ORDIN nr. 1.714 din 27 septembrie 2010

ORDIN Ministerul Afacerilor Externe
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 674 din 4 octombrie 2010
Entered into force
04.10.2010
Consolidated form as of
04.10.2010

privind intrarea în vigoare a unor tratate internaționale

În temeiul art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

constatând că părțile au îndeplinit procedurile legale necesare pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaționale enumerate mai jos,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articolul 1

La data de 24 iunie 2010 a intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România și Ministerul Transporturilor, Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor din Republica Bulgaria cu privire la cooperarea în domeniul furnizării serviciilor de navigație aeriană și pentru înființarea unui bloc funcțional de spațiu aerian, care să cuprindă spațiul aerian național al României, spațiul aerian național al Republicii Bulgaria și spațiul aerian aflat sub incidența obligațiilor juridice internaționale asumate de către România și Republica Bulgaria, semnat la Sofia la 26 februarie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 496/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010.

Articolul 2

La data de 1 iulie 2010 a intrat în vigoare Protocolul, semnat la Beirut la 15 aprilie 2009, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Libaneze privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor și a protocolului-anexă semnate la București la 18 octombrie 1994, ratificat prin Legea nr. 105/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 8 iunie 2010.

Articolul 3

La data de 20 iulie 2010 a intrat în vigoare Înțelegerea de modificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Chineze cu privire la scutirea reciprocă de vize și taxe de vize, semnat la Beijing la 25 aprilie 1981, încheiată prin schimb de note verbale, semnate la București la 6 mai 2010, respectiv 20 iulie 2010.

Articolul 4

La data de 21 iulie 2010 a intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere dintre Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri din România și Ministerul Industriei și Energiei din Republica Azerbaidjan privind cooperarea în domeniul energetic, semnat la Baku la 2 februarie 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 443/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 18 mai 2010.

Articolul 5

La data de 26 iulie 2010 a intrat în vigoare Memorandumul de înțelegere privind promovarea schimburilor și colaborării în domeniul IMM dintre Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri din România și Ministerul Comerțului din Republica Populară Chineză, semnat la București la 20 octombrie 2009, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 297/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 15 aprilie 2010.

Articolul 6

La data de 1 august 2010 a intrat în vigoare Acordul dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungară, România și Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009, ratificat prin Legea nr. 57/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 31 martie 2010.

Articolul 7

La data de 14 august 2010 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor dezastrelor, semnat la București la 25 octombrie 2007, ratificat prin Legea nr. 21/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009.

Articolul 8

La data de 17 august 2010 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Letonia privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București la 11 iunie 2009, ratificat prin Legea nr. 103/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 8 iunie 2010.

Articolul 9

La data de 23 august 2010 a intrat în vigoare Acordul de cooperare dintre Ministerul Justiției al României și Ministerul Justiției al Republicii Moldova, semnat la București la 20 mai 2010, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 818/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2010.

Articolul 10

La data de 1 octombrie 2010 va intra în vigoare Protocolul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, semnat la București la 25 martie 2010, pentru aplicarea Acordului dintre Comunitatea Europeană și Republica Moldova privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală, semnat Bruxelles la 10 octombrie 2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 586/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 21 iulie 2010.

Articolul 11

La data de 1 ianuarie 2011 va intra în vigoare Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007.

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi

București, 27 septembrie 2010.

Nr. 1.714.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).