Capitolul IV — Valabilitatea avizelor și autorizațiilor

On this page

Articolul 20

(1) Avizele și autorizațiile sunt valabile numai însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii acestora.

(2) Deținătorii avizelor și autorizațiilor au obligația de a le păstra în bune condiții și de a le prezenta împreună cu documentele vizate spre neschimbare prevăzute în prezentele norme metodologice, la cerere, organelor împuternicite să execute controale, în condițiile legii.

Articolul 21

(1) Avizele și autorizațiile de securitate la incendiu își pierd valabilitatea dacă se constată de către agenții constatatori nerespectarea condițiilor care au stat la baza emiterii acestora, în ceea ce privește:

a) stabilitatea la incendiu a construcției;

b) limitarea propagării incendiilor la vecinătăți și în interiorul compartimentelor de incendiu;

c) protecția și evacuarea utilizatorilor;

d) siguranța forțelor care intervin pentru stingerea incendiilor;

e) asigurarea posibilităților de alimentare cu apă în caz de incendiu și, după caz, cu energie a consumatorilor aferenți sistemelor de protecție prevăzute.

(2) Pe lângă situațiile prevăzute la alin. (1), valabilitatea avizelor de securitate la incendiu și protecție civilă încetează odată cu încetarea valabilității certificatului de urbanism sau a autorizației de construire, intervenită în condițiile Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi.

Articolul 22

În situația realizării unor lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației construcției sau amenajării, persoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006, cu modificările și completările ulterioare, au obligația reluării procesului de autorizare și/sau avizare, conform prezentelor norme metodologice.

Articolul 23

(1) În cazul pierderii formularului care atestă existența avizului/autorizației de securitate la incendiu sau protecție civilă, solicitantul poate obține o copie a acestuia/ acesteia, în termenul de păstrare în arhivă a documentațiilor, pe baza unei cereri scrise adresate inspectoratului județean, în care menționează, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că deține documentația tehnică vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului/autorizației și nu are modificări față de situația de la data autorizării.

(2) Pe fotocopia eliberată, personalul desemnat din structura de avizare-autorizare consemnează data, semnătura și face mențiunea "conform cu originalul".

Articolul 24

(1) În cazul schimbării proprietarului pe parcursul realizării investiției, valabilitatea avizului de securitate la incendiu sau protecție civilă se menține, dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii acestuia.

(2) În cazul schimbării proprietarului, utilizatorului sau denumirii beneficiarului, pe parcursul duratei de viață a construcției, valabilitatea autorizației de securitate la incendiu sau protecție civilă se menține, dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii acesteia.

(3) În cazul menționat la alin. (2), se poate preschimba autorizația de securitate la incendiu, cu noua denumire, dacă se constată de către inspectorii de specialitate valabilitatea autorizației inițiale.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).