Articolul 18
(1) Admiterea la examenul de atestare tehnico-profesională a specialiștilor se face pe baza:
– cererii scrise a solicitantului (conform modelului prevăzut în anexa nr. 2);
– dosarului candidatului, compus din:
a) curriculum vitae (conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul regulament);
b) actul de studii sau atestatul de recunoaștere/echivalare emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (copie și traducere autorizată);
c) certificatul de absolvire eliberat de o entitate competentă, aferent cursului privind managementul riscurilor tehnologice, securității și abilitării lucrărilor de montaj al dotărilor tehnologice industriale;
d) memoriul de activitate, din care să rezulte pentru fiecare categorie de atestare condițiile prevăzute la art. 14 (conform modelului prevăzut în anexa nr. 8);
e) 3 fotografii cu dimensiunea 3 x 4 cm.
(2) Dosarul se depune la cabinetul directorului general al Direcției generale planificare și dezvoltare economică din Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Dosarul este analizat și se comunică solicitantului, în termen de 15 zile, dacă dosarul este complet sau, după caz, se solicită clarificări.
(3) Dosarele care nu corespund cerințelor precizate în prezenta procedură se restituie solicitantului, cu motivarea restituirii, în vederea completării acestora, dacă este cazul.