În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții:
I. în exercitarea funcției de strategie și planificare:
1. elaborează, actualizează și coordonează aplicarea strategiilor, planurilor și programelor din domeniile sale de activitate, după cum urmează:
a) Planul național de acțiune pentru protecția mediului;
b) Strategia națională și Planul național de acțiune în domeniul schimbărilor climatice;
c) Strategia națională și Planul național privind contribuția României în atingerea obiectivului Uniunii Europene de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050;
d) Strategia națională și Planul național de gestionare a deșeurilor;
e) Planul național de prevenire a generării deșeurilor;
f) Strategia privind gestionarea substanțelor periculoase ca atare, în amestecuri și articole;
g) Strategia națională și Planul național de acțiune privind gestionarea siturilor contaminate din România;
h) Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității;
i) Strategia națională privind biosecuritatea;
j) Strategia națională de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung;
k) Strategia națională și Planul național de acțiune pentru gospodărirea apelor;
l) Strategia de management integrat al zonei costiere și Planul strategic de acțiune pentru reabilitarea și protecția Mării Negre;
m) Strategia forestieră națională și Planul de acțiune în domeniul forestier;
n) Strategia națională și Planul de acțiune în domeniul silviculturii;
p) Programul național de reducere progresivă a emisiilor de SO(2), NO(x), COV și NH(3);
q) Strategia națională pentru securitatea mediului;
r) Programul național de ameliorare genetică a cabalinelor, conservare a patrimoniului genetic național, constituit din totalitatea populațiilor de cabaline cu valoare genetică ridicată, de creștere, ameliorare, calificare și perfecționare a efectivelor de cabaline în rasă pură;
s) Planul național de implementare a prevederilor Convenției privind poluanții persistenți, adoptată la Stockholm la 22 mai 2001;
ș) alte strategii și planuri ce decurg din angajamentele europene și internaționale în domeniile sale de activitate, precum și din cele stabilite la nivel național, prin alte acte normative;
t) Planul național de tranziție pentru instalațiile de ardere din domeniul emisiilor industriale, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale.
2. elaborează documentele de politică publică în domeniile sale de activitate;
3. asigură elaborarea de cercetări, studii și prognoze pentru fundamentarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniile sale de activitate;
4. asigură cadrul juridic și instituțional pentru obținerea și colectarea datelor necesare îndeplinirii obligațiilor de raportare asumate de România la nivel european și internațional, în domeniile sale de activitate;
5. asigură cadrul juridic și instituțional pentru facilitarea și stimularea dialogului asupra politicilor, strategiilor și deciziilor ce decurg din domeniile sale de activitate;
6. asigură coordonarea interministerială a procesului de elaborare, revizuire, implementare și monitorizare a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă, prin crearea cadrului instituțional pentru monitorizarea obiectivelor și raportarea pe domeniul dezvoltării durabile, în acord cu inițiativele în materie la nivel european și internațional;
7. participă la elaborarea Foii de parcurs privind utilizarea eficientă a resurselor la nivel național, conform principiului optimizării utilizării resurselor, așa cum se stipulează în Strategia de dezvoltare durabilă a României, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.460/2008 pentru aprobarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă - Orizonturi 2013-2020-2030, și în conformitate cu Strategia UE 2020 privind creșterea inteligentă durabilă și incluzivă;
8. asigură monitorizarea implementării angajamentelor în domeniul mediului la nivel național, în conformitate cu prevederile documentului final al Conferinței ONU pentru Dezvoltare Durabilă («Rio+20»), «Viitorul pe care ni-l dorim», adoptat prin Rezoluția Adunării Generale ONU A/RES/66/288;
II. în exercitarea funcției de reglementare și avizare:
1. elaborează proiecte de acte normative în domeniile de activitate ale ministerului, precum și pentru asigurarea armonizării legislației naționale în domeniile sale de activitate cu acquis-ul european specific și cerințele la nivel european și internațional;
2. avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere și autorități ale administrației publice centrale și locale care au legătură cu sfera sa de competență;
3. emite acte de reglementare în domeniile sale de activitate, potrivit prevederilor legale;
3^1. coordonează și monitorizează implementarea legislației europene și naționale în domeniul său de competență;
4. stabilește metodologia și măsurile necesare implementării privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului;
5. aprobă instrucțiuni privind elaborarea planurilor locale și regionale de acțiune în domeniile sale de activitate;
6. avizează programele de exploatare a resurselor naturale, corelate cu capacitatea de suport a ecosistemelor, în raport cu obiectivele dezvoltării durabile;
7. stabilește metodologia și procedura sistemului de plăți a programelor și proiectelor derulate și finanțate prin Fondul pentru mediu;
8. aprobă conținutul-cadru al Raportului național anual privind starea mediului în România, conform cerințelor Raportului european de starea mediului (SOER);
13. aprobă ghidurile pentru evaluarea impactului asupra mediului.
