privind înființarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău prin reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se înființează Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, cu sediul în municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220, județul Bacău, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", prin reorganizarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău, care se desființează.
(1) Patrimoniul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, în valoare de 1.179.283,76 lei, potrivit situației financiare încheiate la data de 31 decembrie 2007, se preia pe bază de protocol de predare-preluare de la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, întocmindu-se balanța de verificare la data respectivă, din partea predătorului, conform reglementărilor contabile aplicabile.
(2) Suprafețele de teren de 100,00 ha, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Domeniilor Statului și concesionate Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, trec în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău.
(3) Predarea-preluarea suprafețelor de teren prevăzute la alin. (2) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
(4) Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău administrează bunuri proprietate publică a statului și exercită drept de proprietate asupra bunurilor proprii dobândite în condițiile legii, prevăzute în anexa nr. 2.
(5) Se aprobă trecerea bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, în domeniul privat al statului și în administrarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău.
(1) Pentru suprafețele de teren din domeniul public al statului prevăzute la art. 2 alin. (2) pentru care se vor valida cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul prevederilor legilor fondului funciar, se aplică prevederile art. III alin. (1^1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică a statului și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pentru suprafețele de teren care se restituie pe vechiul amplasament persoanelor îndreptățite în condițiile art. 9 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău va primi în administrare suprafețe de teren corespunzătoare din proprietatea statului.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău are ca obiect de activitate următoarele activități codificate în baza clasificării CAEN:
1. Secțiunea M - Activități profesionale, științifice și tehnice
a) Diviziunea 72 Cercetare-dezvoltare; grupa 721 Cercetaredezvoltare în științe naturale și inginerie; clasa 7211 Cercetare-dezvoltare în biotehnologie; clasa 7219 Cercetare-dezvoltare în alte științe naturale și inginerie;
b) Diviziunea 69 Activități juridice și de contabilitate; grupa 691 Activități juridice; clasa 6910 Activități juridice; grupa 692 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal; clasa 6920 Activități de contabilitate și audit financiar; consultanță în domeniul fiscal;
c) Diviziunea 71 Activități de arhitectură și inginerie; activități de testări și analiză tehnică; grupa 711 Activități de arhitectură, inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea; clasa 7111 Activități de arhitectură; clasa 7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea; grupa 712 Activități de testări și analize tehnice; clasa 7120 activități de testări și analize tehnice;
d) Diviziunea 73 Publicitate și activități de studiere a pieței; grupa 732 Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice; clasa 7320 Activități de studiere a pieței și de sondare a opiniei publice;
e) Diviziunea 74 Alte activități profesionale, științifice și tehnice; grupa 749 Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a.; clasa 7490 Alte activități profesionale, științifice și tehnice n.c.a.;
2. Secțiunea A - Agricultură, silvicultură și pescuit
- Diviziunea 01 Agricultură, vânătoare și servicii anexe; grupa 011 Cultivarea plantelor nepermanente; clasa 0111 Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase; clasa 0113 Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor; 0119 Cultivarea altor plante din culturi nepermanente; grupa 012 Cultivarea plantelor din culturi permanente; clasa 0121 Cultivarea strugurilor; clasa 0124 Cultivarea fructelor semințoase și sâmburoase; clasa 0125 Cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, căpșunilor, nuciferelor și a altor pomi fructiferi; clasa 0126 Cultivarea fructelor oleaginoase; clasa 0127 Cultivarea plantelor pentru prepararea băuturilor; clasa 0128 Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale și a plantelor de uz farmaceutic; clasa 0129 Cultivarea altor plante permanente; grupa 013 Cultivarea plantelor pentru înmulțire; clasa 0130 Cultivarea plantelor pentru înmulțire; grupa 016 Activități auxiliare agriculturii și activități după recoltare; clasa 0161 Activități auxiliare pentru producția vegetală; clasa 0162 Activități auxiliare pentru creșterea animalelor; clasa 0163 Activități după recoltare; clasa 0164 Pregătirea semințelor.
