ORDIN nr. 793 din 28 septembrie 1998

ORDIN Ministerul Apelor ?i Protec?iei Mediului
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 8 decembrie 1998
Entered into force
08.12.1998
Consolidated form as of
08.12.1998
Table of contents

Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului,

pentru îndeplinirea îndatoririlor ce revin Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului conform Hotărârii Guvernului nr. 568/1997 privind organizarea și funcționarea acestui minister,

în aplicarea art. 8 lit. d) și a art. 50 din Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996,

emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă tarifele unitare, în funcție de care se va calcula și se va stabili valoarea minima de pornire a licitației pentru atribuirea în gestiune a fiecărui fond de vânătoare, prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Se aprobă metodologia de calcul al valorii minime de pornire a licitației pentru atribuirea în gestiune a fiecărui fond de vânătoare, prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1) Valoarea reală de atribuire în gestiune a fiecărui fond de vânătoare se va determina numai prin licitație publică, cu plic închis, pornind de la valoarea minima calculată, conform art. 1.

(2) La licitație pot participa numai unitățile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 103/1996, care nu dețin în prezent fonduri de vânătoare sau care, deși dețin asemenea fonduri, doresc sa gestioneze și alte fonduri de vânătoare.

Articolul 3

(1) Dreptul de preemțiune al vechiului deținător, prevăzut la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 103/1996, se poate exercita numai la valoarea tarifului de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare, rezultat din licitație publică, cu respectarea celorlalte condiții de atribuire prevăzute de lege și a criteriilor de atribuire aprobate prin ordin al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului.

(2) Regulamentul privind organizarea licitațiilor pentru atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare se va aproba prin ordin al ministrului apelor, pădurilor și protecției mediului.

Articolul 4

Direcția de vânătoare și salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului răspunde de difuzarea și de controlul aplicării prevederilor prezentului ordin, iar oficiile cinegetice teritoriale, de punerea lui în aplicare.

Articolul 5

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin orice dispoziții contrare se anulează.

Ministrul apelor,

pădurilor și protecției mediului,

Romica Tomescu

Anexa 1

Nr. crt.Folosința de bază a terenurilor care compun fondurile de vânătoareSpeciile de vânat existenteValoarea tarifului unitar - lei/ha - 1.Luciu de apă (cursuri de apă, canale, bălți, lacuri etc.)fără vânat de baltă20 cu vânat de baltă1.000 2.Arabil, fânețe, vii, livezi etc.căprior, iepure, fazan, vânat de pasaj300 3.Pășuni și izlazurivânat sporadic20 4.Păduremistreț, căprior, iepure, fazan1.200 mistreț, cerb comun, cerb lopătar, căprior, iepure, fazan1.600 mistreț, căprior, iepure900 mistreț, cerb comun, căprior, iepure1.300 mistreț, cerb comun, urs, cocoș de munte, căprior1.500 5.Gol de muntefără capră neagră100 cu capră neagră800

LISTA

cuprinzând tarifele unitare care se vor folosi pentru calculul valorii minime a unui fond de vânătoare, de la care începe licitația pentru atribuirea în gestiune a fiecărui fond de vânătoare

Anexa 2

Nr. crt.Folosința de bază a terenurilorSpeciile de vânat existenteSuprafața ocupată pe categorie de folosință*) - ha -Tarif unitar - lei/ha -Tarif total - lei - 1.Luciu de apăfără vânat de baltă 20 cu vânat de baltă 1.000 2.Arabil, fânețe, vii, livezi etc.căprior, iepure, fazan, vânat de pasaj 300 3.Pășuni și izlazurivânat sporadic 20 4.Păduremistreț, căprior, iepure, fazan 1.200 mistreț, cerb comun, cerb lopătar, căprior, iepure, fazan 1.600 mistreț, căprior, iepure 900 mistreț, cerb comun, căprior, iepure 1.300 mistreț, cerb comun, urs, cocoș de munte, căprior 1.500 5.Gol de muntefără capră neagră 100 cu capră neagră 800 TOTAL GENERAL: -

FIȘA

conținând metodologia de calcul al valorii minime, de la care se pornește la determinarea prin licitație a tarifului de atribuire în gestiune pentru fondul de vânătoare nr. ........., denumit .......................

----------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).