III. în exercitarea funcției de reprezentare, reprezintă Guvernul în relațiile cu instituțiile și organismele, organizațiile și asociațiile interne, europene și internaționale din domeniile sale de activitate, promovând interesul național;
IV. în exercitarea funcției de autoritate de stat în domeniile sale de activitate:
1. asigură implementarea politicilor guvernamentale în domeniile sale de activitate, potrivit reglementărilor în vigoare;
1^1. asigură realizarea acțiunilor necesare îndeplinirii condiționalităților ex-ante în conformitate cu planurile de măsuri asumate, în domeniile sale de activitate.
2. coordonează, monitorizează și asigură participarea României în procesul de negociere și promovare a noului acquis european, în domeniul său de activitate, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 379/2013 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene și pentru completarea art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe;
2^1. asigură compatibilitatea legislației naționale cu dreptul Uniunii Europene în domeniul său de competență, precum și implementarea acesteia;
2^2. asigură implementarea tratatelor internaționale, convențiilor, acordurilor, memorandumurilor și protocoalelor la care România este parte, în domeniul său de competență;
3. întreprinde acțiuni și inițiative, potrivit competențelor stabilite de lege, pentru participarea României la acțiunile de cooperare bilaterală și multilaterală, la nivel subregional, regional și internațional, și promovarea intereselor naționale în domeniile sale de activitate, precum și pentru valorificarea oportunităților și facilităților de asistență financiară, tehnică, tehnologică și științifică;
4. propune și recomandă autorităților ori instituțiilor competente sau, după caz, stabilește, în condițiile legii, instrumentele juridice, instituționale, administrative și economico-financiare pentru stimularea și accelerarea integrării principiilor obiectivelor de mediu și schimbări climatice în celelalte politici sectoriale;
5. propune și recomandă autorităților sau instituțiilor competente și, după caz, stabilește măsuri care să asigure conformarea cu angajamentele asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, precum și cu cerințele legislației europene și cu obligațiile internaționale asumate de România în domeniile sale de activitate și monitorizează modul de îndeplinire a acestora;
6. coordonează activitatea de raportare către instituțiile europene și internaționale în domeniile sale de competență;
7. coordonează activitatea de elaborare a politicilor publice în domeniile sale de competență;
8. coordonează activitatea de avizare, promovare, realizare, finanțare și monitorizare a investițiilor din domeniile sale de competență;
9. asigură la nivel național controlul respectării de către persoanele juridice și fizice a reglementărilor din domeniile sale de competență;
10. organizează și coordonează elaborarea de studii și proiecte pentru investiții în domeniile sale de competență;
11. asigură promovarea studiilor de specialitate necesare pentru îmbunătățirea activității în domeniile sale de activitate;
12. inițiază direct proiecte în parteneriat public-privat, negociază, semnează și implementează contractele de parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
13. colaborează cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, cu instituțiile de învățământ, știință și cultură, cu reprezentanții mijloacelor de informare a publicului și societății civile;
14. solicită autorităților administrației publice centrale rapoarte cu privire la realizarea obiectivelor Strategiei naționale de dezvoltare durabilă, în domeniile sale de activitate, și propune, după caz, revizuirea planurilor de acțiune în scopul atingerii țintelor stabilite prin strategie;
15. asigură raportarea indicatorilor de mediu din sistemul indicatorilor de dezvoltare durabilă la organismele internaționale, pe baza datelor furnizate de celelalte autorități responsabile de implementarea strategiilor sectoriale;
