privind participarea la tratativele desfășurate în vederea vânzării pachetelor de acțiuni deținute de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale
Ministrul finanțelor și președintele Consiliului de administrație al Fondului Proprietății de Stat,
În vederea accelerarii procesului de privatizare a societăților comerciale la care Fondul Proprietății de Stat deține pachetul majoritar de acțiuni, la tratativele desfășurate de acesta cu potentialii cumpărători va participa, ca delegat din partea Ministerului Finanțelor, domnul Dumitru Buica, director general al Direcției generale de colectare a veniturilor statului și de aplicare a executării silite.
Delegatul Ministerului Finanțelor va negocia cu potentialii cumpărători eșalonarea la plata a datoriilor față de bugetul de stat, pe care le au societățile comerciale în curs de privatizare, reducerea majorărilor de întârziere sau scutirea de la plata acestora, cu acordarea unei perioade de grație, după caz.
Prezentul ordin va intra în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului de
administrație al Fondului