HOTĂRÂRE nr. 12 din 16 ianuarie 2013

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 16 ianuarie 2013
Entered into force
16.01.2013
Consolidated form as of
16.01.2013
Table of contents

privind adoptarea unor măsuri pentru eficientizarea activității Sălii Palatului și pentru modificarea unor acte normative

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 250, art. 867 alin. (1) și art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor imobile aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, împreună cu bunurile mobile și dotările aferente acestor imobile, din administrarea Centrului pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului" în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".

Articolul 2

(1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Centrul pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului", denumit în continuare Centrul, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, se desființează.

(2) La data prevăzută la alin. (1), personalul Centrului se preia în cadrul Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".

Articolul 3

(1) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" preia patrimoniul Centrului, inclusiv bunurile mobile, aflate în domeniul public al statului, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între părțile implicate, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" va pune la dispoziția Ministerului Culturii bunurile imobile și mobile prevăzute la art. 1, pentru desfășurarea evenimentelor culturale, inclusiv a Festivalului Internațional "George Enescu", părțile urmând să stabilească, prin protocol, condițiile și termenii utilizării acestor bunuri.

Articolul 4

La data semnării protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 3 alin. (1), Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se subrogă în toate drepturile și obligațiile Centrului, inclusiv în cele izvorâte din litigii, precum și din convențiile și contractele încheiate potrivit legii.

Articolul 5

Patrimoniul Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" se majorează cu valoarea patrimoniului Centrului preluat.

Articolul 6

Nr. crt Denumirea imobilului și adresa Teren - mp - Temeiul legal "68 Imobil "Sala Palatului" Str. Ion Câmpineanu nr. 28, sectorul 1, București Suprafața utilă - 20.287,52 mp Suprafața construită la sol - 6.998 mp Suprafața desfășurată - 21.212 mp Suprafața terenului - 8.955 mp - 69 Imobil Str. Valeriu Braniște nr. 54-56, sectorul 3, București 5 camere cu suprafața utilă pe camere: 166,56 mp, 230,70 mp, 128,22 mp, 43,92 mp, 34,67 mp - -"

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la anexa nr. 3 "Lista bunurilor imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat»" la Hotărârea Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 1 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare, după numărul curent 67 se introduc două noi numere curente, numerele curente 68 și 69, cu următorul cuprins:

Articolul 7

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatul (2^1) se abrogă.

2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"Art. 10. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre."

3. Anexa nr. 3 "Structurile, organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice aflate în subordinea Secretariatului General al Guvernului" se abrogă.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

---------------

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

p. Ministrul muncii, familiei,

protecției sociale

și persoanelor vârstnice,

Georgeta Bratu,

secretar de stat

București, 16 ianuarie 2013.

Nr. 12.

Anexa

*Font 8* Nr. crt Denumirea și locul unde este situat imobilul Persoana juridică de la care se transmite imobilul Persoana juridică la care se transmite imobilul Caracteristicile tehnice ale imobilului Nr. M.F.P. Valoarea de inventar (lei) 1. Imobil "Sala Palatului" Str. Ion Câmpineanu nr. 28, sectorul 1, București Statul român, domeniul public, din administrarea Centrului pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului" Statul român, domeniul public, în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" Suprafața terenului - 8.955 mp Suprafața utilă - 20.287,52 mp Suprafața construită la sol - 6.998 mp Suprafața desfășurată - 21.212 mp 153183 13,612,417 2. Imobil Str. Valeriu Braniște nr. 54-56, sectorul 3, București Statul român, domeniul public, din administrarea Centrului pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului" Statul român, domeniul public, în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" 5 camere cu suprafața utilă pe camere: 166,56 mp, 230,70 mp, 128,22 mp, 43,92 mp, 34,67 mp 153184 144,344

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilelor aflate în domeniul public al statului,

care se transmit din administrarea Centrului

pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului"

în administrarea Regiei Autonome

"Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).