16. coordonează realizarea inventarului național anual al consumurilor de energie defalcate pe tipuri de combustibili și a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot și pulberi provenite din instalații de ardere care intră sub incidența domeniului privind emisiile industriale, a inventarelor instalațiilor care intră sub incidența prevederilor legale din domeniul emisiilor industriale și a inventarelor amplasamentelor care intră sub incidența prevederilor legale din domeniul managementului riscului;
17. coordonează elaborarea inventarelor naționale de emisii de poluanți atmosferici, urmărește respectarea nivelurilor plafoanelor naționale de emisii stabilite pentru anumiți poluanți atmosferici și asigură măsurile pentru corelarea cu cerințele legislației naționale și europene în domeniu;
18. coordonează realizarea Inventarului național privind emisiile de poluanți în atmosferă, în conformitate cu prevederile Convenției asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, ratificată prin Legea nr. 8/1991, cu modificările ulterioare;
19. asigură măsurile pentru punerea în aplicare, implementarea și promovarea la nivel național a sistemului UE de management de mediu și audit (EMAS);
20. asigură măsurile pentru punerea în aplicare, implementarea și promovarea la nivel național a sistemului UE privind etichetarea ecologică;
21. colaborează cu autoritățile pentru protecție civilă și cu celelalte autorități competente, potrivit legii, în ceea ce privește activitatea în domeniul managementului riscului și al controlului asupra pericolelor de accidente de mediu majore;
22. coordonează elaborarea Raportului național anual privind starea mediului în România, conform cerințelor legislației europene;
23. asigură administrarea prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului a sistemului național pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reținerea prin sechestrare a dioxidului de carbon, reglementate prin Protocolul de la Kyoto;
24. asigură dezvoltarea unui sistem național privind proiecțiile emisiilor de gaze cu efect de seră, în acord cu prevederile europene în domeniu;
25. asigură coordonarea implementării Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în România;
26. administrează prin Agenția Națională pentru Protecția Mediului conturile naționale din Registrul Uniunii Europene al emisiilor de gaze cu efect de seră, aflate sub jurisdicția statului român, conform prevederilor legale ale Uniunii Europene și ale reglementărilor internaționale în vigoare;
27. asigură adaptarea cadrului național în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunității de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020;
28. asigură coordonarea procesului de raportare conform cerințelor Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și al Uniunii, a altor informații relevante pentru schimbările climatice și de abrogare a Deciziei nr. 280/2004/CE;
29. elaborează și actualizează, în conformitate cu principiile europene, politica națională de adaptare la efectele schimbărilor climatice și asigură coordonarea implementării acesteia la nivel național, precum și raportarea rezultatelor conform cerințelor europene și internaționale;
30. asigură Secretariatul tehnic al Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice, constituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.026/2014 pentru reorganizarea Comisiei Naționale privind Schimbările Climatice;
31. coordonează activitățile privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, în colaborare cu celelalte autorități competente;
32. coordonează Sistemul național de evaluare și gestionare a calității aerului și administrează Rețeaua națională de monitorizare a calității aerului, obiectiv de interes public național;
33. organizează și coordonează evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător, potrivit legii;
34. asigură menținerea sau îmbunătățirea calității aerului înconjurător, după caz, prin urmărirea aplicării de către autoritățile și organismele competente a măsurilor pentru gestionarea calității aerului înconjurător;
