ORDIN nr. 4.006 din 14 mai 2019

ORDIN Ministerul Educa?iei Na?ionale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 452 din 5 iunie 2019
Entered into force
05.06.2019
Consolidated form as of
05.06.2019

În temeiul art. 138 alin. (1) și (2), art. 158 alin. (1), (2), (3) și (4) și art. 192 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.353/2018 privind aprobarea de noi domenii în cadrul școlilor doctorale organizate în instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat acreditate,

ca urmare a validării domeniului de doctorat de către Consiliul General al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) în reuniunea din data de 28.02.2019, precum și a propunerii Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS),

în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se înființează domeniul de doctorat „Ingineria mediului“ în cadrul Școlii Doctorale Interdisciplinare organizate în Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad.

Articolul 2

Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale și Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale, Ecaterina Andronescu

București, 14 mai 2019.

Nr. 4.006.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).