe vamale, inclusiv TVA aferent, echivalat în lei la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României la data efectuării plății facturii de către păgubit, pentru piesele și materialele cumpărate din spațiul Uniunii Europene. Dacă piesele și materialele necesare efectuării reparației vehiculului sunt cumpărate din afara spațiului Uniunii Europene, costul acestora este egal cu cel de achiziție prevăzut în actele de cheltuieli prezentate, inclusiv cheltuielile de transport, și în orice alte taxe legate direct de importul acestora, în strictă conformitate cu prevederile legale în vigoare la data efectuării operațiunii, prevederi care se regăsesc în actele normative emise de Ministerul Economiei și Finanțelor. În aceste cazuri costul părților componente, pieselor sau al materialelor nu va depăși prețurile de vânzare practicate de unitățile de specialitate din România, dacă acestea sunt comercializate și în România.

(9) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate.

(10) În cazul în care reparațiile vehiculului se efectuează în regie proprie sau se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, costul acestora se stabilește pe baza evaluării asigurătorului și, dacă este cazul, a documentelor justificative privind plățile făcute, prezentate ulterior efectuării reparațiilor. În astfel de cazuri cheltuielile cu manopera și costul reparațiilor nu pot depăși, pentru părți componente, piese sau materiale, prețurile de vânzare și tarifele pentru manoperă practicate de unitățile de specialitate.

(11) Dacă pentru unele părți componente sau piese ale vehiculului nu există prețuri practicate de unitățile de specialitate, valoarea de nou a acestora se stabilește pe baza prețurilor din cataloagele pentru piese de schimb sau, în lipsă, prin asimilare cu prețurile din cataloage sau practicate de unitățile de specialitate, pentru părțile componente ori piesele unor vehicule similare. În cazul în care prețurile din cataloage sunt exprimate în valută, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului.

(12) Despăgubirile nu pot depăși:

a) cuantumul despăgubirii, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;

b) cuantumul despăgubirii, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului și în cazul daunelor parțiale.

(13) Se definește dauna totală ca fiind situația în care cuantumul daunei, așa cum a fost definit la alin. (3), depășeste 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

(1) Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente a remorcilor/ semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt atașate unui vehicul tractor.

(2) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor.

(3) Asigurătorul vehiculului tractor are obligația de a despăgubi partea prejudiciată, având totuși posibilitatea exercitării dreptului de regres asupra asigurătorului remorcii/semiremorcii în cazul în care poate dovedi că dauna s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/ semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.

(4) În cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca/semiremorca este atașată vehiculului tractor, despăgubirea va fi suportată, în funcție de situațiile prezentate mai jos, de către:

a) asigurătorul vehiculului tractor, în situația în care vehiculul tractor este identificat și asigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu identificată sau asigurată;

b) Fondul de protecție a victimelor străzii, în situația în care vehiculul tractor este identificat și neasigurat, indiferent dacă remorca/semiremorca este sau nu identificată sau asigurată;

c) asigurătorul remorcii/semiremorcii, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și asigurată;

d) Fondul de protecție a victimelor străzii, în situația în care vehiculul tractor este neidentificat, iar remorca/semiremorca este identificată și neasigurată;

(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare.

(2) Modalitatea de stabilire a valorii de nou și a uzurii corespunzătoare, prevăzute de prezentele norme, se aplică inclusiv în cazul despăgubirii stabilite prin hotărâre judecătorească.

a) pentru vehiculele de producție românească, prețul de comercializare de nou la data producerii accidentului, conform:

b) pentru vehiculele de producție străină, prețul de comercializare de nou la data producerii accidentului, conform:

c) pentru tipurile de vehicule la care nu există prețuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, ultimul preț de comercializare (de nou) al acelui tip/model de vehicul, comunicat de producător, sau valoarea stabilită prin asimilare cu prețul de vânzare de nou al unor vehicule care au aspect și caracteristici tehnice similare, din producția internă sau externă.

