(1) În baza analizei de impact asupra activității de prestare a serviciilor aferente plăților efectuate potrivit prevederilor art. 50 și a scenariilor plauzibile identificate potrivit prevederilor art. 52, prestatorii de servicii de plată trebuie să elaboreze planuri de intervenție și de redresare.
(2) Planurile de intervenție și redresare prevăzute la alin. (1) trebuie:
a) să precizeze condițiile în care poate fi declanșată activarea planurilor și măsurile care trebuie luate pentru a asigura disponibilitatea, continuitatea și redresarea cel puțin a sistemelor și serviciilor TIC critice ale prestatorilor de servicii de plată;
b) să vizeze atingerea obiectivelor de redresare a operațiunilor prestatorilor de servicii de plată;
c) să țină seama atât de opțiunile de redresare pe termen scurt, cât și de cele pe termen lung;
d) să se concentreze pe redresarea operațiunilor funcțiilor critice aferente activității de prestare a serviciilor aferente plăților, proceselor-suport, sistemelor și activelor informaționale, precum și ale interdependențelor dintre acestea pentru a evita efectele negative asupra funcționării prestatorilor de servicii de plată și asupra sistemului financiar, inclusiv asupra sistemelor de plată și asupra utilizatorilor serviciilor de plată, și pentru a asigura executarea operațiunilor de plată în așteptare;
e) să fie documentate și puse la dispoziția unităților operaționale și funcțiilor-suport și ușor accesibile în caz de urgență;
f) să fie actualizate în conformitate cu experiența dobândită din incidente și teste, cu noile riscuri și amenințări identificate, precum și cu prioritățile și obiectivele de redresare modificate;
g) să aibă în vedere și opțiuni alternative, în cazul în care este posibil ca redresarea să nu fie fezabilă pe termen scurt, din cauza costurilor, riscurilor, logisticii sau a situațiilor neprevăzute.
(3) În cadrul planurilor de intervenție și de redresare, prestatorul de servicii de plată trebuie să aibă în vedere și punerea în aplicare a măsurilor de asigurare a continuității pentru a atenua incapacitățile furnizorilor terți, măsuri extrem de importante pentru asigurarea continuității serviciilor TIC ale prestatorului de servicii de plată în concordanță cu dispozițiile Ghidului ABE privind externalizarea EBA/GL/2019/02 referitoare la planurile de continuitate a activității.