(1) Ministerul Educației și Cercetării Științifice organizează și conduce sistemul național de educație, învățământ, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, exercitându-și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate, și realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort politica guvernamentală în domeniile sale de activitate.
(2) Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, are drept de inițiativă și de execuție în domeniul politicii financiare și al resurselor umane din sfera educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării.
(3) Ministerul Educației și Cercetării Științifice proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației, cu consultarea asociațiilor reprezentative ale profesorilor, structurilor asociative reprezentative ale părinților, Consiliului Național al Rectorilor, structurilor asociative ale universităților și școlilor de stat, particulare și confesionale, Consiliului Minorităților Naționale, sindicatelor reprezentative din învățământ, asociațiilor reprezentative ale elevilor, asociațiilor reprezentative ale studenților, autorităților administrației publice, mediului de afaceri și organizațiilor neguvernamentale finanțatoare care susțin programe educative.
(1) Ministerul Educației și Cercetării Științifice, în calitate de autoritate de stat pentru cercetare-dezvoltare, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinește atribuțiile în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, înființată conform legii.
(2) În calitate de autoritate de stat pentru cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, asigură, prin intermediul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, prevăzută în anexa nr. 6, pe de o parte, elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, iar, pe de altă parte, coordonează elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor pentru lărgirea patrimoniului național și internațional de cercetare, tehnologie și inovare, dezvoltarea economică durabilă, accesul rezultatelor cercetării și tehnologiilor dezvoltate pe piața internă și internațională, realizarea societății informaționale, satisfacerea nevoilor cetățeanului și creșterea calității vieții acestuia.
(3) Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, înființată potrivit prevederilor art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
(4) Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului educației și cercetării științifice.
(5) Organizarea, funcționarea și structura organizatorică a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, precum și entitățile aflate în subordinea sau în coordonarea ori sub autoritatea acesteia sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În vederea realizării obiectivelor din domeniile sale de activitate, Ministerul Educației și Cercetării Științifice îndeplinește următoarele funcții:
a) de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării;
b) de administrare, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate;
c) de evaluare, coordonare și control al realizării politicilor în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării;
d) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional, instituțional și financiar necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniile sale de activitate;
e) de autoritate de stat, prin care asigură urmărirea și controlul respectării reglementărilor din domeniile sale de activitate;
f) de reprezentare, prin care asigură în numele Guvernului reprezentarea în organismele/instituțiile și în organizațiile naționale, regionale și internaționale, ca autoritate de stat pentru domeniile sale de activitate;
g) de comunicare cu celelalte structuri ale administrației publice centrale și locale și cu societatea civilă;
h) de cooperare internațională, prin care asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniile sale de activitate și promovarea de noi acorduri;
i) de absorbție a fondurilor acordate de Uniunea Europeană și de alte state prin acorduri bilaterale în domeniile sale de activitate.
