Capitolul I — Dispoziții generale

On this page

Articolul 1

(1) Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", denumită în continuare Academia, este organizată și funcționează în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările ulterioare.

(2) Academia asigură formarea ofițerilor de poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, penitenciare, a arhiviștilor și a altor specialiști, prin programe de studii universitare de licență, masterat și doctorat, precum și pregătirea postuniversitară prin programe postuniversitare și postdoctorale.

(3) Academia este o instituție publică de învățământ superior acreditată, cu personalitate juridică, care face parte integrantă din sistemul național de învățământ superior.

Articolul 2

Academia are calitatea de operator de date cu caracter personal în sensul Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, pentru prelucrările de date cu caracter personal efectuate în scopul îndeplinirii atribuțiilor ce revin Academiei.

Articolul 3

Fondurile necesare desfășurării activităților Academiei sunt asigurate conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 4

Academia editează, în condițiile legii, reviste, manuale, cursuri, monografii și tratate necesare procesului educațional.

Articolul 5

Academia se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și este coordonată de secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).