Articolul I
Metodologia de organizare și desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacantează pe parcursul anului școlar în unitățile de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.959/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 6 septembrie 2013, se modifică după cum urmează:
- La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) La concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat în care se vacantează posturi didactice/catedre pe parcursul anului școlar au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condițiile de studii și pregătirea psihopedagogică prevăzute în Metodologia-cadru, precum și persoanele care au capacitatea de exercitare deplină a drepturilor și o conduită morală conformă deontologiei profesionale. Candidații trebuie să posede atestatele/avizele necesare, conform Metodologiei-cadru, pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor publicate pentru concurs care necesită atestate/avize suplimentare."