Ministerul Educației și Cercetării Științifice exercită în domeniul educației și învățământului următoarele atribuții principale:
a) realizează Programul de guvernare și strategiile în domeniul educației și învățământului;
b) îndeplinește obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene și participă la procesul de elaborare a politicilor și actelor normative europene în domeniile sale de competență;
c) asigură, în numele Guvernului, reprezentarea în organismele și în organizațiile naționale, regionale și internaționale, ca autoritate de stat pentru domeniul său de activitate, și asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniu și promovarea de noi acorduri;
d) elaborează, aplică, monitorizează, controlează și evaluează politicile educaționale naționale;
e) monitorizează activitatea de evaluare externă;
f) răspunde de evaluarea sistemului național de învățământ pe baza standardelor naționale;
g) coordonează și controlează sistemul național de învățământ;
h) avizează structura rețelei învățământului preuniversitar;
i) propune spre aprobare Guvernului României cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și învățământul de stat;
j) fundamentează și elaborează studii și cercetări, analize și prognoze privind problemele elevilor și studenților din instituțiile din subordine ori în coordonare, prin mijloace proprii sau în colaborare cu persoane juridice ori fizice autorizate;
k) coordonează elaborarea și aprobă curriculumul național și sistemul național de evaluare;
l) colaborează cu structurile de elevi și studenți legal constituite;
m) finanțează acțiuni proprii, pe baza programelor aprobate de ministrul educației și cercetării științifice; sprijină financiar acțiunile structurilor asociative de elevi și studenți care corespund obiectivelor cuprinse în programele proprii; poate încheia, în condițiile legii, contracte civile, direct sau prin unitățile subordonate, cu persoane juridice ori cu persoane fizice, pentru realizarea de programe și acțiuni privind elevii și studenții și implicarea acestora în viața socială;
n) derulează, direct sau prin instituțiile din subordinea sa, programe de stimulare și recompensare a elevilor și studenților;
o) asigură funcționarea consiliilor și a comisiilor naționale și consultative proprii;
p) coordonează și monitorizează buna desfășurare a activităților extrașcolare ale elevilor și studenților;
q) asigură finanțare, evaluează, aprobă și achiziționează manuale școlare și material didactic potrivit legii;
r) aprobă, potrivit legii, regulamentele de organizare și de funcționare a unităților subordonate și a unităților conexe;
s) elaborează studii de diagnoză și de prognoză în domeniul învățământului;
t) analizează modul în care se asigură protecția socială în învățământ și propune Guvernului României și autorităților administrației publice locale abilitate măsuri legale corespunzătoare;
u) coordonează, monitorizează și controlează perfecționarea și formarea inițială și continuă a personalului didactic pentru politicile de interes național;
v) elaborează politicile naționale în domeniul resurselor umane din educație și cercetare;
w) stabilește structura anului școlar;
x) elaborează metodologii, instrucțiuni și regulamente pentru asigurarea cadrului unitar al implementării politicilor educaționale naționale;
y) asigură școlarizarea specializată și asistența psihopedagogică adecvată a elevilor și a tinerilor cu deficiențe fizice, senzoriale, mentale sau asociate;
z) elaborează norme specifice pentru construcțiile școlare și pentru dotarea acestora;
aa) dă publicității și prezintă anual Parlamentului raportul privind starea învățământului în România;
bb) coordonează colectarea și asigură analiza și interpretarea datelor statistice pentru sistemul național de indicatori privind educația;
cc) propune politicile și strategiile naționale pentru învățământ;
dd) monitorizează și verifică direct sau prin organismele abilitate în acest sens respectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea învățământului și a furnizorilor de educație;
ee) gestionează procesul de evaluare periodică, de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii ale acestora;
ff) controlează gestionarea Registrului matricol unic din România;
gg) organizează recunoașterea, echivalarea diplomelor și certificatelor potrivit normelor interne și în conformitate cu normele europene, precum și gestionarea formularelor tipizate ale actelor de studii;
hh) asigură controlul periodic al modului de utilizare a actelor de studii, precum și al modului de utilizare a documentelor școlare;
ii) avizează necesarul de formulare solicitat de unitățile și instituțiile de învățământ de stat și particulare acreditate și transmite comanda pentru tipărirea acestora către Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., care poartă întreaga răspundere pentru asigurarea securității tipăririi;
jj) elaborează și propune proiectul de buget, potrivit legii;
kk) verifică și gestionează sistemul de indicatori statistici de referință pentru învățământul superior și bazele de date corespunzătoare, în vederea monitorizării și prognozării evoluției învățământului în raport cu piața muncii;
ll) elaborează, împreună cu alte autorități ale administrației publice, politicile în domeniul educației nonprofesionale a adulților și vârstnicilor;
mm) participă la programele și proiectele internaționale, comunitare și bilaterale în domeniu;
nn) realizează și promovează strategii și tehnici moderne de instruire și educație;