3. Secțiunea C - Industria prelucrătoare
a) Diviziunea 10 Industria alimentară; grupa 103 Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor; clasa 1032 Fabricarea sucurilor de fructe și legume; clasa 1039 Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor n.c.a.; grupa 108 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.; clasa 1084 Fabricarea condimentelor și ingredientelor; clasa 1089 Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.;
b) Diviziunea 11 Fabricarea băuturilor; grupa 110 Fabricarea băuturilor; clasa 1101 Distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice; clasa 1102 Fabricarea vinurilor din struguri; clasa 1103 Fabricarea cidrului și a altor vinuri din fructe; clasa 1104 Fabricarea altor băuturi nedistilate, obținute prin fermentare;
4. Secțiunea G - Comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor
a) Diviziunea 46 Comerț cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete; grupa 461 Activități de intermediere în comerțul cu ridicata; clasa 4611 Intermedieri în comerțul cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile și cu semifabricate; clasa 4617 Intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun; grupa 462 Comerț cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii; clasa 4621 Comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat; clasa 4622 Comerț cu ridicata al florilor și al plantelor; clasa 4623 Comerț cu ridicata al animalelor vii; grupa 463 Comerț cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului; clasa 4631 Comerț cu ridicata al fructelor și legumelor; clasa 4634 Comerț cu ridicata al băuturilor; grupa 467 Comerț cu ridicata specializat al altor produse; clasa 4677 Comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor; grupa 469 Comerț cu ridicata nespecializat; clasa 4690 Comerț cu ridicata nespecializat;
b) Diviziunea 47 Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și motocicletelor; grupa 471 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate; clasa 4711 Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun; grupa 472 Comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și al produselor din tutun, în magazine specializate; clasa 4721 Comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete, în magazine specializate; clasa 4725 Comerț cu amănuntul al băuturilor în magazine specializate; clasa 4729 Comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate; grupa 477 Comerț cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate; clasa 4776 Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor; comerț cu amănuntul al animalelor de companie și al hranei pentru acestea, în magazine specializate;
5. Secțiunea H - Transport și depozitare
a) Diviziunea 49 Transporturi terestre și transporturi prin conducte; grupa 494 Transporturi rutiere de mărfuri și servicii de mutare; clasa 4941 Transporturi rutiere de mărfuri;
b) Diviziunea 52 Depozitare și activități auxiliare pentru transporturi; grupa 521 Depozitări; clasa 5210 Depozitări; grupa 522 Activități anexe pentru transporturi; clasa 5221 Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre; clasa 5224 Manipulări;
6. Secțiunea I - Hoteluri și restaurante
a) Diviziunea 55 Hoteluri și alte facilități de cazare; grupa 552 Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată; clasa 5520 facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată; grupa 559 Alte servicii de cazare; clasa 5590 Alte servicii de cazare;
b) Diviziunea 56 Restaurante și alte activități de servicii de alimentație; grupa 562 Activități de alimentație (catering) pentru evenimente și alte servicii de alimentație; clasa 5629 Alte servicii de alimentație n.c.a.;
7. Secțiunea J - Informații și comunicații
a) Diviziunea 58 Activități de editare; grupa 581 Activități de editare a cărților, ziarelor, revistelor și alte activități de editare; clasa 5819 Alte activități de editare;
b) Diviziunea 59 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune; înregistrări audio și activități de editare muzicală; grupa 592 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală; clasa 5920 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de înregistrare muzicală;
c) Diviziunea 62 Activități de servicii în tehnologia informației; grupa 620 Activități de servicii în tehnologia informației; clasa 6202 Activități de consultanță în tehnologia informației; clasa 6203 Activități de management (gestiune și exploatare a mijloacelor de calcul); clasa 6209 Alte activități de servicii privind tehnologia informației;
d) Diviziunea 63 Activități de servicii informatice; grupa 631 Activități ale portalurilor web, prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe;clasa 6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe;
8. Secțiunea L - Tranzacții imobiliare
Diviziunea 68 Tranzacții imobiliare; grupa 681 Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii; clasa 6810 Cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii; grupa 682 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; clasa 6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
9. Secțiunea N - Activități de servicii administrative și activități de servicii suport
Diviziunea 81 Activități de peisagistică și servicii pentru clădiri; grupa 812 Activități de curățenie; clasa 8121 Activități generale de curățenie a clădirilor; grupa 813 Activități de întreținere peisagistică; clasa 8130 Activități de întreținere peisagistică;
10. Secțiunea P - Învățământ
Diviziunea 85 Învățământ; grupa 855 Alte forme de învățământ; clasa 8559 Alte forme de învățământ n.c.a.;
11. Secțiunea R - Activități de spectacole, culturale și recreative
Diviziunea 91 Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale; grupa 910 Activități ale bibliotecilor, arhivelor, muzeelor și alte activități culturale; clasa 9101 Activități ale bibliotecilor și arhivelor;
12. Secțiunea S - Alte activități de servicii
Diviziunea 94 Activități asociative diverse; grupa 941 Activități ale organizațiilor economice, patronale și profesionale; clasa 9411 Activități ale organizațiilor economice și patronale; clasa 9412 Activități ale organizațiilor profesionale; grupa 942 Activități ale sindicatelor salariaților; clasa 9420 Activități ale sindicatelor salariaților;
13. Relații științifice internaționale, relații de cooperare și de comerț interior și exterior cu diferite instituții, organizații și operatori economici.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se poate asocia pentru realizarea unor proiecte și lucrări în domeniul agricol, cu aprobarea consiliului de administrație și cu avizul Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu alte unități de cercetaredezvoltare, de interes public și privat, cu instituții de învățământ acreditate și cu operatori economici din țară și din străinătate.