35. analizează și aprobă propunerile Agenției Naționale pentru Protecția Mediului pentru sistemele de măsurare, metode, echipamente, rețele și laboratoare utilizate pentru monitorizarea calității aerului înconjurător și metodele, sistemele și echipamentele pentru controlul și măsurarea emisiilor;
36. asigură realizarea, pe domeniul propriu de competență, a datelor spațiale și a serviciilor facilitate de rețea, împreună cu metadatele aferente, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, republicată;
37. coordonează monitorizarea radioactivității, în colaborare cu Laboratorul Național de Referință de Radioactivitate și cu celelalte autorități competente potrivit legii;
38. coordonează și supraveghează respectarea prevederilor legale privind substanțele și preparatele periculoase ca atare, în amestecuri și articole, în colaborare cu celelalte autorități competente, potrivit legii;
39. coordonează și supraveghează respectarea prevederilor legale privind prevenirea generării și gestionării deșeurilor, în colaborare cu celelalte autorități competente, potrivit legii;
40. elaborează reglementări, implementează și controlează politica și programul de reciclare, precum și valorificarea energetică a deșeurilor;
41. coordonează și supraveghează respectarea prevederilor privind protecția solului și a subsolului, gestionarea siturilor contaminate, în colaborare cu celelalte autorități competente, potrivit legii;
42. organizează și coordonează activitatea referitoare la protecția și conservarea naturii, a diversității biologice, utilizarea durabilă a componentelor sale în acord cu politicile și practicile specifice aplicate la nivel european și internațional;
43. asigură cadrul necesar pentru managementul ariilor naturale protejate din rețeaua națională prin structuri de administrare special constituite și custozi, funcționând în una din următoarele forme: în subordine, sub autoritate, în coordonare sau în relație contractuală;
43^1. asigură monitorizarea, evaluarea și controlul în domeniul administrării ariilor naturale protejate, cu excepția celor de interes județean sau local, precum și a activităților desfășurate în interiorul acestora;
43^2. constituie și coordonează Comisia Patrimoniului Speologic, cu competențe în domeniul explorării, protecției și conservării patrimoniului speologic, potrivit prevederilor art. 43 alin. (5^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare.
44. stabilește, dezvoltă și actualizează împreună cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului bazele de date privind Rețeaua națională de arii naturale protejate, stabilește limitele ariilor naturale protejate din cadrul acestei rețele, arealul de distribuție a speciilor și habitatelor, hărțile topografice, regiunile biogeografice, actualizează lista națională a ariilor protejate;
45. coordonează, monitorizează și controlează activitatea administratorilor și custozilor ariilor naturale protejate;
46. înștiințează deținătorii și administratorii de terenuri cu privire la propunerile de declarare de noi arii naturale protejate și organizează consultări cu toți factorii interesați;
47. stabilește regimul de utilizare a resurselor de apă și asigură elaborarea de cercetări, studii, prognoze și strategii pentru domeniul gospodăririi cantitative și calitative a apelor, precum și elaborarea programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalațiilor și amenajărilor de gospodărire a apelor;
48. coordonează elaborarea și reactualizarea planurilor de management și amenajare a bazinelor hidrografice;
49. atestă persoanele juridice și fizice care întocmesc studiile de meteorologie, hidrologie și hidrogeologie și asigură baza metodologică studiilor și proiectelor de gospodărire a apelor, pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și a altor lucrări hidrotehnice;
50. coordonează activitatea de avizare și de autorizare din punctul de vedere al gospodăririi apelor a documentațiilor de evaluare a stării de siguranță în exploatare a barajelor existente și a proiectelor barajelor noi, precum și activitatea de emitere a autorizațiilor de funcționare în condiții de siguranță a barajelor aflate în exploatare și a acordurilor de funcționare în siguranță pentru barajele noi;
