ORDIN nr. 5.922 din 6 decembrie 2016

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale ?i Cercetării ?tiin?ifice
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1.007 din 15 decembrie 2016
Entered into force
15.12.2016
Consolidated form as of
15.12.2016
Table of contents

pentru aprobarea Metodologiei privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate

În conformitate cu prevederile art. 166 lit. a) și b) și ale art. 216 alin. (2) lit. f) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor pentru profesiile reglementate din România, cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.158/2012 privind aprobarea Listei universităților de prestigiu din alte state, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale și cercetării științifice emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă Metodologia privind recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.240/2010 privind reglementarea recunoașterii funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute într-o instituție de învățământ universitar acreditată într-un stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 24 februarie 2010.

Articolul 3

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, Direcția generală învățământ superior, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și instituțiile de învățământ superior duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Mircea Dumitru

București, 6 decembrie 2016.

Nr. 5.922.

Anexă

METODOLOGIE 06/12/2016

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).