Articolul 1
În sensul prezentelor norme metodologice, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) părinte firesc, familie extinsă, adoptator, familie adoptatoare și stat primitor - potrivit definițiilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată;
b) manager de caz - profesionistul care asigură coordonarea activităților de asistență socială și protecție specială desfășurate în interesul superior al copilului, având drept scop elaborarea și implementarea planului individualizat de protecție, planului de recuperare pentru copiii cu dizabilități și a planului de reabilitare și/sau reintegrare socială pentru copiii abuzați, neglijați și/sau exploatați;
c) responsabil de caz - asistentul social din cadrul compartimentului de adopții și postadopții desemnat pentru copilul al cărui plan individualizat de protecție are ca finalitate adopția internă, respectiv pentru adoptator/familia adoptatoare;
d) compartiment de specialitate - compartimentul de adopții și postadopții înființat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 329/2010 privind unele măsuri de eficientizare a activităților în domeniul adopției;
e) autoritate centrală - autoritatea desemnată de către fiecare stat contractant al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, ratificată prin Legea nr. 84/1994, cu modificările ulterioare (Convenția de la Haga), însărcinată cu ducerea la îndeplinire a obligațiilor impuse de această convenție;
f) autoritatea străină competentă - orice autoritate/instituție străină, alta decât cea prevăzută la lit. e), prin intermediul căreia se obțin documente și informații necesare instrumentării cererilor de adopție internațională;
g) organizația străină acreditată - organismul privat acreditat de către statul primitor în conformitate cu legislația acestui stat și autorizat de Oficiul Român pentru Adopții, denumit în continuare Oficiul, să desfășoare activități în domeniul adopției internaționale;
h) organism privat autorizat - persoana juridică română, fără scop patrimonial/lucrativ, legal constituită, autorizată de Oficiu și care a încheiat convenții de colaborare cu direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, denumite în continuare direcții, să presteze/desfășoare servicii și activități în cadrul procedurii adopției interne;
i) persoane alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie - tutorele, asistentul maternal profesionist, persoana/familia de plasament sau, după caz, alte persoane care au conviețuit/conviețuiesc cu copilul, dacă aceștia s-au implicat direct și nemijlocit în îngrijirea și educarea lui, iar copilul a dezvoltat relații de atașament față de ei;
j) persoana de referință pentru copil - persoana cu care copilul este familiarizat, în prezența căreia se simte în securitate și față de care a dezvoltat o relație de încredere.