51. stabilește strategia organizării la nivel național a activităților de meteorologie, hidrologie și hidrogeologie, a sistemului de informare, prognoză și avertizare asupra fenomenelor hidrometeorologice periculoase și a sistemului de avertizare în caz de accident la construcțiile hidrotehnice;
52. coordonează realizarea Planului de management al fluviului Dunărea pentru teritoriul României;
53. dispune măsuri de instituire a unui regim de supraveghere specială sau de oprire a activității poluatorului ori a instalației care provoacă poluarea apelor;
54. coordonează activitatea de elaborare a planurilor de apărare împotriva inundațiilor, a hărților de hazard la inundații și a planurilor de management al riscului la inundații;
55. organizează și certifică corpul de experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță A și B, precum și activitatea de avizare a specialiștilor pentru asigurarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță C și D;
56. aprobă lista definitivă a barajelor, cu declararea publică a caracteristicilor generale, a categoriei de importanță și a gradului de risc asociat acestora, lista barajelor cu risc sporit și a celor din categoria de importanță majoră, precum și fișele de evidență a barajelor deținute de deținătorii cu orice titlu;
57. certifică personalul de conducere și coordonare a activității de urmărire a comportării în timp a barajelor și controlează activitatea acestuia;
58. elaborează lista de specificații tehnice și metode standardizate pentru analiza și monitorizarea stării apelor;
59. elaborează și urmărește aplicarea Programului de eliminare treptată a emisiilor și pierderilor de substanțe periculoase în ape;
60. organizează sistemul informațional specific domeniului gospodăririi apelor și evidenței dreptului de folosire cantitativă și calitativă a apelor;
61. elaborează și promovează normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiile apei privind calitatea apei brute pentru apă potabilă, calitatea apei necesare susținerii vieții peștilor și crustaceelor;
62. coordonează activitatea comitetelor de bazin;
63. coordonează activitățile privind introducerea pe piață a substanțelor periculoase ca atare, în amestecuri și articole, și cooperează în acest sens cu Agenția Europeană pentru Produse Chimice de la Helsinki, în condițiile stabilite în legislația europeană în domeniu;
64. urmărește aplicarea măsurilor necesare pentru întreținerea și asigurarea accesului la baza de date și informații cu caracter confidențial a Agenției Europene pentru Produse Chimice de la Helsinki;
65. stabilește, în condițiile legii, proceduri prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și unitățile din subordinea și de sub autoritatea acestuia reglementează introducerea pe piață a substanțelor periculoase ca atare, în amestecuri și articole, precum și proceduri pentru desfășurarea activităților solicitate de către Agenția Europeană pentru Produse Chimice de la Helsinki, inclusiv activități remunerate de către această instituție;
66. susține inițierea și dezvoltarea de scheme și programe de investiții verzi, cu respectarea reglementărilor legale;
67. îndeplinește funcțiile de secretariat pentru tratatele, convențiile, acordurile și memorandumurile bilaterale/ internaționale din domeniile sale de responsabilitate, precum și de punct focal național și/sau de autoritate națională competentă pentru activitățile aflate în coordonarea unor instituții, organisme și organizații internaționale, în conformitate cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte;
68. asigură plata contribuțiilor obligatorii sau, la cererea secretariatelor tratatelor și convențiilor internaționale în domeniile sale de activitate la care România este parte, a contribuțiilor voluntare;