(1) Uzura vehiculului avariat se stabilește în raport cu vechimea, utilizarea și starea de întreținere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea uzurii se ține seama de costul reparațiilor curente ori capitale, inclusiv de costul de înlocuire a părților componente sau a pieselor executate înainte de accident, pentru menținerea stării tehnice corespunzătoare a vehiculului. Valoarea acestora se stabilește în baza documentațiilor privind costul efectiv al reparațiilor sau al înlocuirilor respective.

(2) Criteriile pentru stabilirea uzurii în cazul pagubelor produse la vehicule sunt cele prevăzute în tabelele nr. 1 și 2, prevăzute în anexa nr. 3.

a) acoperirea cheltuielilor de transport al vehiculului, cu excepția cazurilor de daună totală, la unitatea de specialitate din România cea mai apropiată de locul accidentului, care poate face reparația, sau la locul cel mai apropiat de adăpostire a vehiculului;

b) cheltuielile de transport până la localitatea de domiciliu al persoanelor care au efectuat voiajul în vehiculul avariat, fără a se putea depăși tariful prevăzut pentru transportul cu avionul - clasa economic;

c) cheltuielile de transport al mărfurilor aflate în vehicul, inclusiv remorca/semiremorca tractată de acesta, până la destinație;

d) cheltuielile prevăzute mai sus trebuie probate cu documente justificative.

a) despăgubirea stabilită în lei, în cazul în care plata acesteia s-a făcut de către asigurător în lei;

b) despăgubirea stabilită și plătită în valută, echivalată în lei la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României la data efectuării plății externe de către asigurător.

(1) Pentru stabilirea valorii vehiculelor la data producerii evenimentului asigurat, din valoarea de nou a acestora se scade uzura valorică. Prin uzură valorică se înțelege acea parte din valoarea vehiculului ce se pierde prin vechime, întrebuințare sau stare de întreținere.

(2) Uzura valorică se calculează prin aplicarea unui coeficient de uzură asupra valorii de nou a vehiculului la data producerii evenimentului asigurat.

(3) Coeficientul de uzură se stabilește în funcție de gradul de întrebuințare, kilometri parcurși cu vehiculul, precum și de vechimea în exploatare, exprimată în unități de timp, ani, diferențiată pe categorii de vehicule, potrivit tabelelor coeficienților de uzură nr. 1 și 2, prevăzute în anexa nr. 3.

(4) Pentru stabilirea coeficientului de uzură a unui vehicul sunt necesare:

a) data introducerii în exploatare de nou a vehiculului respectiv, menționată în documentele de identificare a acestuia: carte de identitate, certificat de înmatriculare etc. sau, în lipsă, anul de fabricație de pe placa de origine a vehiculului;

b) parcursul în kilometri realizat de vehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare de nou și până la data producerii evenimentului asigurat.

(1) Pentru vehiculele la care se cunosc datele menționate la art. 58 alin. (4), pentru stabilirea coeficientului de uzură a vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienților de uzură linia corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, și coloana corespunzătoare stării de întreținere medie, la intersecția cărora se va găsi coeficientul de uzură respectiv. Coeficienții de uzură sunt determinați pentru un parcurs mediu anual de:

(2) În cazul în care există diferențe între parcursul real și cel rezultat utilizându-se media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreținere medie se va corecta cu 0,5% pentru fiecare 1.000 km, fără a se putea depăși coeficienții corespunzători stărilor de întreținere bună sau satisfăcătoare.

(3) Corecția se face prin adunare, dacă parcursul real este mai mare decât parcursurile medii de la alin. (1), ori prin scădere, dacă parcursul real este mai mic.

(1) Pentru vehiculele la care nu se cunoaște parcursul în km, realizat până la data producerii evenimentului asigurat, sau acesta nu este în concordanță cu starea tehnică a vehiculului respectiv, coeficientul de uzură a vehiculului avariat se stabilește în funcție de vechimea în exploatare și de starea de întreținere a acestuia, prevăzute în tabelele coeficienților de uzură nr. 1 și 2 din anexa nr. 3.

(2) Starea de întreținere a unui vehicul se clasifică în: bună, medie și satisfăcătoare.

