REGULAMENT din 13 decembrie 2007

REGULAMENT Autoritatea Na?ională de Reglementare în Domeniul Energiei
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 900 din 28 decembrie 2007
Entered into force
28.12.2007
Consolidated form as of
28.12.2007

de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Secțiunea 1 — Temei legal

Articolul 1

Prezentul regulament de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale, denumit în continuare Regulament, este emis în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Secțiunea a 2-a — Scop

Articolul 2

(1) Regulamentul stabilește modul de constatare, notificare și sancționare a abaterilor de natură contravențională de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE.

(2) Modul de constatare, notificare și sancționare a abaterilor, altele decât cele de natură contravențională, de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale este stabilit prin reglementări specifice emise de ANRE.

(3) Nu fac obiectul Regulamentului abaterile de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale care, potrivit legislației în materie, constituie infracțiuni și pentru care sunt sesizate organele de cercetare penală.

Secțiunea a 3-a — Domeniu de aplicare

Articolul 3

Prevederile Regulamentului se aplică:

a) persoanelor fizice/juridice, titulare de licențe, atestate, autorizații etc., acordate de ANRE în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

b) persoanelor fizice/juridice care săvârșesc abateri de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

c) consumatorilor de energie electrică și/sau de gaze naturale.

Articolul 4

Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului va fi asigurată de personalul ANRE, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Secțiunea a 4-a — Definiții

Articolul 5

(1) În înțelesul Regulamentului, următorii termeni se definesc după cum urmează:

- acțiune de control - modalitate prin care ANRE verifică modul de respectare de către persoanele juridice/fizice a reglementărilor din domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

- agent constatator - persoană împuternicită de ANRE în vederea constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

- control - activitate efectuată de către ANRE pentru a determina dacă activitățile persoanelor juridice/fizice se desfășoară conform prevederilor reglementărilor din domeniul energiei electrice sau din domeniul gazelor naturale;

- inspecție - acțiune de control efectuată la o persoană juridică/fizică titulară de licență, atestat, autorizație etc. acordate de ANRE sau la un consumator, prin care se urmărește modul în care sunt respectate reglementările emise în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

- măsuri de conformare - măsuri obligatorii dispuse de ANRE, în urma unei acțiuni de control, pentru restabilirea legalității și/sau aplicarea corectă a reglementărilor emise în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale;

- supraveghere - acțiune de control cu caracter permanent, care se efectuează la sediul ANRE, prin care se urmărește respectarea reglementărilor în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale de către persoane juridice/fizice, pe bază de documente, date, informații etc., gestionate de instituție în considerarea atribuțiilor sale specifice;

- verificare - acțiune de control efectuată la una sau mai multe persoane juridice/fizice, ca urmare a unei petiții transmise la ANRE, care necesită analiza la fața locului a aspectelor semnalate, pentru a se stabili dacă sunt respectate reglementările emise în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale.

(2) Ceilalți termeni utilizați în Regulament sunt definiți în legislația aplicabilă în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale.

Capitolul II — Constatarea și sancționarea contravențiilor ↑ Contents

Secțiunea 1 — Prevederi generale

Articolul 6

Constatarea și sancționarea contravențiilor de la reglementările emise în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale se fac prin activitatea de control desfășurată de ANRE.

Secțiunea a 2-a — Activitatea de control

Articolul 7

Activitatea de control a ANRE în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale se desfășoară prin acțiuni de control, care pot fi, după caz, de următoarele tipuri:

a) inspecție;

b) verificare;

c) supraveghere.

Articolul 8

Acțiunile de control de tip inspecție sau de tip verificare se desfășoară în baza unui mandat de control emis de ANRE, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament.

Articolul 9

(1) Acțiunile de control de tip inspecție se efectuează de către o echipă de control formată din cel puțin 2 reprezentanți ai ANRE.

(2) În urma efectuării unei inspecții, echipa de control întocmește un raport de inspecție.

(3) O copie a raportului de inspecție se transmite persoanei juridice/fizice controlate.

Articolul 10

(1) Acțiunile de control de tip verificare se efectuează de către o echipă de control formată din unul sau mai mulți reprezentanți ai ANRE.

(2) În urma efectuării unei verificări, echipa de control întocmește un raport de verificare.

(3) O copie a raportului de verificare se transmite persoanei juridice/fizice controlate.

Articolul 11

(1) Acțiunile de control de tip supraveghere se efectuează de către personalul existent în compartimentele ANRE, în conformitate cu atribuțiile specifice.

