HOTĂRÂRE nr. 1.265 din 17 octombrie 2007

HOTĂRÂRE Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 24 octombrie 2007
Entered into force
24.10.2007
Consolidated form as of
24.10.2007

privind desemnarea Ministerului Justiției ca autoritate națională competentă pentru verificarea autenticității titlurilor executorii emise de Comisia Europeană sau de Consiliul Uniunii Europene care urmează să fie executate pe teritoriul României

În temeiul art. 108 și al art. 148 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și al art. 256 paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul UNIC

(1) Se desemnează Ministerul Justiției ca autoritate națională competentă, conform art. 256 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, pentru verificarea autenticității titlurilor executorii emise de Comisia Europeană sau de Consiliul Uniunii Europene care urmează să fie executate pe teritoriul României, având ca obiect stabilirea unor obligații de plată în sarcina unei persoane fizice sau în sarcina unei persoane juridice, alta decât statul român.

(2) Procedura de verificare și formularul-tip al certificatului de autenticitate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.

(3) Calificarea obligațiilor de plată, competența și procedura de executare sunt stabilite prin lege.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

───────────────

Ministrul justiției,

Tudor-Alexandru Chiuariu

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

București, 17 octombrie 2007.

Nr. 1.265.

________

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).