(1) Studenții beneficiază de următoarele drepturi în baza principiilor enunțate de Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare:
a) dreptul la învățământ de calitate;
b) dreptul de acces echitabil la oportunități de învățare oferite de programe de mobilitate naționale și internaționale și să întreprindă măsuri active împotriva obstacolelor în ceea ce privește mobilitatea fizică sau virtuală a studenților în situații de risc, a celor cu dizabilități sau a celor netradiționali. Instituțiile de învățământ superior realizează pe parcursul anului universitar cel puțin o prezentare publică pentru studenți cu privire la programele de mobilitate naționale și internaționale disponibile pentru aceștia și oferă studenților interesați de aceste programe servicii de informare și consiliere gratuite. Procesul de internaționalizare poate fi susținut și prin includerea în cadrul activităților de învățare, predare și cercetare a unor componente care presupun colaborarea în format online;
c) dreptul la mobilitate definitivă de la o instituție de învățământ superior la alta, conform prevederilor legislației în vigoare;
d) dreptul la protecția datelor cu caracter personal, conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE;
e) dreptul la suport de curs gratuit, reprezentând notițe, prezentări sau alte materiale care rezumă conținutul predat, în format fizic sau electronic, și acces la toate materialele didactice disponibile în mod gratuit în bibliotecile universitare sau pe site-ul facultății. Acesta este pus la dispoziția studenților, în limba de predare a disciplinei aferente, în primele două săptămâni de la începerea fiecărui semestru;
f) dreptul de acces la principalele cărți de specialitate și publicații științifice, la bibliotecile universitare și bibliotecile centrale universitare;
g) dreptul de a fi informați, în primele două săptămâni de la începerea semestrului, cu privire la conținutul fișei fiecărei discipline, care include: obiectivele/rezultatele așteptate ale învățării formate prin disciplina respectivă, conținutul procesului educațional aferent disciplinei și tematicile abordate în cadrul fiecărei activități didactice, metodele de predare-învățare, bibliografie minimală și bibliografie opțională, precum și modalitățile de evaluare și examinare, cerințele minime de promovare și ponderea diferitor tipuri de evaluare și examinare în rezultatul final. Orice modificare ulterioară a modalităților de evaluare și examinare poate fi făcută doar cu acordul studenților. Fișa disciplinei în formă actualizată se face publică studenților prin intermediul platformei de e-Learning utilizate și/sau a site-ului facultății/instituției de învățământ superior;
h) dreptul de a beneficia la începutul primului an de studiu de un „Ghid al studentului“, cu informații referitoare la: drepturile și obligațiile studentului, disciplinele din planul de învățământ, serviciile puse la dispoziție de instituția de învățământ superior, procedurile de evaluare, cuantumul taxelor, baza materială a instituției de învățământ superior și a facultății, informații despre asociațiile studențești legal constituite, modalități de acces la burse și alte mijloace de finanțare, mobilități, precum și alte facilități și subvenții acordate etc. Instituțiile de învățământ superior pot să sprijine realizarea acestuia de către asociațiile studențești;
i) dreptul de a beneficia de un îndrumător/tutore de an/serie/grupă, în funcție de dimensiunea acestor formațiuni de studiu, din rândul cadrelor didactice din facultatea în cadrul căreia sunt înmatriculați. Instituțiile de învățământ superior stabilesc modul de acces la informațiile privind lista cu îndrumători/tutori și datele de contact ale acestora și elaborează norme privind sistemul de tutorat, activitatea și responsabilitățile tutorilor-cadre didactice, aprobat de Senatul universitar;
j) dreptul de a participa la evaluarea semestrială a cursurilor, seminarelor, lucrărilor practice, a prestației cadrelor didactice și a altor aspecte educaționale și/sau organizatorice legate de programul de studii urmat, potrivit prevederilor legale. Participarea studenților la aceste procese de evaluare se realizează în mod anonim. Rezultatele statistice ale evaluărilor sunt informații publice și se afișează pe site-ul fiecărei instituții de învățământ superior împreună cu măsurile de îmbunătățire adoptate în urma analizei rezultatelor procesului de evaluare și sunt folosite pentru îmbunătățirea conținutului activităților didactice, respectiv a metodelor de predare, învățare și evaluare;
k) dreptul de acces la regulamente, hotărâri, decizii, procese-verbale și alte documente ale instituției la care studiază, în condițiile legislației în vigoare. La cerere, instituțiile de învățământ superior pot pune la dispoziție anumite documente și în format de date deschise („open data“);
