(la 05-04-2018, Titlul ordinului a fost modificat de Punctul 1, Articolul I ORDINUL nr. 540 din 23 martie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 05 aprilie 2018 )
În conformitate cu Referatul de aprobare nr. 5.673 din 6 martie 2017 al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), precum și cu prevederile art. 1 din Acordul-cadru de delegare pentru implementarea măsurilor privind plățile compensatorii cuprinse în axa 2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013, nr. P74/2010, încheiat la data de 13 octombrie 2010 între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, și ale art. 1 din Acordul de delegare pentru implementarea prin Sistemul integrat de administrare și control (IACS) a măsurilor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, nr. P107/A69/2015, încheiat la data de 24 iunie 2015 între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,
în baza prevederilor:
– Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR 2007-2013), aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2008)3.831 din 16 iulie 2008, cu modificările și completările ulterioare;
– Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2014-2020), aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C (2015)3.508 din 26 mai 2015;
– Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului CE nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea;
– art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;
– Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 243/2006 privind stabilirea măsurilor finanțate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, care vor fi implementate de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și, respectiv, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură;
– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/626/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare;
– art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) și (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor,