Articolul 1
Cota obligatorie, pentru anul 2007, de achiziție de certificate verzi de către furnizorii care furnizează energie electrică clienților finali se stabilește la 2,62% din cota legal stabilită pentru acest an.
privind aprobarea modificării cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi de către furnizorii de energie electrică pentru anul 2007
Având în vedere procesul-verbal al ședinței Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 20 decembrie 2007 și referatul de aprobare întocmit de Departamentul piață de energie electrică,
în temeiul art. 9 alin. (8) și (9) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.892/2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei emite următorul ordin.
Cota obligatorie, pentru anul 2007, de achiziție de certificate verzi de către furnizorii care furnizează energie electrică clienților finali se stabilește la 2,62% din cota legal stabilită pentru acest an.
Furnizorii de energie electrică prevăzuți la art. 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Departamentul piață de energie electrică din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei va urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Gergely Olosz
București, 20 decembrie 2007.
Nr. 63.
----------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.