Finanțarea activităților Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se asigură din venituri provenite din:
a) contracte de finanțare, încheiate pe perioade multianuale, pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare finanțate din fonduri publice obținute în condițiile legii;
b) contracte de finanțare pentru programe și proiecte sectoriale finanțate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cofinanțarea unor programe proprii de către Academia de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", obținute prin competiție sau direct;
c) contractarea unor servicii de cercetare, extensie, consultanță și expertiză cu instituții, operatori economici, organizații neguvernamentale și cu alte persoane fizice și juridice din țară și din străinătate;
d) valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de furaje speciale, animale de rasă și a oricăror alte produse realizate de acestea;
e) redevențe asupra creațiilor originale;
f) vânzări de licențe, tehnologii și metode;
g) valorificarea activelor fixe proprii disponibile sau componentelor și materialelor rezultate în urma casării, chirii, dobânzi la disponibilitățile din conturile bancare și Trezoreria Statului, prestări de servicii, analize;
h) contracte de parteneriat public-privat, precum și din diferite forme de participare directă a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare;
i) alte venituri, conform dispozițiilor legale.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău poate beneficia de fonduri alocate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru investiții, dotări, aparatură, echipamente și instalații necesare realizării obiectivelor sale de cercetare-dezvoltare specifice, în condițiile legii.
(1) Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău preia toate drepturile și este ținută de toate obligațiile Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău.
(2) Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se substituie în toate litigiile în curs ale Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău.
(3) Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău calculează și înregistrează amortizarea activelor fixe potrivit legii și conduce evidența contabilă potrivit planului de conturi pentru instituții publice.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău poate înființa în cadrul structurii organizatorice, cu respectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", cu modificările și completările ulterioare, subunități cu sau fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului de activitate, care conduc și organizează contabilitatea potrivit legii.
(1) Personalul Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău se preia de către Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău și își păstrează drepturile salariale avute, până la negocierea unui nou contract colectiv de muncă.
(2) Salarizarea personalului se face în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii.
(3) În anii în care Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se aplică salarizarea personalului din sectorul bugetar.
(1) Veniturile și cheltuielile Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se cuprind în bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia.
(2) Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău întocmește bugetul de venituri și cheltuieli care se aprobă de consiliul de administrație, cu avizul Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești".
(3) Excedentele rezultate din execuția bugetelor de venituri și cheltuieli se reportează în anul următor.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău beneficiază de prevederile art. 14^1 din Legea nr. 290/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Regulamentul de organizare și funcționare și structura organizatorică ale Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se aprobă de consiliul de administrație și se validează prin decizie a președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești".
(1) Conducerea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău se asigură de consiliul de administrație format din 7 membri și de director.
(2) Din componența consiliului de administrație fac parte, de drept, un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, un reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, un reprezentant al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", președintele consiliului științific și directorul unității, care este și președintele consiliului de administrație, și salariați, specialiști din domeniu, din cadrul unității. Numirea și eliberarea membrilor consiliului de administrație se fac prin decizie a președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești".
(3) Conducerea executivă se asigură de director, numit prin decizie a președintelui Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" pe o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecție organizat conform legislației în vigoare. La expirarea acestui termen, în funcție de performanțele realizate, numirea directorului poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.
(4) Atribuțiile conducerii se stabilesc în Regulamentul de organizare și funcționare al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău.
(5) Directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău îndeplinește atribuțiile ordonatorului de credite, potrivit prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
p. Ministrul agriculturii
cercetării și tineretului,
Ministrul muncii, familiei
Ministrul economiei și finanțelor,
București, 5 martie 2008.
Anexa 1
Locul unde este situat terenul Caracteristicile tehnice ale terenului Tarlaua Parcela Categoria de folosință Suprafața - ha - Municipiul Bacău 27 868 Arabil 0,34 Total Arabil 0,34 Comuna Negri 3 12 Arabil 40,03 3 16 Arabil 18,53 3 18 Arabil 3,73 Total Arabil 62,29 Comuna Letea veche 13 1 Arabil 2,69 13 3 Arabil 0,81 13 4 Arabil 0,82 13 5 Arabil 2,71 13 7 Arabil 2,95 13 8 Arabil 2,46 13 9 Arabil 1,10 13 13 Arabil 1,45 13 14 Arabil 1,62 13 15 Arabil 0,96 13 16 Arabil 0,92 13 17 Arabil 1,49 13 18 Arabil 1,20 13 19 Arabil 2,74 13 20 Arabil 1,38 13 21 Arabil 2,01 Total Arabil 27,31 TOTAL AGRICOL 89,94 Municipiul Bacău 77 50 Curți, construcții 0,53 27 868/1 Curți, construcții 0,96 Total Curți, construcții 1,49 Comuna Negri 3 17 Curți, construcții 0,47 3 5/1 Curți, construcții 1,94 3 20 Curți, construcții 1,48 Total Curți, construcții 3,89 Comuna Letea Veche 13 2 Curți, construcții 0,41 13 6 Curți, construcții 0,37 13 10 Curți, construcții 1,46 13 11 Curți, construcții 0,32 Total Curți, construcții 2,56 Comuna Negri 3 19 Drum 0,75 13 22 Drum 1,19 Total Drum 1,94 Total Neproductiv Neproductiv 0,18 0,18 TOTAL NEAGRICOL 10,06 TOTAL GENERAL: 100,00*)
a suprafețelor de teren din domeniul public al
statului care se dau în administrarea Stațiunii de
Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău
Notă *) Suprafață înregistrată la Ministerul Economiei și Finanțelor cu nr. MF 102.625.
