Articolul 1
Exploatațiile de bovine se consideră oficial libere de bruceloză bovină dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute în anexa nr. 1.
privind calificarea exploatațiilor de bovine în raport cu bruceloza bovină
Văzând Referatul de aprobare nr. 952 din 16 aprilie 2010, întocmit de Direcția generală sanitară veterinară din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitarveterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.492/2009 pentru aprobarea continuării acțiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor trebuie să le pună în aplicare, precum și a tarifelor maximale aferente acestora pentru anul 2010,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Exploatațiile de bovine se consideră oficial libere de bruceloză bovină dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute în anexa nr. 1.
Exploatațiile de bovine calificate ca exploatații oficial libere de bruceloză bovină vor primi atestatul de indemnitate prevăzut în anexa nr. 2.
Statusul de exploatație oficial liberă de bruceloză bovină se menține/se suspendă în situațiile prevăzute în anexa nr. 1.
Exploatațiilor de bovine care pierd statusul de oficial libere de bruceloză bovină li se va elibera un act de suspendare a statusului de exploatație indemnă de bruceloza bovină prevăzut în anexa nr. 3.
Direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor,
Marian Zlotea
București, 30 aprilie 2010.
Nr. 41.
COND+PROC 30/04/2010
AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ........
ATESTAT DE INDEMNITATE
Seria CJ nr. 000001
Data .................
Se atestă că exploatația de bovine cu codul .........., din localitatea ........., județul ........, deținută de ........, CNP/CUI ......., a fost declarată oficial indemnă de bruceloză bovină ca urmare a:
a) îndeplinirii condițiilor prevăzute de Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 41/2010 privind calificarea exploatațiilor de bovine în raport cu bruceloza bovină;
b) testării serologice cu rezultate negative din data de ............... și din data de ..................;
c) rezultatului Buletinului de analiză nr. ...
Prezentul atestat rămâne valabil sau poate fi suspendat în condițiile prevăzute de Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 41/2010 și se eliberează de către medicul veterinar zonal în 3 exemplare originale, unul pentru proprietar, unul pentru medic și unul pentru primărie.
Director executiv DSVSA, Proprietar exploatație,
......................... .......................
AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
DIRECȚIA SANITAR-VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR .........
ACT DE SUSPENDARE
a statusului de exploatație oficial indemnă de bruceloza bovină
Seria CJ nr. 000001
Data .................
Exploatației cu codul ........., din localitatea ......, județul ....., deținută de ......., CNP/CUI ........, i se suspendă statusul de exploatație oficial indemnă de bruceloza bovină, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 41/2010 privind calificarea exploatațiilor de bovine în raport cu bruceloza bovină.
Suspendarea se ridică în urma îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 41/2010.
Prezentul act de suspendare a statusului de exploatație oficial indemnă de bruceloza bovină se eliberează de către medicul veterinar zonal în 3 exemplare originale, unul pentru proprietar, unul pentru medic și unul pentru primărie.
Director executiv DSVSA, Proprietar exploatație,
......................... .......................
-------------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.