pentru aprobarea Normelor tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare
Având în vedere prevederile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată, și ale Regulamentului (CEE) nr. 2.658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cu modificările și completările ulterioare,
văzând Referatul de aprobare nr. 131.268 din 30 aprilie 2009, întocmit de Direcția generală politici agricole,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ale Hotărârii Guvernului nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:
Se aprobă Normele tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea și etichetarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Ministerul Sănătății, prin direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București, comisariatele regionale pentru protecția consumatorilor și comisariatele județene pentru protecția consumatorilor și al municipiului București, respectiv prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2) Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancționează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 42/1995 privind producția de produse alimentare destinate comercializării, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, și Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
(3) Verificarea și controlul respectării prevederilor prezentului ordin privind producerea și comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 42/1995, republicată, se fac de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin inspecțiile tehnice din agricultură.
(4) Verificarea și controlul respectării prevederilor prezentului ordin privind etichetarea și conformitatea cu declarațiile de pe etichete a băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, republicată, și în Legea nr. 363/2007 se fac de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin comisariatele pentru protecția consumatorilor.
(1) Producerea, îmbutelierea și comercializarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, se fac în baza licenței de fabricație eliberate conform Ordinului ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 357/2003 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea, suspendarea și retragerea (anularea) licențelor de fabricație agenților economici care desfășoară activități în domeniul producției de produse alimentare, cu modificările și completările ulterioare, și cu respectarea prevederilor prezentului ordin.
(2) Fără a aduce atingere prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/1995, republicată, în vederea obținerii licenței de fabricație pentru domeniul VIII punctul 4 - "Băuturi alcoolice fermentate nedistilate" din Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 357/2003, cu modificările și completările ulterioare, solicitanții vor prezenta pentru fiecare produs menționat în normele tehnice prevăzute în anexă modelul de etichetă și contraetichetă, după caz, ale produsului, însoțit de un aviz de conformitate a sistemului de etichetare emis de inspecțiile tehnice pentru agricultură cu consultarea prealabilă a comisariatelor regionale pentru protecția consumatorilor.
(3) Producătorii, persoane fizice sau juridice, au obligația să țină un registru special de evidență, pentru fiecare produs, materiile prime utilizate la fabricarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, substanțele aromatizante naturale, îndulcitorii alimentari și/sau produsele aromatizante naturale și/sau plantele aromatice și/sau mirodeniile și/sau substanțele aromatizante identice cu cele naturale, acidifianți și conservanți, conform normelor tehnice prevăzute în anexă.
(4) Registrul special de evidență va fi vizat și verificat de către inspecțiile tehnice în agricultură din cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală județene și a municipiului București.
(5) Nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (3) de către producători conduce la retragerea licenței și interzicerea producerii, îmbutelierii și comercializării băuturilor alcoolice fermentate nedistilate.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, stocurile de băuturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea și vinul, destinate consumului uman ca atare, existente în rețeaua de comercializare, se comercializează până la epuizare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
pădurilor și dezvoltării rurale,
Președintele Autorității Naționale
pentru Protecția Consumatorilor,