Anexa 2
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului) Nr. M.FCod de clasificareDenumireDate de identificareAnul dobândirii (dării în folosință)Valoarea de inventar (lei)Situația juridicăTip bun Descriere tehnică (pe scurt)Vecinătăți (după caz, pe scurt)AdresaBaza legalăÎn administrare/ concesiune 102.6188.29.06Pavilion administrativ și laborator cercetareTrei nivele S=1.134 m2N - șosea interjudețeană; curți interioareȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197950.000PV prelucrare de la constructorÎn administrareImobil Total: 50.000 Nr. crt. Grupa Denumirea Valoarea de inventar (lei) Situația juridică 1 1 Construcții 140.156,70 În proprietate 2 2 Echipamente tehnologice 402.693,98 În proprietate 3 3 Aparate și instalații de măsurare, control și reglare 209.375,19 În proprietate 4 4 Mijloace de transport 173.823,36 În proprietate 5 6 Mobilier, aparatură de birotică și alte active corporale TOTAL: 1.007.851,76
din domeniul public al statului, bunurile proprietate privată
a statului și bunurile proprii ale Stațiunii de Cercetare și
Producție Legumicolă Bacău, care trec în patrimoniul Stațiunii
de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău
1. Bunurile din domeniul public al statului
2. Bunurile proprietate privată a statului - nu este cazul
Anexa 3
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului) Nr. M.FCod de clasificareDenumireDate de identificareAnul dobândirii (dării în folosință)Valoarea de inventar (lei)Situația juridicăTip bun Descriere tehnică (pe scurt)Vecinătăți (după caz, pe scurt)AdresaBaza legalăÎn administrare/ concesiune 102.5478.29.06Atelier mecanicBeton, 2 nivele, S=657 m2Curți interioare, serăȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197816.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.5768.29.06Atelier mecanicBeton S = 509 m2N - Str. Narciselor, E - SC Dacia, S - Tofan Marcel, V - Calea feratăȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Str. Narciselor nr. -19672.011Protocol preluare de la IAS BacăuÎn administrareImobil 102.5818.29.06Clădire din cărămidăS = 297 m2N - Str. Narciselor, E - SC Dacia, S - Tofan Marcel, V - Calea feratăȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Str. Narciselor nr. -19301.721PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.5848.29.06Magazie - depozit unelteCărămidă S = 102 m2N - platformă beton, E - seră, S-V - curți, construcțiiȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, comuna Letea Veche1980700PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.5908.29.06Stație de condiționat semințeBeton, cărămidă S = 383 m2N - Șosea interjudețeană; curți interioareȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197920.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.5928.29.06Stație andiveCărămidă S = 483 m2N - seră, E, V, S - teren arabilȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, comuna Letea Veche nr. -19813.000PVR nr. 1 dec. 1983 cu Antrepriza de Construcții BacăuÎn administrareImobil 102.5988.29.06Dormitor - BradCărămidă, un nivel S = 333 m2NV - Teren stațiune, N - drum județean, S - teren particularȚara: România, județ: Bacău, comuna Negri19906.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.6038.29.06Clădire centrală termicăCărămidă S = 414 m2N - Șosea interjudețeană; curți interioareȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197930.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.6048.29.06Cămin 3 etajeS = 1.427 m2Curți interioareȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197920.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.6218.29.06Grajd pentru animaleCărămidă S = 78 m2Teren arabil, N - râul SiretȚara: România, județ: Bacău, comuna Negri nr. -19902.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil 102.6248.29.06CantinăUn nivel, beton S = 447 m2Curți interioareȚara: România, județ: Bacău, municipiul Bacău, Calea Bârladului nr. 220197920.000PV preluare de la constructorÎn administrareImobil Total 121.432
din domeniul public al statului și din administrarea
Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă Bacău,
care trec în domeniul privat al statului și în administrarea
Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău