ORDIN nr. 756 din 26 ianuarie 2011

ORDIN Ministerul Mediului ?i Pădurilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 10 februarie 2011
Entered into force
10.02.2011
Consolidated form as of
10.02.2011

privind desemnarea Asociației Generale a Frigotehniștilor din România ca organism de evaluare și certificare provizorie a personalului care desfășoară activitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută la art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 și de certificare provizorie a operatorilor economici care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră

În temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 939/2010 privind unele măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră și ale art. 15 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul 1

În sensul aplicării prezentului ordin, prin operator se înțelege atât persoana fizică sau juridică definită potrivit prevederilor art. 2 pct. 6 din Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră, cât și deținătorul echipamentelor de refrigerare, climatizare și pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, fie că este sau nu proprietarul acestora.

Articolul 2

(1) Se desemnează Asociația Generală a Frigotehniștilor din România ca:

a) organism de certificare provizorie a operatorilor economici care desfășoară cel puțin una dintre activitățile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime și a condițiilor de recunoaștere reciprocă în vederea certificării societăților comerciale și a personalului în ceea ce privește echipamentele staționare de refrigerare, de climatizare și pentru pompe de căldură care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră, potrivit prevederilor art. 10 din același regulament;

b) organism de evaluare și certificare provizorie a personalului care desfășoară activitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 , potrivit prevederilor art. 10 și 11 din același regulament, și a personalului care desfășoară activitatea prevăzută la art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 al Comisiei din 2 aprilie 2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, a cerințelor minime pentru programele de formare și a condițiilor pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce privește sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră.

(2) Organismul desemnat la alin. (1) certifică provizoriu, până la data de 4 iulie 2011, personalul potrivit prevederilor art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 și ale art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 , precum și pe baza regulamentului propriu de certificare.

(3) Organismul desemnat certifică provizoriu, până la data de 4 iulie 2011, operatorii economici potrivit prevederilor art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 , precum și pe baza regulamentului propriu de certificare.

Articolul 3

Organismul desemnat la art. 2 trebuie să respecte prevederile art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008.

Articolul 4

Certificatele provizorii eliberate de organismul desemnat la art. 2 trebuie să respecte prevederile art. 6 alin. (3) și art. 9 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 303/2008 , precum și ale art. 3 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 307/2008 .

Articolul 5

La solicitările Ministerului Mediului și Pădurilor, organismul desemnat la art. 2 furnizează datele și informațiile disponibile referitoare la personalul și operatorii economici pentru care s-au eliberat certificate provizorii.

Articolul 6

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului și pădurilor,

Laszlo Borbely

București, 26 ianuarie 2011.

Nr. 756.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).