(1) În cazul instrumentelor de plată care, în conformitate cu contractul-cadru, privesc numai operațiunile de plată individuale ce nu depășesc 25 euro ori echivalentul în lei a 25 euro la data efectuării tranzacției sau ce au o limită de cheltuieli de 100 euro ori echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacției sau ce depozitează fonduri care nu depășesc niciodată 100 euro ori echivalentul în lei a 100 euro la data efectuării tranzacției:
a) prin excepție de la prevederile art. 124, 125 și 135, prestatorul de servicii de plată transmite plătitorului doar informațiile privind caracteristicile principale ale serviciului de plată, inclusiv modul în care poate fi utilizat instrumentul de plată, răspunderea juridică, prețul perceput și alte informații importante necesare pentru a se lua o decizie informată, precum și o indicație cu privire la locul unde se pun la dispoziție, într-un mod ușor accesibil, orice alte informații ori condiții prevăzute la art. 125;
b) părțile pot conveni ca, prin excepție de la prevederile art. 127-129, prestatorul de servicii de plată să poată propune modificări ale condițiilor din contractul-cadru într-o modalitate diferită față de cea prevăzută la art. 124 alin. (1);
c) părțile pot conveni ca, prin excepție de la prevederile art. 136 și 137, după executarea unei operațiuni de plată, prestatorul de servicii de plată să transmită sau să pună la dispoziție numai o referință care să permită utilizatorului serviciilor de plată identificarea operațiunii de plată, suma operațiunii de plată și prețul perceput și/sau, în cazul mai multor operațiuni de plată de același fel către același beneficiar al plății, informațiile privind suma totală și prețul pentru aceste operațiuni de plată;
d) părțile pot conveni ca, prin excepție de la prevederile art. 136 și 137, după executarea unei operațiuni de plată, prestatorul de servicii de plată să nu fie obligat să transmită sau să pună la dispoziție informațiile prevăzute la lit. c) în cazul în care instrumentul de plată este utilizat anonim sau dacă prestatorul de servicii de plată nu deține capacitatea tehnică de a i le furniza. Prestatorul de servicii de plată acordă plătitorului posibilitatea de a verifica valoarea fondurilor depuse.
(2) Pentru operațiunile de plată transfrontaliere efectuate pe teritoriul Uniunii Europene sau în Spațiul Economic European, sumele prevăzute la alin. (1) sunt de 30 euro sau echivalentul în lei a 30 euro în cazul instrumentelor de plată și de 150 euro sau echivalentul în lei a 150 euro în cazul limitelor de cheltuieli sau fondurilor depozitate.