privind aprobarea Planului de management și a Regulamentului siturilor Natura 2000 ROSPA0028 Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici - Bicheș și ROSCI0384 Râul Târnava Mică
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 111.512 din 29 iulie 2016 al Direcției biodiversitate,
ținând cont de Hotărârea Consiliului științific nr. 3 din 30 septembrie 2015, Decizia etapei de încadrare nr. 4.229 din 28 septembrie 2015 emisă de către Agenția pentru Protecția Mediului Mureș, avizele Ministerului Culturii nr. 178 din 14 ianuarie 2016, nr. 181 din 14 ianuarie 2016, nr. 179 din 14 ianuarie 2016, nr. 180 din 14 ianuarie 2016, Avizul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 91.611 din 29 iunie 2016, Avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 70.014 din 28 iulie 2016,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor emite prezentul ordin.
Se aprobă Planul de management al siturilor Natura 2000 ROSPA0028 Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici - Bicheș și ROSCI0384 Râul Târnava Mică, prevăzut în anexa nr. 1.
Se aprobă Regulamentul siturilor Natura 2000 ROSPA0028 Dealurile Târnavelor și Valea Nirajului, ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare, ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici - Bicheș și ROSCI0384 Râul Târnava Mică, prevăzut în anexa nr. 2.
Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
Notă ────────── *) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1. ──────────
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Viorel Traian Lascu, secretar de stat
București, 29 iulie 2016.