69. inițiază proiectul de act normativ prin care se stabilesc uniforma și însemnele specifice obligatorii pentru instituțiile și administrațiile din subordinea sa și eliberează legitimațiile de control;
70. inițiază și avizează programe de refacere ecologică a zonelor afectate, a zonelor miniere, urmărind realizarea măsurilor de protecție a mediului;
71. asigură baza metodologică și întocmește Registrul național al persoanelor fizice și juridice care elaborează Raportul de mediu, Raportul privind impactul asupra mediului, Bilanțul de mediu, Raportul de amplasament, Raportul de securitate, Studiul de evaluare adecvată;
72. asigură, prin compartimentele proprii, prin unitățile subordonate sau prin cele aflate sub autoritatea sa, secretariatele tehnice specifice activităților din domeniile sale de competență;
73. sprijină din punct de vedere tehnic dezvoltarea de politici și strategii privind educația ecologică și conștientizarea publicului în domeniile sale de competență;
74. inițiază și sprijină perfecționarea continuă a personalului, inclusiv a celui aparținând administratorilor ariilor naturale protejate, pe baza unui program aprobat anual;
75. organizează și coordonează activitatea de cercetare științifică și inginerie tehnologică în domeniul silviculturii, sprijină dezvoltarea acestora și asigură folosirea rezultatelor obținute la fundamentarea măsurilor de gospodărire durabilă a pădurilor;
76. elaborează strategii specifice diferitelor domenii ale sectorului forestier și cinegetic într-o concepție unitară, prin corelarea acestora cu obiectivele Strategiei naționale pentru gospodărirea durabilă a pădurilor;
77. exercită atribuțiile autorității de reglementare în domeniul silviculturii în activitățile de formare profesională specifice acestui domeniu;
78. asigură evidența rapoartelor statistice din domeniul forestier;
79. exercită atribuțiile prevăzute de lege în vederea asigurării respectării regimului silvic în fondul forestier național;
80. coordonează și controlează activitatea de elaborare și avizare, în concepție unitară, a amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 19 și 21 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare;
81. aprobă solicitările de schimbare a categoriei de folosință silvică pentru terenurile forestiere, conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
82. aprobă solicitările de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
83. realizează continuu și actualizează periodic elaborarea inventarului forestier național, conform prevederilor art. 89 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
84. aprobă sau avizează, după caz, solicitările de scoatere definitivă sau ocupare temporară din circuitul silvic a unor terenuri, conform prevederilor art. 40 din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
85. atestă unitățile specializate pentru activitatea de amenajare a pădurilor, ocoalele silvice și structurile de rang superior, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
86. atestă persoane juridice pentru lucrări de regenerare, întreținere a semințișurilor și plantațiilor, lucrări de îngrijire a arboretelor;
87. autorizează confecționarea și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, conform prevederilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
88. coordonează tehnic acțiunile de realizare a Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, conform prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată, cu completările ulterioare;
89. elaborează Programul național de împădurire conform prevederilor art. 88 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare;
90. coordonează și supraveghează respectarea prevederilor legale din domeniile privind reglementarea emisiilor industriale, limitarea emisiilor de poluanți atmosferici, infrastructura pentru informații spațiale, prevenirea accidentelor majore în care sunt implicate substanțe periculoase;
91. autorizează ocoalele silvice prin înscrierea în Registrul național al administratorilor de păduri și al ocoalelor silvice, ținut la nivelul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, potrivit legii.
