Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 160/2016 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2015/1.853 al Comisiei din 15 octombrie 2015 de acordare a unor ajutoare excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:
"c^1) oferta de a contracta - potrivit prevederilor art. 3 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 297/2013, oferta scrisă făcută de un prim-cumpărător unui producător, având ca obiect furnizarea de lapte crud în condițiile aceleiași legi;"
2. La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - (1) Suma prevăzută pentru România în anexa la Regulament este echivalentul în lei a 11.145.958 euro, calculat la rata de schimb din data de 30 septembrie 2015, conform prevederilor art. 40 din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro, precum și ale art. 1 alin. (2) din Regulamentul delegat (UE) 2015/1.853 al Comisiei."
3. La articolul 4 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
"b) sunt în activitate, fapt dovedit prin existența unui contract încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni cu un prim-cumpărător sau a unei oferte scrise de a contracta făcute de un prim-cumpărător, valabil/ă la data depunerii solicitării, și dețin cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului/ofertei de a contracta;"
4. La articolul 10 alineatul (2), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) copia contractului încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni cu un prim-cumpărător sau a ofertei scrise de a contracta făcute de un prim-cumpărător, valabil/ă la data depunerii solicitării;
b) cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului/ofertei de a contracta;"
5. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) În situația în care beneficiarii din unul dintre sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (3) nu utilizează în totalitate plafonul alocat pentru care au depus cereri, diferența se redistribuie în cadrul aceluiași sector, către aceiași beneficiari eligibili și cuantumul unitar alocat pe beneficiar/cantitate de producție realizată în perioada de referință se recalculează în sensul creșterii acestuia, cu 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății.
(2) În situația în care plafoanele prevăzute la art. 3 alin. (3) se depășesc, cuantumul unitar alocat pe beneficiar/cantitate de producție realizată în perioada de referință se recalculează în sensul diminuării acestuia cu un procent calculat de A.P.I.A. până la limita sumei aprobate, cu 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății.
(3) În sectorul laptelui și produselor lactate, suma rezultată din neutilizarea integrală sau depășirea plafonului alocat sectorului se repartizează după cum urmează:
a) fiecăreia dintre cele trei categorii de producători prevăzute la art. 5, proporțional cu suma eligibilă categoriei din grila de alocare;
b) către aceiași beneficiari eligibili, recalculându-se cuantumul unitar alocat pe beneficiar în cazul categoriilor prevăzute la art. 5 lit. a) și c) sau pe cantitatea de producție realizată în perioada de referință, în cazul categoriei prevăzute la art. 5 lit. b), după caz."