(3) Stabilirea stării de întreținere a vehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza criteriilor de mai jos:

a) stare de întreținere bună - vehiculul prezintă integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecție și capacelor de roți; vopseaua intactă, fără exfolieri sau urme aparente de rugină a tablei; tapițeria fără pete, urme de uzură prematură sau rupturi; cauciucuri uzate uniform, fără să prezinte uzuri accentuate pe flancuri ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției; motorul fără scurgeri de ulei pe părțile laterale sau pe capotajele interioare ale spațiului afectat acestuia;

b) stare de întreținere medie - vehiculul prezintă deformări ale caroseriei, ale barelor de protecție sau ale capacelor de roți până la 10 dmý însumat pe întreaga suprafață exterioară; degradări ale vopselei în ceea ce privește luciul, cu urme de rugină aparentă pe o suprafață totală de până la 10 dmý, cu exfolieri pe o suprafață totală de până la 1 cmý; pete pe tapițeria scaunelor;

c) stare de întreținere satisfăcătoare - vehiculul prezintă deformări ale caroseriei, ale barelor de protecție și ale capacelor de roți mai mari de 10 dm2 însumat pe întreaga suprafață exterioară; degradări ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafață totală mai mare de 1 cmý, cu urme pronunțate de rugină aparentă și zgârieturi; tapițeria deteriorată și murdară; cauciucurile uzate neuniform, cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcției; motorul cu urme de ulei pe părțile superioare și laterale ca urmare a scurgerilor la capacul distribuției, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanșare; joc mare la volanul direcției.

(4) Cunoscându-se data introducerii în exploatare de nou și starea sa de întreținere justificată tehnic, pentru stabilirea coeficientului de uzură a vehiculului avariat se caută în tabelul coeficienților de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare, în ani, a acestuia și se stabilește un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întreținere bună și satisfăcătoare.

(1) Pentru vehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparații curente, inclusiv înlocuiri ale părților componente sau ale pieselor originale, stabilirea coeficientului de uzură se face pe baza relației:

(2) Nu se pot lua în calcul coeficienți de uzură (U) inferiori coeficienților minimali sau superiori celor maximali, pentru vechimea în exploatare, parcursul realizat și starea de întreținere a vehiculului avariat, prevăzuți în tabelele coeficienților de uzură nr. 1 și 2 din anexa nr. 3.

(1) Despăgubirile pentru clădiri, construcții sau alte bunuri se stabilesc pe baza prețurilor existente pe piață la data producerii riscului asigurat, în limitele de despăgubire stabilite potrivit art. 24.

(2) În cazul în care persoanele păgubite prezintă documentații tehnice: devize de reparații sau alte evaluări, acestea pot fi luate în considerare la stabilirea despăgubirii, după verificarea prealabilă făcută de asigurător.

(1) Despăgubirile pentru animale se stabilesc pe baza valorii de pe piața locală a animalului, respectiv la data producerii accidentului.

(2) Păgubitul va prezenta actul justificativ din care să rezulte că este proprietarul animalului respectiv.

(1) După acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal sau în contul bancar al unității de specialitate care a efectuat reparația.

(2) În cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilorart. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:

a) dacă nu există obiecțiuni asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare din sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA ori sucursala care a lichidat dauna;

b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunică asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.

(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.

(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.

(1) Odată cu încasarea despăgubirii, partea prejudiciată va menționa în scris că a fost integral despăgubită pentru prejudiciile suferite și că nu mai are nicio pretenție de la asigurătorul RCA și de la asigurat, în legătură cu prejudiciul respectiv, dacă despăgubirea plătită nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare RCA.

(2) Declarația de acceptare a despăgubirii, prevăzută la alin. (1), va fi dată de asigurătorul CASCO, în cazurile de regres.

(3) În situația efectuării plății de către asigurătorul RCA direct în contul indicat în declarația de acceptare a despăgubirii de către persoana prejudiciată, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului RCA eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii, dacă plata efectuată conține elementele necesare identificării acesteia de către creditor.

(1) În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA va acorda despăgubiri în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă.

(2) În cazul obligării la prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale și de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin polița de asigurare RCA.