Capitolul II — Terminologie și abrevieri

Articolul 4

(1) Termenii utilizați sunt definiți în anexa nr. 1 la prezentul regulament.

(2) Definițiile din anexa nr. 1 se completează cu definițiile din următoarele acte normative:

a) Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

b) Regulamentul (UE) 2016/631 al Comisiei din 14 aprilie 2016 de instituire a unui cod de rețea privind cerințele pentru racordarea la rețea a instalațiilor de generare;

c) Regulamentul (UE) 2016/1.447 al Comisiei din 26 august 2016 de instituire a unui cod de rețea privind cerințele pentru racordarea la rețea a sistemelor de înaltă tensiune în curent continuu și a modulelor generatoare din centrală conectate în curent continuu;

d) Regulamentul (UE) 2016/1.388 al Comisiei din 17 august 2016 de stabilire a unui cod de rețea privind racordarea consumatorilor.

(la 01-01-2021, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 160 din 3 septembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 10 septembrie 2020 )

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).