(2) Atunci când în cadrul acțiunii de control de tip supraveghere au fost constatate fapte care întrunesc elementele constitutive ale uneia sau mai multor contravenții prevăzute de legislația în vigoare în domeniul energiei electrice și/sau în domeniul gazelor naturale, se întocmește o notă de sesizare, care se transmite compartimentului cu atribuții de control, în vederea aplicării sancțiunii contravenționale.

(3) O copie a notei de sesizare se transmite persoanei juridice/fizice controlate.

Secțiunea a 3-a — Aplicarea sancțiunilor contravenționale

Articolul 12

(1) Aplicarea sancțiunilor contravenționale se face prin proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, încheiat de către un agent constatator, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Calitatea de agent constatator este dovedită cu legitimația de serviciu, pe care este precizat în mod explicit: "Posesorul prezentei legitimații este împuternicit să constate contravențiile și să aplice sancțiunile prevăzute de legislația în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale".

Articolul 13

(1) Contravenția constatată în urma unei inspecții/verificări se sancționează de către un agent constatator, desemnat din cadrul echipei de control, pe baza datelor și informațiilor din raportul de inspecție/verificare.

(2) Contravenția constatată în urma unei acțiuni de control de tip supraveghere se sancționează de către un agent constatator, desemnat din cadrul ANRE, pe baza datelor și informațiilor din nota de sesizare întocmită de compartimentul din cadrul ANRE care a efectuat supravegherea.

(3) Desemnarea agenților constatatori în vederea aplicării sancțiunilor contravenționale se face potrivit unei proceduri interne a ANRE.

Articolul 14

Evidența proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor săvârșite în domeniul energiei electrice și în domeniul gazelor naturale se ține de ANRE, în cadrul compartimentului cu atribuții de control.

Articolul 15

(1) În funcție de gravitatea sau natura abaterii constatate, Departamentul control și protecția consumatorilor poate înainta președintelui ANRE un referat de sancționare, vizat de vicepreședintele ANRE responsabil cu activitatea de control, prin care va propune suspendarea/retragerea legitimației/autorizației/licenței contravenientului.

(2) Măsura suspendării sau retragerii se aplică în conformitate cu prevederile reglementărilor ANRE.

Secțiunea a 4-a — Competențe și obligații

Articolul 16

Membrii echipei de control au în principal următoarele competențe:

a) să efectueze inspecții și verificări la persoane juridice/fizice, în conformitate cu prevederile reglementărilor;

b) să solicite persoanelor juridice/fizice supuse controlului documentele, datele și informațiile necesare îndeplinirii sarcinilor primite;

c) să aplice măsurile corespunzătoare când sunt constatate contravenții, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 17

Membrii echipei de control au în principal următoarele obligații:

a) să se legitimeze în fața persoanei juridice/fizice care urmează a fi controlată;

b) să păstreze secretul informațiilor cu caracter confidențial obținute ca urmare a activității de control desfășurate și să nu le facă publice decât în cazurile expres prevăzute de reglementările legale în vigoare.

Articolul 18

Persoana juridică/fizică supusă unei acțiuni de control are următoarele obligații:

a) să permită accesul echipei de control, în condițiile legii, în clădiri, încăperi, la instalații și în orice alt loc, până la receptoarele de energie, în vederea efectuării de măsurători și determinări;

b) să pună la dispoziția echipei de control documentele și actele specifice activității lor, în original, permițând preluarea acestora în copie. La solicitarea echipei de control, acestea vor cuprinde și mențiunea "conform cu originalul", semnate și ștampilate de persoana juridică/fizică controlată;

c) să pună la dispoziție toate datele și informațiile solicitate de ANRE în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

d) să pună în aplicare măsurile de conformare stabilite în urma acțiunii de control.

Articolul 19

Persoana juridică/fizică supusă unei acțiuni de control are următoarele drepturi:

a) să solicite echipei de control prezentarea documentelor în baza cărora se efectuează acțiunea de control;

b) să solicite înregistrarea acțiunii de control în registrul unic de control;

c) să fie reprezentată pe parcursul acțiunii de control de o persoană împuternicită;

d) să solicite explicații suplimentare cu privire la aspectele consemnate în documentele întocmite de echipa de control.

Anexa

-----

la regulament

-------------

Antetul ANRE

Aprobat

............

MANDAT DE CONTROL

În conformitate cu prevederile legale în vigoare din domeniul energiei

electrice și din domeniul gazelor naturale, echipa de control compusă din:

1) șef echipă de control .....................................;

2) membru ...................................................;

..............................................................

este împuternicită să efectueze o inspecție/verificare la

......................................................................

cu sediul/domiciliul în ........, începând cu data de ..................

Tematica acțiunii de control:..........................................

........................................................................

........................................................................

........................................................................

Locul de desfășurare a acțiunii de control:

........................................................................

-----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).