l) drepturi de autor și de proprietate intelectuală pentru rezultatele obținute prin activitățile de cercetare-dezvoltare, creație artistică și inovare, conform legislației în vigoare, reglementărilor instituționale universitare și eventualelor contracte între părți;
m) dreptul de a beneficia gratuit de servicii de informare și consiliere academică, profesională, psihologică și socială, conexe activității de învățământ, puse la dispoziție de instituția de învățământ superior, potrivit legislației în vigoare și reglementărilor instituționale universitare;
n) dreptul de a întrerupe și relua studiile conform legislației în vigoare și reglementărilor instituționale universitare;
o) dreptul de a studia în limba maternă sau într-o limbă de circulație internațională, dacă există această posibilitate în instituția de învățământ superior, în limita locurilor atribuite pentru acest tip de program de studii;
p) dreptul de a beneficia, la cerere, de feedback personalizat din partea cadrelor didactice în urma fiecărui proces de evaluare la care participă;
q) dreptul la o evaluare obiectivă și nediscriminatorie a rezultatelor învățării dobândite după parcurgerea unei discipline, cu respectarea fișei disciplinei, și dreptul de a cunoaște baremul după care au fost evaluați. Procesul de evaluare a cunoștințelor studenților se realizează în prezența a cel puțin două cadre didactice. Cadrele didactice pun la dispoziția studenților toate informațiile necesare astfel încât aceștia să își poată valida nota pentru fiecare disciplină la care s-a desfășurat evaluarea, imediat după finalizarea acesteia, în termen de maximum 24 de ore;
r) dreptul de a contesta notele obținute la examenele scrise, conform regulamentelor interne ale instituției de învățământ superior. Rezolvarea contestației va fi făcută de către o comisie din care nu fac parte cadrele didactice care au evaluat inițial, în prezența studentului contestatar, în cazul în care studentul solicită acest lucru;
s) dreptul de a avea acces la situația școlară personală;
t) dreptul de a li se comunica rezultatul obținut în urma susținerii examenelor de finalizare de studii;
u) dreptul de a fi consultați de cadrele didactice cu privire la programarea datelor de examinare;
v) dreptul de a beneficia de un proces educațional centrat pe student în vederea dezvoltării personale, integrării în societate și dezvoltării capacității de angajare, păstrării locului de muncă și mobilității pe piața muncii;
w) dreptul de a beneficia de trasee flexibile de învățare, conform reglementărilor legale. În acest sens, în cadrul programului de studii se asigură un număr minim de două variante pentru fiecare disciplină/set de discipline opțională/opționale din planul de învățământ;
x) dreptul de a avea acces la software specializat pentru stabilirea gradului de similitudine, pus la dispoziție de instituția de învățământ superior, în elaborarea lucrărilor academice, conform reglementărilor instituționale;
y) dreptul de a participa la activități extracurriculare, științifice, tehnice, cultural-artistice și sportive, precum și la cele pentru studenții capabili de performanțe, finanțate de la bugetul de stat sau din bugetele instituțiilor de învățământ superior;
z) dreptul de a avea acces gratuit la internet wireless pentru toți membrii comunității universitare în întreg spațiul universitar. Caracteristicile tehnice ale rețelei de internet trebuie să permită accesul la activități didactice online, la conferințe în format audio-video, precum și la orice altă activitate specifică procesului educațional.
(7) Persoana care a beneficiat de școlarizare în cadrul unui program de studii universitare pe loc finanțat de la bugetul de stat are, în condițiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiași ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituția de învățământ superior de stat organizează programul și în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanțare de la bugetul de stat, în condițiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat, integral sau parțial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admisă este organizat doar cu finanțare integrală de la buget. Studenții pot achita contravaloarea serviciilor de școlarizare de care au beneficiat anterior Ministerului Educației, conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației;
c) în regim gratuit, doar în cazul programelor universitare de masterat profesional de conducere interarme, care sunt obligatorii pentru evoluția ofițerilor în cariera militară, precum și în cazul programelor universitare de masterat profesional pentru formarea ofițerilor de informații și pentru formarea inițială a ofițerilor/ofițerilor de poliție din Ministerul Afacerilor Interne.