În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) pensie suplimentară - pensia pentru limită de vârstă stabilită în conformitate cu prevederile legislației naționale, acordată în mod suplimentar și distinct față de pensia din sistemul public, cu respectarea regulilor prevăzute de schemele de pensie suplimentară;
b) schema de pensie suplimentară - un sistem de termene, condiții și reguli prin care un angajator participă la asigurarea unor beneficii pentru salariații săi, în timpul activității lor, și/sau contribuie la un fond de pensii suplimentare/ocupaționale, în vederea obținerii de către aceștia a unei pensii suplimentare și distincte de pensia din sistemul public;
c) participant activ al schemei - salariatul al cărui raport de muncă îl îndreptățește sau îl poate îndreptăți la o pensie suplimentară, după data îndeplinirii condițiilor de dobândire a unei pensii suplimentare, în conformitate cu dispozițiile unei scheme de pensii suplimentare;
d) salariat - persoana angajată în baza unui contract de muncă, funcționarul public sau persoana care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care este numită în cadrul autorității executive, care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la o schemă de pensii suplimentare și are un drept viitor la o pensie suplimentară;
e) perioada de așteptare - vechimea în muncă minimă impusă de normele unei scheme de pensie suplimentară sau de angajator ca un salariat să devină eligibil pentru dobândirea calității de participant la o schemă de pensie suplimentară;
f) perioada de dobândire a drepturilor la pensie - perioada de afiliere activă la o schemă de pensie suplimentară impusă de normele unei scheme de pensie suplimentară, necesară dobândirii drepturilor la pensie suplimentară acumulate;
g) drepturi la pensie dobândite - drepturile la pensie suplimentară acumulate, obținute în urma îndeplinirii cerințelor de dobândire impuse de normele unei scheme de pensie suplimentară sau de legislația națională;
h) salariat care își încetează activitatea - participant activ al schemei de pensie suplimentară care îndeplinește următoarele condiții:
(i) are un raport de muncă/raport de serviciu/mandat;
(ii) raportul de muncă/raportul de serviciu/mandatul încetează din alt motiv decât acela de a deveni eligibil pentru o pensie suplimentară;
(iii) se deplasează din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene în scop de muncă;
i) beneficiar latent - persoana care a participat activ la o schemă de pensie suplimentară, care este îndreptățită la drepturi la pensie dobândite în cadrul unei scheme de pensie suplimentară și care nu primește încă pensie suplimentară în cadrul schemei respective de pensie;
j) drepturi la pensie latente - drepturi la pensie dobândite de către un beneficiar latent în cadrul schemei de pensie suplimentară;
k) valoarea drepturilor la pensie latente - valoarea de capital a drepturilor la pensie calculată în conformitate cu normele schemei de pensie suplimentară, potrivit prevederilor legislației naționale;
l) actul individual de aderare - contractul scris încheiat între salariat și/sau angajatorul acestuia și reprezentantul legal al unei scheme de pensii suplimentare privind participarea salariatului la schema de pensie suplimentară.