oo) coordonează și controlează funcționarea sistemului informatic național pentru învățământ, inclusiv prin cofinanțare; inițiază funcționarea unor rețele de comunicație pe domenii specifice între unitățile și instituțiile de învățământ;
pp) controlează și coordonează activitatea, evaluează sistemul și procedurile de organizare și funcționare, aprobă programul de lucru anual al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, asigurând gestionarea corespunzătoare a fondurilor comunitare;
qq) avizează proiectele de acte normative elaborate de ministere și de alte organe ale administrației publice centrale pentru domeniul său de activitate;
rr) asigură relația cu Parlamentul, Consiliul Economic și Social și exponenți ai societății civile în problemele specifice domeniilor sale de activitate;
ss) propune acordarea statutului de utilitate publică asociațiilor și fundațiilor din domeniul său de activitate, în condițiile prevăzute de lege;
tt) primește și rezolvă sau, după caz, transmite spre soluționare celor în drept, potrivit competențelor, sesizările persoanelor fizice și juridice, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002;
uu) eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în condițiile legii, pentru instituțiile de învățământ superior de stat;
vv) editează materiale de specialitate necesare pentru cunoașterea și dezvoltarea activității din domeniile sale de activitate;
ww) exercită alături de ministerul de resort controlul asupra modului în care se realizează, se desfășoară și se finalizează formarea profesională a adulților și aplică, în condițiile legii, sancțiunile prevăzute de lege;
xx) alte atribuții prevăzute în acte normative în vigoare.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Ministerul Educației și Cercetării Științifice este autorizat:
a) să desfășoare activități de informare, publicitate și promovare a programelor din domeniile sale de activitate, potrivit legii;
b) să contracteze, în condițiile legii, servicii de specialitate de traduceri, documentare și arhivare documente;
c) să încheie protocoale de colaborare și schimb de informații cu alte instituții publice, private, organizații guvernamentale și neguvernamentale, potrivit competențelor sale;
d) să emită norme și instrucțiuni obligatorii pentru aplicarea măsurilor dispuse în exercitarea atribuțiilor sale, potrivit legii;
e) să solicite, în condițiile legii, informațiile și datele necesare realizării atribuțiilor sale;
f) să efectueze acte de control potrivit reglementărilor în vigoare și regulamentelor naționale și comunitare în domeniile sale de activitate;
g) să aplice sancțiunile prevăzute de lege în competența sa, în conformitate cu legislația în vigoare.
(1) Pentru exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Educației și Cercetării Științifice se sprijină pe organisme de nivel național în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării: consilii consultative, comisii și colegii care sunt prevăzute în anexele nr. 2a și 2b.
(2) Componența și regulamentele de organizare și funcționare a organismelor naționale prevăzute în anexa nr. 2a sunt stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.
(3) Organismele naționale prevăzute în anexa nr. 2a pot avea, în condițiile legii, câte un secretariat propriu, format, de regulă, din 1-3 persoane, care ajută la elaborarea lucrărilor, și pot folosi în activitatea lor un corp de experți, remunerat din fondurile programelor naționale sau internaționale de dezvoltare a învățământului și cercetării și/ori din alocațiile de la buget și veniturile proprii.
(4) Activitatea organismelor naționale, cu excepția Consiliului Național al Rectorilor, este coordonată de către ministrul educației și cercetării științifice.
(5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), activitatea Consiliului Național pentru Politica Științei și Tehnologiei este coordonată de prim-ministru.
(6) Membrii organismelor de nivel național, precum și alți specialiști colaboratori ai acestora, din afara Ministerului Educației și Cercetării Științifice, pot fi remunerați în condițiile legii.
(7) Prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice se pot înființa organisme consultative, în condițiile legii.
(1) Instituțiile de învățământ superior de stat care funcționează în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(2) Instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, exceptând unitățile de cercetare științifică, sunt prevăzute în anexa nr. 4.
(3) Cluburile sportive studențești cu personalitate juridică, înființate, potrivit legii, prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice, finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, prevăzute în anexa nr. 5, pot funcționa în subordinea instituțiilor de învățământ superior de stat prevăzute în anexa nr. 3. Subvențiile se acordă prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
(4) Repartizarea cluburilor sportive studențești în subordinea instituțiilor de învățământ superior se face prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.
(5) Normativele de personal și criteriile de constituire a compartimentelor pentru unitățile și instituțiile publice subordonate, finanțate de la bugetul de stat, precum și atribuțiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice, în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, a Ordonanței Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celorlalte dispoziții legale în vigoare.
