ORDIN nr. 111 din 17 mai 2011

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 18 mai 2011
Entered into force
18.05.2011
Consolidated form as of
18.05.2011

privind recunoașterea Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole - O.N.I.V. ca organizație interprofesională pe filiera "struguri, vin, produse pe bază de vin"

Având în vedere:

- Referatul de aprobare nr. 103 din 29 aprilie 2011 întocmit de Comitetul pentru Organizațiile Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare;

- prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2008 privind înființarea organizațiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 29/2009;

- prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.068/2009 privind organizarea și funcționarea organizațiilor interprofesionale pentru produsele agroalimentare și pentru aprobarea criteriilor de reprezentare, a procedurii de acordare și retragere a recunoașterii, de control și monitorizare a acestora, precum și delegarea de atribuții;

- prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 143/2010 privind componența și funcționarea Comitetului pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, precum și procedurile de recunoaștere, monitorizare și control, retragere a recunoașterii, extindere a acordurilor interprofesionale și delegare de atribuții pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, cu modificările și completările ulterioare;

- decizia Comitetului pentru organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare nr. 94 din 15 aprilie 2011,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se recunoaște Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă - O.N.I.V. ca organizație interprofesională pentru filiera "struguri, vin, produse pe bază de vin", persoană juridică română de drept privat, de interes public, cu caracter profesional, fără scop lucrativ.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 88/2003 pentru autorizarea Organizației Naționale Interprofesionale "Vitivinicola" - O.N.I.V. din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 19 februarie 2003, se abrogă.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii

și dezvoltării rurale,

Valeriu Tabără

București, 17 mai 2011.

Nr. 111.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).