V. în exercitarea funcției de gestionare a fondurilor externe nerambursabile sau naționale, precum și a fondurilor provenind din credite externe, din tranzacționarea surplusului cantității atribuite României sub prevederile Protocolului de la Kyoto, a veniturilor obținute din licitațiile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, destinate finanțării programelor și proiectelor din domeniile sale de activitate:
1. fundamentează necesarul de fonduri de la bugetul de stat, din credite interne, credite externe, precum și din alte surse de finanțare legal constituite pentru domeniile sale de activitate;
2. elaborează prioritățile, criteriile de eligibilitate și procedurile necesare finanțării, implementării și monitorizării programelor și proiectelor din domeniile sale de activitate;
3. avizează și urmărește realizarea investițiilor din domeniile sale de activitate, finanțate din veniturile cu destinație specială, din bugetul de stat și din sursele proprii ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat;
4. gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, din credite interne, credite externe, precum și din alte surse de finanțare legal constituite pentru domeniile sale de activitate, pentru finanțarea, în condițiile legii, a programelor și proiectelor în domeniile sale de activitate;
5. contribuie și monitorizează finanțarea implementării politicilor, strategiilor și planurilor naționale din domeniile sale de activitate;
6. asigură finanțarea prin Fondul pentru mediu a proiectelor publice și private care au ca rezultat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
7. monitorizează asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană în domeniile sale de activitate;
8. stabilește metodologia de fundamentare a sistemului de plăți în domeniul apelor, precum și procedura de elaborare a acesteia;
9. dispune expertizarea lucrărilor hidrotehnice cu risc crescut de avarie și stabilește, împreună cu autoritatea publică competentă, măsurile operative imediate și de perspectivă pentru evitarea accidentelor;
VI. în exercitarea funcției de monitorizare, inspecție și control:
1. efectuează controlul și inspecția activităților și serviciilor din domeniile sale de activitate;
2. avizează și urmărește realizarea programelor și proiectelor din domeniile sale de activitate;
3. exercită activități de audit intern și control atât la nivelul aparatului propriu, cât și la nivelul celorlalte entități aflate sub autoritatea, coordonarea sau subordonarea sa implicate în gestionarea și utilizarea fondurilor europene;
4. colaborează cu structurile implicate în activitatea de combatere a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene și asigură comunicarea cu acestea;
5. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat și a resurselor din credite interne și externe, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;
6. asigură îndrumarea metodologică și procedurală a activității structurilor cu atribuții vizând implementarea programelor din domeniile sale de activitate;
7. asigură, prin compartimentele proprii sau unitățile aflate în coordonare, subordonare ori sub autoritatea sa, controlul respectării legislației în domeniile sale de activitate, constată contravențiile pentru nerespectarea acesteia, aplică sancțiunile și, după caz, sesizează organele de urmărire penală, potrivit prevederilor legale în vigoare;
8. organizează periodic acțiuni de verificare a stării tehnice și funcționale a lucrărilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, indiferent de deținător, și stabilește măsurile ce se impun;
9. coordonează și monitorizează procesul de implementare a Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră;
VII. în exercitarea funcției de informare și conștientizare a publicului în domeniile sale de activitate:
1. asigură informarea și consultarea publicului, conform prevederilor legale în vigoare, în promovarea actelor normative și de reglementare din domeniile sale de activitate, la nivel național, european și internațional;
2. pune la dispoziția publicului informațiile referitoare la evaluarea de mediu pentru planuri/programe, evaluarea impactului asupra mediului pentru proiecte, evaluarea adecvată pentru planuri/programe/proiecte, autorizarea activităților cu impact asupra mediului și informația de mediu;
3. pune la dispoziția publicului informații generale și documente de interes public în domeniile sale de activitate;
4. organizează campanii de informare și conștientizare a publicului în ceea ce privește promovarea și implementarea politicilor, strategiilor și legislației din domeniile sale de competență, în vederea sensibilizării opiniei publice și facilitării înțelegerii și respectării acestora;
VIII. în exercitarea funcției de administrare:
1. închiriază bunurile imobile proprietate a statului pe care le are în administrare, conform prevederilor legale;
2. închiriază sau primește în administrare, în vederea desfășurării activității proprii, bunuri mobile și imobile proprietate publică ori privată a statului;
3. coordonează activitatea de administrare a patrimoniului unităților aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea sa;
4. asigură documentațiile necesare pentru concesionarea resurselor de apă și a lucrărilor de gospodărire a apelor care aparțin domeniului public al statului sau, după caz, pentru darea în administrare a acestora și urmărește îndeplinirea de către concesionar, respectiv administrator a sarcinilor ce îi revin;
5. evaluează, atribuie și reziliază, după caz, administrarea ariilor naturale protejate pe bază de contracte de administrare sau convenții de custodie și evaluează modul de realizare a acesteia.