(6) Structura organizatorică a instituțiilor și unităților din subordinea sau din coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, cu excepția celor de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este aprobată prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.
Anexa 1
a Ministerului Educației și Cercetării Științifice
Numărul total de posturi 432,
exclusiv demnitarii și posturile
aferente cabinetului ministrului
*Font 8* ┌──────────┐ │ MINISTRU │ └────┬─────┘ ┌------------┐ │ ┌────────────────┐ | Colegiul |───┼───┤Cabinet ministru│ |ministrului | │ └────────────────┘ └------------┘ │ ┌────────────┐ │ │Unitatea de │ │ ┌────────────────┐ │Strategii și├───┼───┤ Corpul de │ │ Politici │ │ │ Control*) │ │ Publice*) │ │ └────────────────┘ └────────────┘ │ ┌──────────┬────────┬──────────────┼──────────────────┬─────────────┐ ┌────┴──────┐ │ ┌────┴──────┐ │ ┌────┴──────┐ ┌────┴──────┐ │SECRETAR DE│ │ │SECRETAR DE│ ┌────┴───────────┐ │SECRETAR DE│ │SECRETAR DE│ │ STAT │ │ │ STAT │ │SECRETAR GENERAL│ │ STAT │ │ STAT │ └───────────┘ │ └───────────┘ └────┬───────────┘ └───────────┘ └───────────┘ ┌────┴──────┐ │ │SECRETAR DE│ ┌───────┼────────┐ │ STAT │ ┌─────┴────┐ │ ┌─────┴────┐ └───────────┘ │ Secretar │ │ │ Secretar │ │ general │ │ │ general │ │ adjunct │ │ │ adjunct │ └──────────┘ │ └──────────┘ ┌──────┬──────┬────────┬──────┬──────┬┴────────┬──────────┬─────┬─────┬─────┬─────┬─────┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ ┌─┴─┐ │ A │ │ B │ │ C │ │ D │ │ E │ │ F │ │ G │ │ H │ │ I │ │ J │ │ K │ │ L │ │ M │ └─┬─┘ └───┘ └─┬─┘ └─┬─┘ └───┘ └─┬─┘ └─┬─┘ └─┬─┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ └───┘ │ ┌──┴─┐ ┌─┴──┐ ┌─┴──┐ ┌─┴──┐ ┌─┴──┐ ┌─┴┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐┌─┴─┐ ┌─┴─┐┌─┴─┐ │A1│ │C1 ││C2 ││D1 ││D2 │ │F1 ││F2 ││G1 ││G2 │ │H1 ││H2 │ └──┘ └───┘└───┘└───┘└───┘ └───┘└───┘└───┘└───┘ └───┘└───┘
A. Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene
A1. Direcția Relații Internaționale
B. Direcția Generală Juridic
C. Direcția Generală Învățământ Universitar
C1. Direcția Titluri Universitare
C2. Direcția Finanțarea Învățământului Universitar
D. Direcția Generală Învățământ Preuniversitar
D1. Direcția Inspecția Școlară
D2. Direcția Programe și Învățare pe Tot Parcursul Vieții
E. Direcția pentru Învățământ în Limbile Minorităților
F. Direcția Generală Management și Rețea Școlară
F1. Direcția Formare Continuă
F2. Direcția Rețeaua Școlară și Resurse Umane
G. Direcția Generală Buget-Finanțe, Salarizare și Resurse Umane
G1. Direcția Buget-Finanțe
G2. Direcția Resurse Umane și Salarizare
H. Direcția Generală Logistică
H1. Direcția Patrimoniu și Informatizare
H2. Direcția Administrativ și Achiziții
I. OI POSDRU (la nivel de direcție)
J. Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (la nivel de direcție)
K. Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (la nivel de direcție)**)
L. Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (la nivel de direcție)**)
M. Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Structurale (la nivel de direcție)
Notă ────────── *) Funcționează la nivel de direcție. **) Numărul de posturi nu este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat. ──────────