Capitolul II — Atribuțiile procurorului șef serviciu și ale procurorului șef birou

On this page

Articolul 79

Procurorul șef al serviciului teritorial are următoarele atribuții:

a) coordonează și controlează activitatea personalului din serviciu, luând sau, după caz, propunând conducerii Direcției Naționale Anticorupție măsurile care se impun;

b) organizează, coordonează sau exercită controlul asupra activității de urmărire penală desfășurate de procurori și de ofițeri de poliție judiciară;

c) repartizează procurorii pe domenii de activitate prin ordine de serviciu;

d) repartizează personalul serviciului pe compartimente de activitate și stabilește atribuțiile ce îi revin acestuia, precum și măsurile și termenele de realizare a lor, potrivit legii, regulamentelor, ordinelor și fișelor de post;

e) verifică rechizitoriile întocmite de procurorii din serviciu, inclusiv de procurorii de la birourile teritoriale;

f) efectuează personal urmărirea penală în dosare ale serviciului și participă la ședințele de judecată;

g) examinează legalitatea și temeinicia soluțiilor de netrimitere în judecată în dosarele procurorilor din subordine;

h) soluționează plângerile împotriva actelor și măsurilor dispuse de procurorii și de ofițerii de poliție judiciară din subordine;

i) comunică procurorilor șefi adjuncți direcție, în vederea examinării temeiniciei și legalității, măsurile procesuale luate și soluțiile, altele decât cele de trimitere în judecată, în dosarele pe care le instrumentează;

j) după verificarea rechizitoriilor, dar anterior sesizării instanței, acestea se vor înainta, de urgență, în format electronic, pe adresa de e-mail, procurorului șef direcție sau adjuncților săi;

k) realizează activitate de îndrumare și control asupra activităților desfășurate de personalul din subordine prin efectuarea, periodic, de controale operative curente, materializate prin referate/rapoarte scrise, pe care le înaintează conducerii direcției;

l) urmărește și controlează modul de respectare a programului de lucru;

m) coordonează și controlează modul de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite;

n) verifică modul de păstrare a secretului profesional și a confidențialității lucrărilor;

o) examinează trimestrial datele statistice și răspunde pentru exactitatea acestora; participă la întocmirea analizelor periodice privind activitatea serviciului;

p) ține evidența cauzelor mai importante și informează operativ conducerea Direcției Naționale Anticorupție cu privire la stadiul cercetărilor în aceste dosare;

q) întocmește programe de activitate și stabilește obiective anuale;

r) organizează săptămânal ședințe de analiză a soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești în dosare ale Direcției Naționale Anticorupție, în vederea exercitării căilor de atac;

s) aduce la cunoștința personalului actele normative nou-apărute, ordinele și dispozițiile conducerii Direcției Naționale Anticorupție, precum și pe cele ale Ministerului Public și ale Ministerului Justiției;

t) organizează evidența și actualizarea bazei de date privind faptele de corupție constatate în circumscripția serviciului;

u) participă la elaborarea materialelor de analiză, a studiilor privind fenomenul corupției; ia măsuri pentru valorificarea datelor rezultate din aceste materiale;

v) organizează, potrivit legii, activitățile de formare profesională continuă a procurorilor, a ofițerilor de poliție judiciară și a specialiștilor, precum și a celorlalte categorii de personal;

w) întocmește fișele de apreciere/rapoartele de evaluare anuale și acordă calificativele personalului, potrivit legii, cu excepția procurorilor;

x) propune conducerii Direcției Naționale Anticorupție detașarea sau prelungirea detașării ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul serviciului și biroului din subordine;

y) organizează activitatea de primire în audiență a cetățenilor, precum și activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamațiilor și plângerilor;

z) se preocupă de buna administrare a sediului serviciului și biroului, luând măsuri pentru asigurarea unor condiții optime de muncă și pentru aplicarea și respectarea normelor de protecție a muncii, de prevenire a incendiilor și de pază a imobilelor;

aa) ține legătura cu serviciile și cu organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor de pe raza serviciului, în vederea preluării datelor și informațiilor privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție;

bb) organizează, coordonează și exercită controlul asupra biroului teritorial, verificând activitatea și modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către personalul acestuia;

cc) exercită orice alte atribuții prevăzute de legi, regulamente și ordine sau stabilite din dispoziția conducerii Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile legii.

Articolul 80

Procurorul șef al biroului teritorial se subordonează procurorului șef al serviciului teritorial și are următoarele atribuții:

a) coordonează, îndrumă și controlează activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului șef al serviciului teritorial măsurile care se impun;

b) ia măsuri ori, după caz, face propuneri pentru organizarea și desfășurarea corespunzătoare a activității de urmărire penală, de conducere, de supraveghere și control al actelor de cercetare penală efectuate, din dispoziția procurorului, de către ofițerii de poliție judiciară;

c) ține evidența lucrărilor și a cauzelor aflate în curs de urmărire penală; verifică și îndrumă activitatea procurorilor și a ofițerilor de poliție judiciară pe care o desfășoară în astfel de cauze;

d) ține evidența cauzelor importante aflate în curs de soluționare la procuror;

e) efectuează personal urmărirea penală în cauzele repartizate;

f) examinează temeinicia și legalitatea măsurilor procesuale luate și a soluțiilor date de procuror;

g) ține legătura cu serviciile și cu organele specializate în culegerea și prelucrarea informațiilor de pe raza biroului, în vederea preluării datelor și informațiilor privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție;

h) asigură comunicarea evenimentelor și a altor date importante la serviciul teritorial, întocmind informări scrise;

i) întocmește periodic analize în legătură cu activitatea desfășurată de biroul teritorial;

j) organizează activitatea de primire în audiență a cetățenilor, precum și activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamațiilor și a plângerilor;

k) se preocupă de dotarea sediului biroului și de asigurarea unor condiții corespunzătoare de muncă;

l) exercită orice alte atribuții ce îi revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispuse de procurorul șef al serviciului teritorial ori de conducerea Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile legii.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).